Cardinalul Turkson despre educaţie şi sărăcie
04.11.2013, Roma (Catholica) - În prima zi de lucru a reuniunii Academiei Pontificale pentru Ştiinţă pe tema „Pâine şi creier, educaţie şi sărăcie”, care se desfăşoară în Vatican în perioada 4-6 noiembrie 2013, Cardinalul Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a susţinut un discurs. Cardinalul a pornit de la tema întâlnirii, care leagă foametea şi sărăcia de educaţie: „Acestea se referă la situaţia, tragică şi scandaloasă, a milioane de fiinţe umane sărăcite, cărora le lipseşte hrana pentru trup, minte şi spirit, adică atât mâncarea cât şi educaţia”. Strânsa legătură dintre dezvoltarea creierului şi alimentaţie a inspirat primele două Obiective de Dezvoltare ale Mileniului: eliminarea sărăciei extreme şi a foametei, şi educaţia primară universală. „Ca răspuns, au apărut pe întreg globul programe şcolare pentru alimentaţie, în ţările dezvoltate şi în cele în curs de dezvoltare”.
„Mai mult, aceste zile de studiu concretizează dorinţa de a pune în aplicare roadele activităţii cerebrale, inclusiv cercetarea ştiinţifică, biologică, precum şi a altor tehnologii şi inovaţii sociale, pentru producerea de hrană şi pentru uşurarea sărăciei… Malnutriţia minţii şi a trupului – lipsa de hrană şi lipsa de cunoştinţe – este o înspăimântătoare spirală dublă. Trebuie să fie tratată cu mare urgenţă, dar nu doar printr-o sănătoasă cercetare ştiinţifică şi prin solide politici sociale pentru a atinge progrese reale în educaţie, în producerea şi distribuirea hranei, în agricultura de durată şi în securitatea nutriţiei. Ca un indice al dezvoltării sau al subdezvoltării, trebuie să fie abordat, mai presus de toate, cu un redescoperit simţ al umanismului creştin, caracterizat de solidaritate şi fraternitate”.
„Rugăciunea mea”, a continuat Cardinalul, „este ca dialogul vostru viu în acest Grup de Lucru să poată contribui la dialogul mai amplu… Acest dialog trebuie să abordeze multe obstacole de diferite feluri care întârzie o soluţionare globală corectă a problemelor sărăciei şi foametei, a căror principală rădăcină o constituie în cele din urmă lipsa de fraternitate între persoane şi popoare”. „Aşa cum citim în Prefaţa Programului Grupului de Lucru, în Rugăciunea Domnească ne adresăm nu Tatălui ‘meu’, ci Tatălui ‘nostru’, cerem nu pâinea ‘mea’, ci pâinea ‘noastră’ cea de toate zilele”. Astfel, „ne angajăm la sarcina de a produce şi distribui hrană şi de a face educaţia accesibilă tuturor fiilor Lui, tuturor fraţilor noştri. Fie ca Biserica să îi însoţească astfel pe săraci, ‘asigurându-le nevoile de bază, apărându-le drepturile şi lucrând împreună cu ei la construirea unei societăţi bazate pe justiţie şi pace'”.
