Papa Francisc: Să nu uităm de preoţii şi călugăriţele din casele de bătrâni
18.10.2013, Vatican (Catholica) - Moise, Ioan Botezătorul şi Sfântul Paul: pe aceste trei figuri a pus accentul Papa Francisc la Sfânta Liturghie de azi-dimineaţă, celebrată în capela Casei Sf. Marta din Vatican, subliniind că într-adevăr nici unul dintre ei nu a fost scutit de angoase, însă Domnul nu i-a abandonat niciodată. Îndreptându-şi apoi gândul spre numeroşii preoţi, călugări şi călugăriţe care trăiesc în case pentru bătrâni, aflăm de la Radio Vatican, i-a invitat pe credincioşi să meargă să îi viziteze, aceste locuri fiind adevărate „sanctuare de sfinţenie şi apostolicitate”.
Inspirându-se din lecturile zilei, din imaginea începutului vieţii apostolice şi a „apusului” Apostolului Paul, Pontiful s-a oprit asupra acestor două momente extreme din viaţa unui creştin. Comentând Evanghelia zilei, a observat că la începutul vieţii apostolice discipolii erau „tineri” şi „puternici” încât şi demonii fugeau dinaintea lor când predicau. În schimb prima lectură ni-l prezintă pe Sfântul Paul la finalul vieţii sale, în momentul „apusului”: „Apostolul are un început radios, plin de entuziasmul dat de prezenţa lui Dumnezeu în interiorul său, dar nu va fi scutit de apus. Şi mie îmi face bine să mă gândesc la apusul apostolului… Îmi vin în minte trei icoane: Moise, Ioan Botezătorul şi Paul. Moise este capul poporului lui Dumnezeu, el luptă împotriva duşmanilor şi chiar cu Dumnezeu când este să îşi salveze poporul: e tare! Dar la sfârşit rămâne singur, pe Muntele Nebo, privind pământul făgăduinţei, în imposibilitatea de a intra în acest ţinut. Nu putea intra în ţinutul făgăduinţei. La fel, nici Ioan Botezătorul nu a fost ocolit de angoase la sfârşitul vieţii.”
Ioan Botezătorul are de asemenea de înfruntat o „angoasă chinuitoare” şi sfârşeşte „pe mâna unui guvernator lipsit de tărie de caracter, beat şi corupt şi sub puterea invidiei unei adultere şi a capriciilor unei dansatoare”. Dar şi Apostolul Paul ne vorbeşte despre cei care l-au abandonat şi care i-au creat necazuri, înverşunându-se împotriva predicării lui. Apostolul istoriseşte că în tribunal nimeni nu l-a asistat şi că toţi l-au abandonat. Însă, spune Sfântul Paul, „Domnul mi-a fost alături. Mi-a dat forţă pentru ca eu să pot duce la împlinire vestirea Evangheliei.” „În aceasta constă măreţia Apostolului; prin viaţa sa face ceea ce spunea Ioan Botezătorul în legătură cu Isus: ‘El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez’, şi până la urmă aşa va şi apune. La fel şi Petru, căruia i s-a spus: ‘Vei fi bătrân, alţii te vor încinge şi te vor duce unde tu nu vei vrea’. Şi când mă gândesc la apusul apostolului îmi vine în minte amintirea acelor sanctuare de apostolicitate şi de sfinţenie reprezentate de casele de bătrâni pentru preoţi sau cele pentru călugăriţe. Persoane bune, îmbătrânite, cu greutatea singurătăţii, aşteptând să vină Domnul să le bată la uşa inimii. Acestea sunt adevărate sanctuare de apostolicitate şi de sfinţenie pe care le avem în Biserică. Să nu îi uităm, vă rog!”
Rămânând în registrul îndemnului la o atenţie plină de consideraţie faţă de „sanctuarele de apostolicitate”, cum a numit Papa Francisc „casele de bătrâni” care găzduiesc persoane consacrate, suntem trimişi în pelerinaj în aceste locuri: „Mă întreb dacă noi creştinii simţim dorinţa de a face o astfel de vizită – care va fi asemenea unui adevărat pelerinaj – la aceste sanctuare de sfinţenie şi apostolicitate, reprezentate de casele de bătrâni, cele pentru preoţi şi cele pentru călugăriţe. Cineva dintre voi îmi spunea că atunci când mergea într-o ţară de misiune, se ducea la cimitir, la mormintele misionarilor, a preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor dinaintea lui, de acum 50, 100, 200 de ani şi care sunt azi cu totul necunoscuţi. Toţi aceştia ar putea fi canonizaţi, căci până la urmă contează sfinţenia de fiecare zi. În casele de bătrâni, acele călugăriţe şi acei preoţi îl aşteaptă pe Domnul cam cum îl aştepta Paul: un pic trişti, într-adevăr, dar şi cu certitudinea păcii şi cu un chip vesel.”
În încheiere, Papa Francisc a spus că ne va fi de ajutor să ne gândim la această etapă a vieţii, la apusul Apostolului, şi să ne rugăm Domnului: „Ocroteşte-i în acel moment al ultimei despuieri de sine, încât să poată spune încă o dată: Da, Doamne, vreau să te urmez!”
