Evocarea Episcopilor greco-catolici martiri la Oţelu Roşu
11.03.2012, Lugoj (Catholica) - În Duminica a II-a din Postul Mare, la 11 martie a.c. în parohia din Oţelu Roşu, jud. Caraş Severin, după Sfânta Liturghie a avut loc o evocare despre Episcopii greco-catolici martiri, susţinută de drd. Sergiu Soica. Programul a început la orele 10.00 cu Sfântul Rozar. A urmat Sfânta Liturghie celebrată de pr. Flavius Jurca, parohul locului. În discursul său, Soica a evidenţiat martiriul Episcopilor Bisericii Române Unite, cu referiri punctuale la personalităţile ierarhilor de pie memorie dr. Ioan Bălan şi Ioan Ploscaru, citim pe BRU.ro.
Mai apoi a făcut trimiteri la destinul tragic al clerului român unit din Eparhia de Lugoj şi la dramele fizice şi sufleteşti ale înaintaşilor noştri în timpul persecuţiei comunist-atee. A subliniat regimul de exterminare din penitenciarul de la Sighet şi din lagărele de muncă forţată. Evocarea a fost pusă în contextul perioadei Postului Mare şi a pregătirii pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului Nostru Isus Cristos. Suferinţa Episcopilor şi preoţilor români uniţi stă la temelia Bisericii Române Unite de după revoluţia din 1989 şi la dezideratul redobândirii demnităţii creştine şi naţionale de către greco-catolici. Demersul reprezentat de această evocare se încadrează în efortul BRU de a-i face cunoscuţi pe ierarhii martiri a căror beatificare este aşteptată de toţi cât mai curând.
În continuarea programului, Raimondo-Mario Rupp, responsabil eparhial cu mass-media, secţiunea internet si audio-vizual, a prezentat credincioşilor parohiei publicaţiile Eparhiei de Lugoj: revista „Reînvierea”, publicaţia oficială a Episcopiei, precum şi revista „Magnificat”, publicaţia de tineret a aceleiaşi Episcopii. S-a făcut o incursiune în prezenţele din mediul virtual (internet) ale BRU, a Eparhiei de Lugoj şi ale activităţii pastorale dedicate tinerilor în această Eparhie. În încheiere, pr. paroh Flavius le-a vorbit credincioşilor despre asociaţiile laicale din Biserica Română Unită; a menţionat posibilitatea înfiinţării pe viitor a ASTRU, a AGRU şi a Reuniunii Mariane, pentru a încuraja o implicare cât mai activă a laicilor în viaţa comunităţii parohiale. La eveniment au luat parte şi drd. Claudiu Sergiu Călin, arhivist al Diecezei de Timişoara, şi Costel Bogdan Borhan, vicepreşedinte ASTRU Eparhial Lugoj.




1 răspuns
[…] (Jud. Caras Severin), după Sfânta Liturghie celebrată de pr. Flavius Jurca, parohul locului şi evocarea despre Episcopii Greco-Catolici martiri, susţinută de drd. Sergiu Soica, a avut loc prezentarea revistelor “Reînvierea” şi a revistei […]