Papa Francisc: Evanghelizarea se face în genunchi
08.07.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a celebrat duminică Liturghia cu numeroşi seminarişti, novici, persoane consacrate şi clerici, în Bazilica San Pietro, descriindu-le vocaţia ca „misiune”. Aproximativ 6.000 de tineri şi tinere de pe întreg globul s-au aflat într-un pelerinaj de patru zile la mormântul Apostolului Petru, reflectând şi rugându-se pentru vocaţia lor în mai multe biserici şi Bazilici din Roma. Pelerinajul lor a culminat ieri cu Liturghia prezidată de Sfântul Părinte.
În predica sa, Papa Francisc a vorbit despre trei puncte de referinţă pentru misiunea creştină: bucuria mângâierii, crucea şi rugăciunea. Misiunea „se naşte dintr-o chemare, aceea a Domnului şi cel care este chemat de El, este chemat pentru a fi trimis”, a spus el. Primul element legat de misiune este bucuria mângâierii, o invitaţie la a devenit tot mai apropiat de iubirea lui Dumnezeu şi de îmbrăţişarea mângâietoare, pentru a deveni martori eficienţi în Biserică: „Fiecare creştin, şi mai ales noi, suntem chemaţi să ducem acest mesaj de speranţă care dăruieşte seninătate şi bucurie: mângâierea lui Dumnezeu, duioşia sa faţă de toţi.”
Le-a spus celor prezenţi la Liturghie că sunt chemaţi să aducă mângâiere celorlalţi: „Astăzi oamenii au nevoie de cuvinte, dar au nevoie mai ales ca noi să mărturisim milostivirea, duioşia Domnului, care încălzeşte inima, care trezeşte speranţa, care atrage spre bine. Bucuria de a duce mângâierea lui Dumnezeu! Al doilea element tratat de Papa a fost crucea. „Rodnicia pastorală, rodnicia vestirii evangheliei”, a spus el, „nu este dată de succesul, nici de insuccesul conform criteriilor de evaluare umană, ci de conformarea cu logica crucii lui Isus, care este logica ieşirii din noi înşine şi a dăruirii, logica iubirii. Crucea, mereu crucea cu Cristos, pentru că uneori ne oferă crucea fără Cristos: aceasta nu merge! Crucea, mereu crucea cu Cristos garantează rodnicia misiunii noastre.”
La final Papa Francisc a vorbit despre rugăciune. „Lucrătorii pentru seceriş nu sunt aleşi prin campanii publicitare sau apeluri la slujirea generozităţii, ci sunt ‘aleşi’ şi ‘trimişi’ de Dumnezeu. El e cel care alege, El e cel care trimite, El e cel care trimite, El e cel care dă misiunea. Pentru aceasta este importantă rugăciunea”, a explicat Pontiful. Şi a continuat: „Evanghelizarea se face în genunchi. Fiţi mereu bărbaţi şi femei ai rugăciunii. […] Să cultivăm dimensiunea contemplativă, chiar şi în vârtejul activităţilor cele mai urgente şi apăsătoare. Şi cu cât misiunea vă cheamă mai mult să mergeţi spre periferiile existenţiale, cu atât inima voastră să fie mai unită cu aceea a lui Cristos, plină de milostivire şi de iubire. Aici se află secretul rodniciei pastorale, al rodniciei unui discipol al Domnului!”

Este adevarat ca numai rugaciunea perpetua ne inalta spre Dumnezeu, numai prin ea poti ajunge sa intelegi multe lucruri inaltatoate, numai ea (rugaciunea) te inalta sus de tot.