„Le mulţumesc părinţilor pentru că ne-au învăţat să credem cu toată tăria în Domnul”

17.02.2012, Roma (Catholica) - Ne mai despart doar câteva ore de Consistoriul în care Papa Benedict al XVI-lea îl va crea Cardinal pe Preafericitul Părinte Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Sâmbătă, la ora 10.30, în Bazilica San Pietro, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, preoţi şi Episcopi, greco-catolici şi romano-catolici din România şi din întreaga lume, Sanctitatea Sa va conferi demnitatea de Cardinal unui număr de 22 de Episcopi şi Arhiepiscopi de pe toate continentele. Vă propunem partea a doua a interviului acordat pentru Radio Vatican de Preafericitul Lucian.

– În timpurile noastre, marcate de alte ideologii, familia creştină are un rol din ce în ce mai mare în transmiterea credinţei. Cât de mult a cântărit în creşterea tânărului Lucian Mureşan exemplul primit de la părinţi?

– Aş vrea să subliniez din început că Domnul a făcut în aşa fel încât, nu numai prin numărul copiilor din această familie – cum aminteam, doisprezece copii – ci şi prin starea lor materială, era o familie simplă, modestă şi, cu toată convingerea spun, săracă. Dar părinţii noştri, tot atât de simpli precum şi familia, ne-au învăţat mai presus de toate dragostea, încrederea în Providenţa Divină, dragostea faţă de Domnul, şi să avem încredere, să acceptăm greutăţile cu resemnare. În familia noastră nu s-au ridicat la studii înalte, superioare, nici unul dintre noi. Doar mai târziu, când a fost posibil, am putut să intru prin bunăvoinţa marelui şi inimosului, şi eu îl numeam, pentru mine, sfânt părinte, cel care era Episcopul romano-catolic Marton Aron, de Alba Iulia, ca student teolog în anul ’55.

Eu am fost cu studii superioare, singurul dintre fraţii mei, care au reuşit să facă o şcoală mai mult decât cea medie, respectiv liceul. Dar dacă pregătiri înalte, specializări, părinţii nu ne puteau oferi, nu ştiu cum să le mulţumesc, şi o fac în numele tuturor fraţilor mei, dintre care cea mai mare parte s-au mutat la Domnul, şi mai suntem încă patru în viaţă, în numele tuturor, spun, mulţumesc părinţilor mei nu numai acum: am făcut-o şi o voi face cât voi trăi pe acest pământ, mulţumindu-le pentru că ne-au învăţat să credem cu toată tăria în Domnul, şi nu numai în cele materiale ci mai ales în cele spirituale. Aceasta a fost zestrea pe care părinţii au reuşit să ne-o dea şi noi, ascultându-i, am primit din partea lor această zestre, pe care o ducem mai departe atât cât omeneşte a fost posibil.

– Dumnezeu v-a chemat la viaţă şi la credinţa catolică în vremuri de cumpănă pentru poporul român. Aţi înfruntat nenumărate greutăţi. Cum aţi reuşit să le învingeţi?

– Secretul, dacă poate fi numit un secret, este ca orice suferinţă, de orice natură, să fie acceptată în linişte şi cu resemnare. Dacă nu este trimisă de Providenţa Divină, cel puţin este permisă. Dacă nu era voia Domnului, în mod sigur era permisiunea Domnului. Am trăit cu această educaţie din familie, de la părinţii noştri, am primit această învăţătură sublimă şi supremă pentru noi: nimic în lume nu se întâmplă fără voia Domnului sau fără permisiunea Lui. Prin urmare: „copii, acceptaţi orice suferinţă, orice încercare, şi faceţi-o dacă nu se poate cu bucurie, cel puţin cu resemnare” – aşa ne-au educat, aşa ne-au învăţat. Constat acum, la vârsta la care mă găsesc şi pentru care îi mulţumesc Domnului ca un dar ales, îi mulţumesc pentru că m-a ajutat să urmez acest sfat sfânt al părinţilor noştri.

– Ce mesaj aţi dori să transmiteţi la Radio Vatican pentru cei care participă la acest moment solemn de responsabilitate şi onoare?

– Atât cât a fost posibil, am aflat, în ţară fiind, câtă bucurie a stârnit această informaţie, câtă bucurie pentru toţi membrii Bisericii noastre – cler, confraţi Episcopi, persoane consacrate – dar nu numai pentru fiii Bisericii noastre, pentru întreaga Biserică Catolică din ţară a fost şi este o mare bucurie, că Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a găsit de bine să numească între cei 22 noi Cardinali şi pe Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România. Pentru mine a fost şi bucurie, dar în acelaşi timp şi o mare cruce, cum am numit-o chiar atunci, o cruce pe care Domnul mi-a aşezat-o pe umeri, şi pentru că Domnul a aşezat-o, am acceptat-o cu bucurie şi o voi purta atât cât Domnul îmi va mai da să trăiesc pe acest pământ.

– În numele ascultătorilor Radio Vatican vă mulţumim pentru aceste cuvinte emoţionante şi vă promitem şi noi sprijinul rugăciunilor noastre.

– Vă mulţumesc din inimă şi aş dori, dacă mai este necesar să o fac, să vă conving de fidelitatea, cât îmi este posibil, cu care ascult totdeauna emisiunile de la Radio Vatican. Înainte vreme o făceam poate şi mai din inimă pentru că nu aveam surse de informaţii cu adevărat curate şi nealterate de alte influenţe. După evenimentele din decembrie ’89, mai antrenat fiind, mai activat în viaţa Bisericii, poate nu totdeauna reuşesc să ascult în totalitate emisiunile Radio Vatican, dar sunt foarte bine venite pentru cei din ţară, pentru noi toţi, şi de aceea aş dori ca în numele credincioşilor noştri buni, în numele preoţilor, clerului, persoanelor consacrate, să vă mulţumesc şi să vă doresc în continuare rodnice şi cât mai multe haruri şi binecuvântare din partea Domnului şi, personal, din partea mea.

– Lăudat să fie Isus Cristos!

– În vecii vecilor. Amin. Şi Măicuţa Sfântă!

Sursa: Radio Vatican