Noaptea Sfântă a Învierii şi Duminica Paştelui în Domul Sf. Gheorghe din Timişoara
11.04.2012, Timişoara (Catholica) - În Noaptea Sfântă a învierii a fost celebrată Vigilia Pascală şi în Domul din Timişoara, cu mare solemnitate, de către Episcopul Martin Roos. Celebrarea a început cu tradiţionala binecuvântare a focului care a avut loc în mod obişnuit chiar şi în ciuda ploii torenţiale care s-a abătut asupra Timişoarei în acel moment. După aprinderea Lumânării Pascale a fost purtată în Dom lumina lui Cristos, Cel care ne-a mântuit. A urmat cântarea Preconiului Pascal, care subliniază importanţa acestei nopţi.
A urmat Liturghia Cuvântului, în care au fost rostite lecturile Vechiului Testament, ce arată rând pe rând cât de importantă este pentru Dumnezeu mântuirea omului de-a lungul veacurilor. Înainte de epistola din Noul Testament a urmat, ca în Joia Sfântă, intonarea solemnă a Gloria, moment la care orga Domului a răsunat din nou, iar clopotele au început să bată. Au urmat lecturile, cu Evanghelia cântată de pr. Laus Nikola, econom diecezan. A predicat Mons. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei de Timişoara, în trei limbi, evidenţiind importanţa şi rolul învierii pentru credincioşi, pentru întreaga lume. S-a continuat cu sfinţirea apei şi cu reînnoirea făgăduinţelor de Botez. Din acest moment Sfânta Liturghie a decurs ca de obicei. După împărtăşanie întreaga comunitatea adunată a ieşit din Dom în procesiune cu Preasfântul Sacrament, înconjurând Piaţa Unirii, dând astfel mărturie despre Cristos cel înviat, mereu prezent în Euharistie. După procesiune a urmat Te Deum şi binecuvântarea finală cu Preasfântul Sacrament.
În Duminica Paştelui, Liturghie a fost celebrată tot PS Martin Roos. Predica a fost rostită de Preasfinţia Sa în trei limbi, evidenţiindu-se rolul Paştelui şi rolul sărbătoririi acestuia. Predica a început şi s-a încheiat cu următoarea frază: „Paştele nostru, Isus Cristos, a fost jertfit; de aceea să prăznuim sărbătoarea în Domnul…” (După materialul semnat de Adrian-Gabriel Păşcălău)

