Ceremonialul spălării picioarelor la Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj
12.04.2012, Cluj (Catholica) - În 12 aprilie 2012 – Joia Mare, ziua Cinei Celei de Taină – programul de dimineaţă de la Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca a constat în celebrarea Vecerniei şi a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a spălat picioarele la 12 studenţi seminarişti şi preoţi. Prin acest ritual, credincioşii au avut ocazia să retrăiască momentul în care Isus Cristos a spălat picioarele celor doisprezece apostoli, în cadrul ultimei cine dinaintea morţii Sale pe cruce. În cadrul programului de rugăciune, a rostit un cuvânt de învăţătură pr. Florin Bozântan, consilier teologic, arătând că Euharistia este „izvorul şi culmea vieţii creştine”, îndemnând fiecare credincios să participe la Preasfânta Euharistie şi să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Daruri, citim în relatarea de pe BRU.ro.
În Joia Mare, Biserica rememorează Cina cea de Taină – „momentul în care Isus a întemeiat două foarte importante Sacramente pentru Biserică: Sacramentul Euharistiei – prezenţa Sa în mijlocul comunităţii Sale; şi Sacramentul Preoţiei, al ministrului care poate aduce această prezenţă a Sa”. Totodată, este momentul agoniei în Grădina Ghetsimani – „Rugăciunea lui Isus” şi momentul trădării lui Iuda: „Avem, pe de o parte, exemplul iubirii şi al smereniei Mântuitorului, care se apropie de momentul culminant al vieţii Sale publice, pe de altă parte actul de trădare al ucenicului, al lui Iuda, parcă nepăsător la ceea ce se împlineşte acum, rămânând concentrat asupra propriei voinţe. Cu toate acestea, Isus i-a spălat picioarele la Cina cea de Taină, şi l-a sărutat cu iubire în Grădina Ghetsimani. Tot ceea ce a făcut Isus a fost din iubire, pentru ca să ne ofere şi nouă exemplul iubirii. Spălarea picioarelor, în mod particular, este modelul pe care doreşte să ni-l ofere, nouă, tuturor, acela de a ne spăla păcatele unii altora, de a avea răbdare unii cu alţii, înţelegere unii faţă de alţii, să nu ne urâm, să nu ne invidiem ci să cultivăm binele, frumosul, adevărul şi dreptatea” – a arătat PS Florentin la încheierea ceremoniei.



