Pr. Kowalczyk: Despre credinţă ca act comunitar
23.01.2013, Roma (Catholica) - Continuă seria reflecţiilor dedicate Catehismului Bisericii Catolice, de la a cărui publicare s-au împlinit 20 de ani, în luna noiembrie a anului 2012. În cea mai recentă emisiune, la Radio Vatican, părintele Dariusz Kowalczyk, profesor la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, vorbeşte despre credinţă ca act comunitar.
„Credinţa ca răspuns liber dat de către om lui Dumnezeu este un act personal. De aceea, nimeni nu poate fi constrâns să creadă. Da! Din istorie nu lipsesc exemple de religie impusă persoanelor şi popoarelor. Însă, religia impusă nu înseamnă credinţă. Pe de altă parte, trebuie observat că credinţa creştină nu este un act subiectiv şi izolat. În Catehism citim: ‘Nimeni nu poate să creadă singur, după cum nimeni nu poate să trăiască singur. Nimeni nu şi-a dăruit singur credinţa, după cum nimeni nu şi-a dăruit singur viaţa’ (CBC 166). De fapt, primim credinţa de la alţii şi o transmitem altora. În cea mai mare parte, creştinii au primit botezul câteva săptămâni sau luni după naştere. Apoi, comunitatea Bisericii, împreună cu părinţii, s-a ocupat de educaţia noastră religioasă. De aceea, când cineva spune ‘eu cred’ aceasta vrea să spună şi că ‘noi credem’.”
„În zilele noastre putem auzi sloganuri de felul: ‘Da lui Cristos, Nu Bisericii’, ce ar însemna: cred în Isus Cristos, dar învăţătura Bisericii nu mă interesează prea mult. Acest mod de gândi nu este însă tocmai raţional. Doar graţie comunităţii primilor creştini, adică graţie Bisericii din primul secol, îl cunoaştem pe Isus din Nazaret şi putem lua în mână Noul Testament. Dacă respingem Biserica care istoriseşte viaţa lui Isus de douăzeci de secole, cum putem pretinde că avem credinţă în acel Isus? Catehismul ne aminteşte că, potrivit Ritualului Roman, cel ce administrează botezul îl întreabă pe catehumen: Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu? Răspunsul este: Credinţa. Credinţa care dă viaţa eternă. De aceea, chiar dacă mântuirea vine doar de la Dumnezeu, noi profesăm că Biserica este mama noii noastre naşteri (cf. CBC 169). De la această Mamă primim multe lucruri: Cuvântul, Sacramentele, obiceiuri tradiţionale, mulţi prieteni şi, în final, viaţa eternă.”
