Funeraliile Cardinalului Józef Glemp la Varşovia
30.01.2013, Varşovia (Catholica) - Aproximativ 90 de Cardinali şi Episcopi au participat luni, 28 ianuarie 2013, la funeraliile Cardinalului Józef Glemp, fost Primat al Poloniei. În Liturghia din Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Varşovia au fost prezenţi aproape toţi Episcopii polonezi, cu preşedintele acestui episcopat, Arhiepiscopul Józef Michalik. La ceremonie au participat reprezentanţi ai autorităţii de stat, între care preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, şi fostul preşedinte Lech Walesa. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop Mitropolit de Cracovia, predica fiind rostită de actualul Primat al Poloniei, Arhiepiscopul Jozef Kowalczyk, Mitropolit de Gniezno. Între Cardinalii concelebranţi s-au numărat Cardinalul Péter Erdő, preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene, şi Cardinalul Stanisław Ryłko, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Laici, reprezentând Sfântul Scaun.
La începutul Liturghiei, Arhiepiscopul Celestino Migliore, Nunţiu apostolic în Polonia, a citit telegrama de condoleanţe pe care Papa Benedict al XVI-lea a trimis-o Cardinalului Kazimierz Nycz, Arhiepiscop Mitropolit de Varşovia. Cardinalul Stanislaw Dziwisz a spus: „Astăzi, Biserica din Polonia şi întreaga noastră patrie aduce un omagiu Cardinalului Józef Glemp, Primatul marilor descoperiri. În timpuri dificile, în timpurile comunismului, a devenit persoana care în mod curajos şi înţelept a luptat pentru libertatea şi independenţa totală de sistemul totalitar. Primatul a demonstrat un mare calm şi înţelepciune de viaţă în faţa diviziunilor politice, pentru a ameliora tensiunile interne cu mare prudenţă, şi în timpurile dificile de transformare a rămas fidel lui Dumnezeu şi Bisericii”. Arhiepiscopul de Cracovia a amintit: „Cardinalul Glemp a continuat tradiţia Cardinalului Primat al Mileniului Stefan Wyszynski, întărind credinţa şi spiritul naţiunii, susţinut de Papa Ioan Paul al II-lea”.
În cadrul predicii, Arhiepiscopul Józef Kowalczyk l-a definit pe Cardinalul Glemp „un om de o mare autoritate şi înţelepciune, un păstor după Inima lui Isus, un predicator neobosit al Cuvântului lui Dumnezeu şi un ministru al Sacramentelor”. „Extrem de dificil pentru tânărul Primat Józef Glemp a fost evenimentul din 13 decembrie 1981, Declararea legii marţiale în Polonia. Primatul s-a dovedit a fi un om plin de credinţă şi de speranţă. A tras semnale de alarmă, în ciuda lipsei de înţelegere şi susţinere de pe mai multe fronturi, înainte de a se vărsa sânge de frate. În zilele dificile ale legii marţiale, a întreprins o serie de acţiuni, rod al înţelegerii, al iertării şi al unităţii. În aceste acţiuni ale sale, a fost fidel motoului său episcopal: ‘Prin caritate în dreptate'”. După cum a subliniat Arhiepiscopul Kowalczyk, „Primatul defunct al fost un om al unor importante iniţiative precum al doilea Sinod Plenar al Bisericii din Polonia, în anii 1991-1999, şi dezvoltarea unui plan pastoral pentru deceniul care a precedat Marele Jubileu al anului 2000”.
„Cardinalul Glemp, ca moştenitor al Cardinalilor Hlond şi Wyszynski, a fost custodele spiritual al emigraţiei poloneze şi a vizitat centrele poloneze din diferite părţi ale lumii”. „Amintindu-şi de deciziile nerealizate ale Constituţiei din 3 mai 1791, a început construirea Sanctuarului Providenţei Divine la Varşovia, ca un tribut adus de naţiunea poloneză pentru darul libertăţii recâştigate”. „Activităţile sale pentru Biserica şi patria noastră au fost apreciate de diferite entităţi şi organizaţii atât din ţară cât şi din străinătate. În 21 decembrie 2009, Primatul Glemp a fost onorat cu cea mai înaltă distincţie din partea preşedintelui polonez Lech Kaczynski, Ordinul Vulturul Alb”. „Viaţa şi slujirea defunctului Cardinal Józef Glemp a fost dificilă şi provocatoare. A fost succesorul marelui Primat al Mileniului. Slujirea sa s-a realizat în lumina pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea”, a mai subliniat Arhiepiscopul Kowalczyk.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, preşedintele polonez Bronisław Komorowski a spus despre Cardinalul Józef Glemp că a fost „un bun fiu al patriei sale, un om de un profund patriotism”. Cardinalul Glemp a acţionat nu doar în numele emoţiei patriotice, ci şi în numele evaluării raţionale, cu calm, a situaţiei”, a subliniat Bronislaw Komorowski. „Cardinalul Glemp a fost un om al dialogului şi al înţelegerii, preocupându-se de unitatea naţională în elementele ei esenţiale”, a concluzionat preşedintele Republicii Poloneze. După Liturghie, sicriul a fost depus în cripta Arhiepiscopilor de Varşovia, de la subsolul catedralei. Sicriul a fost depus în locul unde fuseseră înainte depuse rămăşiţele pământeşti ale lui Zygmunt Szczesny Felinski, Arhiepiscop de Varşovia în anii 1862-1883.
