Papa a adresat un mesaj participanţilor la încheierea Congresului Euharistic
17.06.2012, Dublin (Catholica) - Aplauze furtunoase au izbucnit pe Stadionul Croke Park atunci când Papa Benedict al XVI-lea a apărut pe ecranele video pentru a se adresa celor prezenţi la Liturghia de închidere a celui de-al 50-lea Congres Euharistic Internaţional, din Dublin, din ziua de duminică, 17 iunie 2012. În mesajul înregistrat, Sfântul Părinte i-a salutat pe toţi participanţii şi a reflectat asupra temei Congresului: Comuniunea cu Cristos şi unii cu alţii, spunând că noţiunea de koinonia (comuniune) este centrală pentru a înţelege Biserica, relaţia ei cu Cristos şi Sacramentele, în particular Euharistia. Papa a mai vorbit şi despre a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II. „Bazându-se pe o profundă apreciere a izvoarelor liturgiei, Conciliul a promovat participarea deplină şi activă a credincioşilor la jertfa euharistică. La distanţă astăzi de dorinţa exprimată de Părinţii Conciliari privind reînnoirea liturgică, şi în lumina experienţei Bisericii universale din perioada care a trecut de atunci, este clar că s-au realizat multe; dar este la fel de clar că au existat multe neînţelegeri şi neregularităţi”.
Vorbind despre impactul pe care l-a avut Euharistia asupra istoriei Bisericii din Irlanda, Papa Benedict al XVI-lea a lăudat călugării, martirii şi misionarii naţiunii, care „au trăit eroic credinţa acasă şi au răspândit Vestea cea Bună a iubirii şi iertării lui Dumnezeu mult dincolo de ţărmurile voastre”. „Sunteţi moştenitorii unei Biserici care a fost o forţă puternică de bine în lume, şi care a dat insuflat o profundă şi puternică iubire faţă de Cristos şi Maica Sa Preasfântă în mulţi, mulţi alţii. Strămoşii voştri din Biserica din Irlanda au ştiut să tindă spre sfinţenie şi fidelitate în vieţile lor personale, să predice bucuria care vine din Evanghelie, să promoveze importanţa apartenenţei la Biserica Universală în comuniune cu Scaunul lui Petru şi să transmită generaţiilor viitoare iubirea pentru credinţă şi pentru virtutea creştină”.
Sfântul Părinte a vorbit şi despre scandalul abuzurilor sexuale comise de clerici din Biserica Catolică din Irlanda, arătând că credinţa acelora care au abuzat şi au subminat credibilitatea Bisericii „nu a mai fost alimentată de întâlnirea plină de bucurie cu Isus Cristos: a devenit doar o problemă de obişnuinţă”. El a mai spus că atât Conciliul Vatican II cât şi Congresul Euharistic urmăresc depăşirea acestui tip de creştinism şi redescoperirea adevăratei credinţe în Isus Cristos. Spre sfârşitul discursului său, Pontiful a anunţat că al 51-lea Congres Euharistic Internaţional, din 2016, va avea loc în Cebu, Filipine. Când a făcut anunţul, mii de participanţi din această naţiune şi-a fluturat steagurile şi au aplaudat cu bucurie. „Transmit poporului filipinez calde salutări şi asigurarea apropierii mele în rugăciune în timpul perioadei de pregătire pentru această mare adunare eclesială. Sunt încrezător că va aduce o reînnoire spirituală de durată nu doar lor ci şi tuturor participanţilor de pe întreg pământul”. Papa a încheiat dându-le celor prezenţi binecuvântarea sa apostolică.
