Legea lui Dumnezeu călăuzeşte omul pe drumul vieţii
02.09.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Punerea în practică a legii Evangheliei îl eliberează pe creştin de „falsa religiozitate”. La întâlnirea duminicală pentru rugăciunea Îngerul Domnului, recitată cu mulţimea de pelerini la reşedinţa estivă din Castel Gandolfo, Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru ca acesta să fie mereu „regulă de viaţă”, „să orienteze gândurile noastre, alegerile şi faptele noastre în fiecare zi” şi să nu fie doar un „paravan” pentru dorinţa de „bunuri”, „putere”, „interese egoiste individuale sau de grup”. După antifonul marian, în momentul saluturilor în diferite limbi, Papa s-a referit la bucuria de a vizita curând Libanul şi a adresat un gând elevilor care, terminându-se vacanţa de vară, se întorc la şcoală pentru a începe un nou an de învăţământ. „A învăţa este frumos şi necesar. Faceţi-o cu tragere de inimă. Să puteţi de asemenea descoperi bucuria prieteniei”. „Timpul pentru sport şi pentru divertisment este important dar timpul pentru familie şi pentru Dumnezeu este şi mai important. Părinţii şi profesorii voştri trebuie să favorizeze echilibrul just între acestea”, a spus Pontiful. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea realizată de Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În Liturghia Cuvântului din această duminică se remarcă tema Legii lui Dumnezeu şi a poruncii Sale: un element esenţial al religiei ebraice şi chiar al celei creştine, în care îşi găseşte deplina realizare în iubire (cf. Romani 13,10). Legea lui Dumnezeu este Cuvântul Său care călăuzeşte omul pe calea vieţii, îl face să iasă din sclavia egoismului şi îl duce în „ţara” libertăţii şi vieţii adevărate. De aceea, în Biblie Legea nu este văzută ca o povară, o limitare oprimantă, ci ca darul cel mai preţios al Domnului, mărturia iubirii Sale paterne, a voinţei Sale de a sta aproape de poporul Său, de a fi Aliatul său şi de a scrie cu el o istorie de iubire. Astfel se ruga piosul israelit: „Orânduirile Tale sunt desfătarea mea şi nu voi uita cuvântul Tău. (…) Călăuzeşte-mă pe calea hotărârilor Tale, căci pe ea mi-am găsit bucuria” (Psalm 118/119,16.35). În Vechiul Testament, cel care transmite poporului legea în numele lui Dumnezeu este Moise. El, după o lungă călătorie prin deşert, în pragul ţării promise, proclamă astfel: „Acum, Israele, ascultă poruncile şi legile pe care vi le fac cunoscute, ca să le împliniţi. În felul acesta veţi trăi şi veţi intra în stăpânirea ţării pe care vi-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri” (Deuteronom 4,1).
Iată problema: când poporul se stabileşte în ţară, şi este depozitarul Legii, este tentat să îşi pună din nou siguranţa şi bucuria sa în ceva care nu mai este Cuvântul Domnului: în bunuri, în putere, în alte „divinităţi” care în realitate sunt zadarnice, sunt idoli. Desigur, Legea lui Dumnezeu rămâne, dar nu mai este lucrul cel mai important, regula de viaţă; devine mai degrabă un paravan, o acoperire, în timp ce viaţa urmează alte căi, alte reguli, interese adesea egoiste individuale şi de grup. Astfel religia îşi pierde sensul său adevărat, care este acela de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu, pentru a face voia Sa – care este adevărul despre fiinţa noastră – şi astfel a trăi bine, în adevărata libertate, şi este redusă la practicarea unor uzanţe secundare, care satisfac mai degrabă nevoia umană de a se simţi în regulă cu Dumnezeu. Acesta este un risc grav al fiecărei religii, pe care Isus l-a întâlnit în timpul Său, dar care poate apărea, din păcate, chiar şi în creştinism. De aceea, cuvintele lui Isus în Evanghelia de astăzi împotriva cărturarilor şi a fariseilor trebuie să ne dea de gândit şi nouă. Isus îşi însuşeşte cuvintele profetului Isaia: „Acest popor mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Cinstea pe care mi-o dau ei este zadarnică, învăţăturile lor nu sunt decât nişte prescripţii omeneşti” (Marcu 7,6-7; cf. Isaia 29,13). Apoi conchide: „Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor” (Marcu 7,8).
Apostolul Iacob, în Scrisoarea sa, avertizează şi el împotriva pericolului unei religiozităţi false. El le scrie creştinilor: „Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să îl ascultaţi: căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă” (Iacob 1,22). Fecioara Maria, către care ne îndreptăm acum în rugăciune, să ne ajute să ascultăm cu inimă deschisă şi sinceră Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să orienteze în fiecare zi gândurile, alegerile şi faptele noastre.
