Reducţionismul înlătură o întreagă generaţie de tineri
15.07.2014, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 12 iulie 2014, Papa Francisc a luat masa cu participanţii la seminarul internaţional dedicat propunerii sale din Exortaţia apostolică „Evangelii Gaudium”, pentru o „economie tot mai inclusivă”, care s-a desfăşurat în Vila Casina Pio IV din Vatican. „Ceea ce faceţi este foarte important”, a spus el. „A reflecta asupra realităţii, dar a reflecta fără teamă, cu inteligenţă… Şi aceasta este o slujire”. Referindu-se la temele analizate în cadrul seminarului, Pontiful a susţinut în continuare un scurt discurs despre reducţionismul antropologic.
„Cred că acesta este cel mai puternic moment pentru reducţionismul antropologic. Ceea ce se întâmplă acum cu omenirea este ceea ce se întâmplă atunci când vinul devine coniac: trece printr-o fază de distilare, în termeni organizaţionali. Nu mai este vin, ci altceva: poate mai util, mai prelucrat, dar nu este vin! Pentru omenire este la fel: omul trece prin această fază transformaţională şi ajunge – şi vorbesc serios – să îşi piardă umanitatea şi să devină un instrument al sistemului, un sistem social şi economic, un sistem în care domneşte dezechilibrul.”
„Atunci când omenirea îşi pierde umanitatea, ce se întâmplă cu noi? Ceea ce se întâmplă aş descrie în termeni simpli drept o politică sau sociologie a rebutului: ceea ce nu mai este util este înlăturat, pentru că omul nu este în centru. Şi atunci când omul nu este în centru, există altceva în locul său şi omul este în slujba la acest altceva. Ideea, aşadar, este să salvăm omenirea, în sensul repunerii lui în centru: în centrul societăţii, al gândirii, al reflecţiei.”
„Copiii sunt înlăturaţi – cu toţii cunoaştem ratele natalităţii de astăzi, cel puţin în Europa; bătrânii sunt înlăturaţi, deoarece nu sunt ‘utili’. Şi acum? O întreagă generaţie de tineri este înlăturată, şi acest lucru este foarte grav! Am văzut o cifră: 75 de milioane de tineri, cu vârsta de 25 de ani, fără loc de muncă… Cei care nici nu muncesc, nici nu studiază. Nu studiază pentru că nu au posibilitatea, şi nu muncesc pentru că nu este de lucru. Cine vor fi următorii înlăturaţi? Vă rog să oprim aceasta!” Papa le-a mulţumit celor prezenţi pentru munca şi iniţiativele lor „de a reface echilibrul în această situaţie dezechilibrată şi a reface omenirea, repunându-l pe om în centrul reflecţiei şi al vieţii”.

Consider ca este foarte grav ce se intampla cu tinerii. Azi sunt loviti din toate partile. Eu am 43 ani si ma chinui de la 25 ani cu serviciul, lucrez in invatamant, dar nu sunt titulara, deci in fiecare an ma zbat pentru serviciu. Si chiar daca studiezi, daca ai sansa sa primesti o bursa, dar trebuie sa lucrezi sa te intretii, sa ai vechime, ca toti imbatranim, si nu vom mai putea munci odata. Am vazut ca tinerii se implica in voluntariate, este extraordinar ceea ce fac ei, dar trebuie si ei sa se intretina, sa-si faca planuri de viitor, tinerii, ma refer la cei mai tineri ca mine sunt foarte descurajati. Eu va spun am si parintii bolnavi, fara increderea si bucuria in Christos n-as fi rezistat. Asta incerc sa le spun de cate ori am timp, si imi fac timp, pentru asta, si copiilor de la scoala, si nepotilor mei. Chiar daca este o generatie „pierduta”, eu am incredere ca asa cum este in tara cum spune Papa Francisc – „Cu Christos, hei victoria!”