Rugăciunea-strigăt a lui Isus înainte de moarte

09.02.2012, Vatican (Catholica) - Rugăciunea lui Isus în momentul morţii Sale, relatată de Sf. Marcu şi Sf. Matei, a fost tema catehezei Papei Benedict al XVI-lea din timpul audienţei sale generale, desfăşurate în dimineaţa zilei de miercuri, 8 februarie 2012, în Aula Paul al VI-lea. „În structura relatării, rugăciunea, strigătul lui Isus se înalţă la apogeul celor trei ore de întuneric care, de la amiază până la trei după-amiaza, a coborât pe tot pământul. Aceste trei ore de întuneric sunt, la rândul lor, continuarea unei precedente perioade de timp, tot de trei ore, începută cu răstignirea lui Isus… În tradiţia biblică, întunericul are o semnificaţie ambivalentă: este semn al prezenţei şi al acţiunii răului, dar şi al unei misterioase prezenţe şi acţiuni a lui Dumnezeu care este capabil să învingă orice întuneric… În scena răstignirii lui Isus, întunericul învăluie pământul şi este întuneric de moarte în care Fiul lui Dumnezeu se scufundă pentru a aduce viaţa, cu actul Său de iubire”.

„În faţa insultelor diferitelor categorii de persoane, în faţa întunericului care coboară peste toate, în momentul în care este în faţa morţii, Isus, cu strigătul rugăciunii Sale arată că, împreună cu greutatea suferinţei şi a morţii în care pare că există abandonarea, lipsa lui Dumnezeu, El are certitudinea deplină a apropierii Tatălui, care aprobă acest act suprem de iubire, de dăruire totală de Sine, cu toate că nu se aude, ca în alte momente, glasul de sus”. Sfântul Părinte a întrebat: „ce semnificaţie are rugăciunea lui Isus, acel strigăt pe care îl adresează Tatălui: ‘Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?’ El a explicat: „Cuvintele pe care Isus le adresează Tatălui sunt începutul Psalmului 22, în care psalmistul îi manifestă lui Dumnezeu tensiunea dintre faptul de a se simţi lăsat singur şi conştiinţa sigură a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său… Psalmistul vorbeşte de ‘strigăt’ pentru a exprima toată suferinţa rugăciunii sale în faţa lui Dumnezeu aparent absent: în momentul de angoasă rugăciunea devine un strigăt”.

„Acest lucru se întâmplă şi în relaţia noastră cu Domnul”, a adăugat Papa. „În faţa situaţiilor dificile şi dureroase, atunci când pare că Dumnezeu nu aude, nu trebuie să ne temem să îi încredinţăm toată greutatea pe care o purtăm în inima noastră, nu trebuie să ne fie frică să strigăm către El în suferinţa noastră, trebuie să fim convinşi că Dumnezeu este aproape, chiar dacă aparent tace”. „Isus se roagă în momentul respingerii totale a omului, în momentul abandonării; însă se roagă cu cuvintele psalmistului, având conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu Tatăl chiar şi în acest ceas în care simte drama umană a morţii. Dar în noi apare o întrebare: cum este posibil ca un Dumnezeu atât de puternic să nu intervină pentru a-l scăpa pe Fiul Său de această încercare teribilă?”

Sfântul Părinte a explicat că „este important să înţelegem că rugăciunea lui Isus nu este strigătul celui care merge în întâmpinarea morţii cu disperare şi nici nu este strigătul celui care ştie că este părăsit. În acel moment Isus îşi însuşeşte întregul Psalm 22, Psalmul poporului lui Israel care suferă, şi în felul acesta ia asupra Sa nu numai suferinţa poporului Său, ci şi pe cea a tuturor oamenilor care suferă datorită asupririi răului şi, în acelaşi timp, duce toate acestea la inima lui Dumnezeu însuşi având certitudinea că strigătul Său va fi ascultat prin Înviere… Suferinţa sa este una în comuniune cu noi şi pentru noi, care derivă din iubire şi deja poartă în sine răscumpărarea, victoria iubirii”.

„Persoanele prezente sub crucea lui Isus nu reuşesc să înţeleagă şi cred că strigătul Său este o implorare adresată lui Ilie… Şi noi ne aflăm iar şi iar în faţa ‘prezentului’ suferinţei, a tăcerii lui Dumnezeu – exprimăm aceasta de atâtea ori în rugăciunea noastră – dar ne aflăm şi în faţa ‘prezentului’ Învierii, a răspunsului lui Dumnezeu care a luat asupra Sa suferinţele noastre, pentru a le duce împreună cu noi şi a ne da speranţa fermă că vor fi învinse”. „În rugăciune”, a spus în concluzie Pontiful, „ducem la Dumnezeu crucile noastre zilnice, având certitudinea că El este prezent şi ne ascultă… Rugăciunea lui Isus care moare pe Cruce să ne înveţe să ne rugăm cu iubire pentru atâţia fraţi şi surori care simt greutatea vieţii zilnice, care trăiesc momente dificile, care sunt în durere, care nu au un cuvânt de mângâiere; să ducem toate acestea la inima lui Dumnezeu pentru ca şi ei să poată simţi iubirea lui Dumnezeu care nu ne părăseşte niciodată”.

Legături

• Textul audienţei generale