Papa Francisc: Dumnezeu merge în căutarea oiţei rătăcite
07.11.2013, Vatican (Catholica) - Bucuria lui Dumnezeu este regăsirea oii pierdute, pentru că are o „slăbiciune din iubire” faţă de cei rătăciţi, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie prezidată în capela Casei Sf. Marta, din Vatican. Comentând parabola oii rătăcite, respectiv a monedei pierdute, Pontiful a explicat atitudinea scribilor şi fariseilor care se scandalizau de comportamentul lui Isus de apropiere de cei rătăciţi şi murmurau împotriva Lui: „Acest om este un pericol”, ia masa cu vameşii şi cu păcătoşii, „îl jigneşte pe Dumnezeu, desacralizează slujirea profetică”
Isus le aminteşte că aceasta este „o muzică a ipocriziei” şi acestui fel de „ipocrizie cârcotaşă”, răspunde cu o parabolă: „Isus răspunde cârcotelii printr-o parabolă veselă. În acest fragment, cuvântul bucurie este folosit de trei ori, iar cuvântul ‘veselie’ o dată. Este ca şi cum Domnul le-ar spune (celor care cârtesc): ‘Voi vă scandalizaţi, în schimb Tatăl Meu se bucură’, mesajul cel mai profund fiind tocmai bucuria lui Dumnezeu, un Dumnezeu căruia nu îi place să piardă, de aceea iese din Sine şi merge în căutarea tuturor acelora aflaţi departe de El. Pleacă în căutare, în căutarea aceluia care este asemenea unui oiţe rătăcite.”
Lucrarea lui Dumnezeu, a subliniat Papa, este „de a merge în căutare” pentru a-i invita la sărbătoare pe toţi, buni şi răi: „Dumnezeu nu tolerează pierderea unuia dintre ai Săi. De fapt aceasta este şi rugăciunea făcută de Isus în Joia Sfântă: ‘Tată, ca nici unul să nu se piardă din cei pe care mi i-ai încredinţat’. Este un Dumnezeu care se pune în mişcare pentru a-i căuta (n.n. pe cei rătăciţi), care are o slăbiciune din iubire faţă de cei care s-au îndepărtat, care s-au pierdut… Merge şi îi caută. Şi cum îi caută? Îi caută până la sfârşit, precum acel păstor care merge chiar şi pe întuneric, căutând oile rătăcite până le găseşte; sau precum femeia care, atunci când pierde acea monedă, aprinde lampa, mătură casa şi o caută cu atenţie. Tot astfel caută şi Dumnezeu, care nu vrea să piardă pe niciunul dintre fiii Săi. Aşa este Tatăl nostru (din Ceruri): ne caută mereu.”
Apoi, când află oaia rătăcită, o duce în ţarcul oilor, alături de celelalte, astfel încât nimeni nu spună: „tu eşti cea rătăcită”, ci să zică „tu eşti una dintre noi”, căci Domnul îi redă demnitatea, nemaiexistând diferenţă între oaia rătăcită, apoi regăsită şi celelalte oi. Iar când înfăptuieşte acest lucru, Dumnezeu se bucură: „Bucuria lui Dumnezeu nu constă în moartea păcătosului, ci în viaţa sa. Cât era de departe de inima lui Dumnezeu lumea care murmura împotriva lui Isus. Cât de puţin îl cunoşteau! Credeau că a fi credincioşi însemna să se comporte întotdeauna bine, în mod educat, sau în mod fals educat, adică după modelul cârcotelii pline de ipocrizie. În schimb, Dumnezeu Tatăl este bucurie: Dumnezeu ne iubeşte chiar dacă noi suntem păcătoşi şi am făcut aceasta şi cealaltă. Dumnezeu ne caută (cum caută păstorul oaia rătăcită) pentru a ne aduce acasă. Aşa este Tatăl nostru Ceresc. Să reflectăm asupra acestui lucru.”
