Recunoştinţă pentru părintele arhimandrit Olivier Raquez
16.12.2012, Bucureşti (Catholica) - În noaptea de 13 spre 14 decembrie 2012, părintele arhimandrit Olivier (Jacques) Raquez, cel care între 1994 şi 2004 a fost rector al Colegiului Pio Romeno din Roma, a trecut la Domnul în oraşul belgian Bruges. Născut pe 14 aprilie 1923 la Bruxelles, într-o familie a marii burghezii bruxelleze, a intrat în abaţia benedictină „Sfântul Andrei” de la Bruges, unde a depus voturile mănăstireşti în 1943. A fost hirotonit preot pe 31 iulie 1949.
„Avea din darul Cerului discernământul în degetul cel mic şi, cred, că-şi dădea bine seama. Dar înfruntările vieţii nu l-au menajat şi i-au păstrat umilinţa. I-am fost alumn timp de cinci ani, apoi, mai târziu, tot timp de cinci ani vice-rector”, scrie PS Mihai, Episcopul Vicar al Bucureştilor pe situl VicariatBucuresti.ro. „Sub ochii generaţiei mele s-a petrecut reconstruirea Colegiului Pio Romeno de la Roma, prin omenie şi climatul oferit de frumuseţea liturghiei Bisericii. Anii de clandestinitate alteraseră viaţa cultului, dând multora dintre noi, din păcate, pretext de polemică sordidă. Timpul i-a dat însă tot părintelui Raquez dreptate fiindcă dragostea, cum spune Sfântul Pavel, acoperă orice păcat şi dezveleşte adevărurile veşnice.”
„Prin 1985 părintele fusese operat de un cancer digestiv, extirpându-i-se complet stomacul. Am ştiut deja în anii 90 că viaţa lui a fost evident prelungită pentru lucrul Domnului în lumea noastră şi Biserica Unită şi, într-un fel, minunea ieşirii la lumină a scris un important capitol cu numele său. Trecerea sa dincolo, la aproape nouăzeci de ani, pune capăt unei epoci şi ne oferă semnul datoriei împlinite”, mai scrie PS Mihai. În materialul Secretariatul Vicariatului de Bucureşti, ce anunţă decesul fostului rector al Colegiului Pio Romeno, citim: „Foştii alumni îl amintesc în bucuria recunoştinţei pentru răbdarea şi seninătatea cu care, prin exemplul său viu, i-a învăţat ce înseamnă bunătatea, încrederea, demnitatea, deschizându-le cu rafinament perspectivele vieţii creştine, fără a face uz de frontierele făţărniciei, oferind gustul simplu al paternităţii sufleteşti. Admirat pentru umilinţa cu care a rămas la locul său în ciuda vârstei sale înaintate, a ştiut că investind în forţa tinerilor elevi însemna trasarea viitorului. Dumnezeu să-i facă parte cu drepţii şi să-l odihnească în pace!”
