Isus este pâinea care satură definitiv
12.08.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Pasajul evanghelic de astăzi (Ioan 6,41-51), conform ritului latin, ni-l arată pe Isus prezentându-se ca „pâinea care coboară din cer. […] Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da, pentru viaţa lumii, este trupul meu.” Tema pâinii vieţii a fost în centrul alocuţiunii rostite de Sfântul Părinte înainte de rugăciunea Angelus, la Castel Gandolfo. Iată traducerea cuvintelor Papei, realizată de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
Lectura capitolului al VI-lea din Evanghelia după Ioan, care ne însoţeşte în aceste duminici la Sfânta Liturghie, ne-a condus să reflectăm asupra înmulţirii miraculoase, în care cinci pâini de orz şi doi peşti au fost de ajuns pentru a hrăni o mulţime de cinci mii de oameni, şi asupra invitaţiei pe care Isus o adresează celor pe care îi săturase, de a se îngriji să îşi procure mâncarea ce rămâne pentru viaţa veşnică. Isus vrea să îi ajute să înţeleagă sensul profund al miracolului pe care l-a săvârşit: potolind foamea fizică în mod miraculos, îi dispune să primească anunţul că El este pâinea coborâtă din cer (cf In 6,41), care satură în mod definitiv.
Şi poporul evreu, în timpul lungii călătorii prin pustiu, mâncase o pâine coborâtă din cer, mana, care l-a menţinut în viaţă până la sosirea în ţara promisă. Acum, Isus vorbeşte despre Sine ca despre adevărata pâine coborâtă din cer, capabilă să menţină în viaţă nu pentru un moment sau pentru o porţiune de drum, ci pentru totdeauna. El este hrana care dă viaţa veşnică, pentru că este Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, venit să dea omului viaţa în plinătate, pentru a-l introduce pe om în însăşi viaţa lui Dumnezeu. În gândirea ebraică era clar că adevărata pâine din cer, care nutrea Israelul, era Legea, cuvântul lui Dumnezeu. Poporul lui Israel recunoştea în mod clar că Torah era darul fundamental şi durabil al lui Moise şi că elementul fundamental care îl distingea de celelalte popoare consta în a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu şi, prin urmare, calea dreaptă a vieţii. Acum Isus, manifestându-se ca pâinea din cer, mărturiseşte că este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, prin care omul poate face din voinţa lui Dumnezeu mâncarea sa (cf In 4,34), care îi orientează şi susţine existenţa.
A pune la îndoială divinitatea lui Isus, cum fac iudeii din pasajul evanghelic de astăzi, înseamnă deci a te opune lucrării lui Dumnezeu. Ei de fapt spun: este fiul lui Iosif! Îi cunoaştem pe tatăl şi pe mama Lui! (Cf In 6,42). Ei nu merg dincolo de originile sale pământeşti, şi de aceea refuză să îl accepte drept Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup. Sf. Augustin comentează: „erau departe de acea pâine cerească, şi erau incapabili să simtă foame de ea. Aveau gura inimii bolnavă (…). În fapt, această pâine cere foamea omului interior” (Omilie la Evanghelia lui Ioan 26,1). Trebuie să ne întrebăm dacă noi simţim într-adevăr această foame, foame de Cuvântul lui Dumnezeu, foamea de a cunoaşte adevăratul sens al vieţii. Numai cine este atras de Dumnezeu Tatăl, cine îl ascultă şi se lasă să fie instruit de El poate crede în Isus, îl poate întâlni şi se poate nutri din El, şi astfel găsi adevărata viaţă, drumul vieţii, dreptatea, adevărul şi iubirea. Sf. Augustin adaugă: „Domnul… afirmă că este pâinea care coboară din cer, îndemnându-ne să credem în El. A mânca pâinea cea vie, de fapt, înseamnă a crede în El. Cine crede, mănâncă; în mod invizibil este săturat, aşa cum la fel de invizibil se renaşte. El se renaşte lăuntric, în lăuntrul său devine un om nou” (ibidem).
Invocând-o pe Maria Preasfântă, să îi cerem să ne călăuzească la întâlnirea cu Isus, pentru ca prietenia noastră cu El să fie din ce în ce mai intensă; să îi cerem să ne introducă în deplina comuniune de iubire cu Fiul ei, pâinea cea vie coborâtă din cer, astfel încât să fim reînnoiţi de el înlăuntrul nostru.
