Ziua Persoanelor Consacrate 2012 la Oradea
07.02.2012, Oradea (Catholica) - În data de 2 februarie 2012, la invitaţia Episcopiilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică de Oradea de a participa la cea de-a XVI-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate au răspuns afirmativ cele 15 comunităţi religioase, în număr de 40 de persoane, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice de Oradea şi al Eparhiei Greco Catolice de Oradea. Programul zilei de sărbătoare a început la ora 9.30 cu înscrierile participanţilor veniţi din Oradea şi alte localităţi – Zalău, Carei, Şinteu, Făgetu, Beiuş – după care, la ora 10, a avut loc adoraţia Preasfântului Sacrament în Catedrala romano-catolică din Oradea, în cadrul căreia s-a recitat din Liturghia Orelor ora medie, aflăm de pe situl Varad.org.
Înainte de Sfânta Liturghie, specific sărbătorii Întâmpinării Domnului, în parcul Catedralei au fost binecuvântate lumânările, după care persoanele consacrate şi credincioşii în procesiune cu lumânările aprinse au intrat în Catedrală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Laszlo Bocskei, alături de Vicarul episcopal greco-catolic Florian Gui, de numeroşi preoţi, cu participarea unui mare număr de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, Păstorul Diecezei a dorit să mulţumească tuturor călugărilor şi călugăriţelor pentru slujirea pe care o aduc în Dieceză, transmiţând şi mesajul Episcopului greco-catolic Virgil Bercea. A îndemnat persoanele consacrate, după exemplul Mariei, „care păstra toate şi le medita în inima ei”, să păstreze în inimile lor tot ceea ce Dumnezeu le-a dăruit şi continuă să le dăruiască, prin harul chemării, prin Sacramentele Sale.
Preasfinţitul le-a mai îndemnat să pună în centrul vieţii în primul rând Euharistia, meditaţia textelor şi liturgia orelor, printr-o pregătire permanentă şi conştiincioasă care să favorizeze un climat de linişte interioară, aprofundarea teologică a propriei noastre credinţe pentru a putea semăna bucuria şi bogăţia vieţii consacrate, iar această zi să ne ajute în trăirea cu pasiune a chemării noastre, să primim cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l putea vesti cu râvnă şi dedicaţie. După predică, a avut loc un moment în care fiecare congregaţie şi-a prezentat carisma specifică şi domeniul de activitate printr-un simbol şi o rugăciune, urmat de reînnoirea voturilor rostită împreună, în limba română şi în limba maghiară. Preasfinţitul a îndemnat şi credincioşii să însoţească persoanele consacrate cu rugăciunile lor. După Sfânta Liturghie, toate persoanele consacrate prezente la întâlnire au fost invitate la un moment de agapă fraternă în Palatul Episcopal, după care a urmat un program recreativ.

