PS Florentin participant la sărbătoarea ecumenismului în Biserica Catolică
20.11.2014, Vatican (Catholica) - PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, participă în aceste zile, în calitate de membru, la Plenara Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (CPUC), cu ocazia aniversării a 50 de ani de la promulgarea Decretului despre ecumenism al Conciliului Vatican II, Unitatis redintegratio. Plenara se desfăşoară la Roma, între 18-21 noiembrie 2014, având tema: „Ţelul ecumenismului: principii, oportunităţi şi provocări la cincizeci de ani de la Unitatis redintegratio”, citim pe EparhiaClujGherla.ro.
În deschiderea evenimentului, membrii CPUC – Cardinali, Episcopi, preoţi din întreaga lume, precum şi câţiva laici -, au participat, marţi, 18 noiembrie, la o Sfântă Liturghie celebrată la mormântul Sfântului Petru, în cripta Bazilicii San Pietro. După un salut şi cuvânt inaugural rostit de Eminenţa Sa, Cardinalul Kurt Koch, preşedintele CPUC, au urmat primele sesiuni de lucru, în cadrul cărora s-a discutat despre evoluţia ecumenismului din ultimii 50 de ani, cu dorinţa de a se găsi o nouă cale spre viitor. Rapoartele diferitelor comisii ale Dicasterului Roman şi discuţiile din cadrul lucrărilor sunt ancorate în realităţile lumii contemporane marcată de frământări de natură politică, etnică, economică, de conflicte religioase, dar punându-se totul în lumina documentului Unitatis redintegratio.
Unul dintre momentele de referinţă ale Sesiunii Plenare a CPUC va fi în după-amiaza de joi, 20 noiembrie, când este prevăzută o audienţă la Papa Francisc, la reşedinţa sa, Domus „Sanctae Marthae” din Vatican. Din acest adevărat centru de comuniune în Cristos, Papa va adresa, nu doar participanţilor la Plenara CPUC, ci şi lumii întregi, un nou îndemn la unitate şi pace. Lucrările sesiunii plenare a Consiliului Pontifical vor fi încheiate prin participarea membrilor la Actul academic cu ocazia împlinirii, la 21 noiembrie, a 50 de ani de la promulgarea decretului despre ecumenism al Conciliului Vatican II.
Pentru a marca această aniversare, Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor a organizat două evenimente, care au loc joi, 20, şi vineri, 21 noiembrie. Joi, la ora 18, în Bazilica San Paolo fuori le mura, va avea loc celebrarea Vesperelor, deschisă tuturor, cu participarea membrilor şi consultanţilor Consiliului Pontifical şi a reprezentanţilor Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale prezente la Roma. Participanţii vor aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru roadele care s-au cules până acum pe drumul ecumenic străbătut în aceste cinci decenii şi vor invoca binecuvântarea Domnului pentru drumul care rămâne de parcurs.
Vineri, 21 noiembrie, la 9.15, în Aula Magna a Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma, va avea loc un act aniversar public, în care păstori şi teologi din Biserica Catolică şi celelalte Biserici şi Comunităţi ecleziale vor prezenta o reflecţie din propria perspectivă comunitară despre decretul conciliar Unitatis redintegratio, vor evidenţia provocările actuale pentru dialogul ecumenic şi cele pe care le poate aduce viitorul. Vor interveni, printre alţii, Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, Episcopul Irinej de Bačka (Patriarhia Serbiei) şi prof. Timothy George (Alianţa Baptistă Mondială).



