Zi de formare pentru animatorii din Acţiunea Catolică
20.04.2012, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 14 aprilie 2012, a avut loc o zi de formare pentru animatorii din Acţiunea Catolică din zonele Iaşi şi Roman. Tema a fost „Bucuria este izvor de o implicare responsabilă”, iar motoul: „Slujiţi Domnului cu bucurie!”, citim pe Ercis.ro Pentru animatorii din zona Iaşi, ziua de formare s-a desfăşurat în parohia Preasfânta Inimă a lui Isus din Poiana Micului, şi au participat 20 de animatori din 5 parohii ale zonei, fiind însoţiţi de pr. Felix Roca, asistent spiritual general, pr. Marcelin Blaj, asistent spiritual zonal, sectorul copii, şi Adriana Ianuş, preşedinta Acţiunii Catolice, şi responsabilii sectorului copii. În rugăciunea de început, participanţii i-au cerut lui Isus să îi ajute să aibă o zi frumoasă şi cât mai benefică. Apoi, pentru a se cunoaşte mai bine, au participat cu toţii la câteva jocuri de cunoaştere.
Ziua a continuat cu primul laborator, în care animatorii, împărţiţi pe grupe, au avut ocazia să prezinte activităţile pe care le fac în parohii în cadrul fiecărei laturi şi să puncteze paşii pentru organizarea uneia dintre ele. În cadrul plenarei, participanţii au prezentat ceea ce au lucrat la acest laborator şi au primit sugestii de alte activităţi. După prânz a avut loc momentul de formare prezentat de pr. Marcelin Blaj, ce a avut în centru tema întâlnirii. El a subliniat prin două filmuleţe bucuria trecătoare, care nu este responsabilă, şi care se opreşte la stadiul de extaz, şi respectiv bucuria veşnică, o bucurie care te implică cu adevărat şi rămâne pentru totdeauna. Unul dintre cele mai importante lucruri este să alegem bucuria adevărată pe care să o împărtăşim şi celorlalţi.
În cadrul celui de-al doilea laborator, participanţii au avut posibilitatea de a spune la ceea ce se gândesc atunci când aud următoarele cuvinte: animator, Biserică, ACC şi responsabilitate. Concluziile acestui laborator au fost conduse de Oana Andrei, responsabil zonal, şi pr. Marcelin Blaj. Ei au explicat care sunt lucrurile cu adevărat importante în a fi un animator responsabil în ACC. A urmat apoi o sesiune distractivă, în care animatorii s-au pus în locul copiilor, participând la jocurile propuse şi în acelaşi timp învăţându-le pentru a le pune în aplicare în parohiile lor. După aceasta a urmat Sfânta Liturghie, celebrată împreună cu comunitatea, în biserica Fericitul Ioan Paul al II-lea din localitate.
Ziua de formare pentru animatorii de pe zona Roman a avut loc în parohia Coborârea Duhului Sfânt din Adjudeni, şi au participat 45 de animatori din şapte parohii, alături de care s-au aflat pr. Emanuel Bejenaru, asistentul spiritual al sectorului copii de pe zona Roman, şi responsabilele acestei zone ale sectorului copii. Întâlnirea a început la ora 9.30 cu un scurt moment de cunoaştere, după care a urmat Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Ionuţ Pal, vicar în parohia gazdă, pr. Ştefan Ciubotaru şi pr. Emanuel Bejenaru. La predică, animatorii au fost invitaţi să îşi descopere „diamantele” pe care Domnul le-a oferit fiecăruia şi să îi facă părtaşi cu mare bucurie şi pe ceilalţi de aceste bogăţii. Animatorii au fost apoi împărţiţi pe echipe şi au început să lucreze. Fiecărei echipe i s-a dat una dintre cele patru laturi ale Acţiunii Catolice, iar sarcinile lor au fost: să se gândească la activităţi specifice laturii primite, să aleagă una dintre acestea şi să descrie paşii necesari realizării ei şi să creeze un simbol pentru această latură.
La ora 13, pr. Emanuel a ţinut un moment de formare, în care i-a îndemnat pe animatori să reflecteze la momentele de bucurie din viaţa lor, i-a încurajat să îşi manifeste bucuria şi să le-o împărtăşească şi celorlalţi, să îşi găsească fericirea în cei care îi înconjoară, să îi ajute şi pe ceilalţi să o descopere şi să nu se sfiască în a spune aproapelui: „Tu eşti bucuria mea!” Au urmat câteva momente de destindere, după care participanţii au fost împărţiţi din nou în echipe şi au fost invitaţi să reflecteze la rolul lor în ACC, reflecţii pe care le-au prezentat când s-au reunit. La finalul zilei, animatorii din ambele zone au primit din partea organizatorilor diplome de participare, broşuri cu jocuri şi câte o carte intitulată „36 moduri de a iubi”.

