Liderii catolici francezi condamnă actul terorist de astăzi
07.01.2015, Paris (Catholica) - „Este evident vorba de un act de terorism de nedescris. Nimic nu poate justifica astfel de violenţe”, se spune într-o declaraţie de presă a Conferinţei Episcopale Franceze. „Barbarismul exprimat în aceste ucideri ne răneşte pe noi toţi. Afectează mai mult decât libertatea de exprimare, un element fundamental al societăţii noastre”, au spus Episcopii, adăugând că societatea franceză constă din „diversităţi de toate felurile” şi „trebuie să lucrăm în continuare la edificarea păcii şi fraternităţii”.
În urma atacului terorist de astăzi de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo au murit cel puţin 12 persoane. Atacul condus de brutalitate de persoane ce par a fi fost musulmane a venit ca replică la caricaturi publicate în mai multe rânduri de revista amintită, caricaturi ofensatoare la adresa profetului Mohamed. Coincidenţă, patru imami francezi se aflau la Vatican pentru o vizită organizată de chiar Conferinţa Episcopală Franceză. Atacul a avut loc pe când aceştia erau în Aula Paul al VI-lea, la audienţa generală cu Papa Francisc. Doi dintre imami au vorbit cu presa franceză, mai exact pentru La Croix şi pentru I-Media, condamnând atacurile ca „deturnare” a islamismului. Ei au cerut musulmanilor francezi să denunţe atacurile şi să participe la demonstraţii publice împotriva lor. Imamii au avertizat că atacurile ar putea diviza societatea şi dăuna asimilării şi integrării musulmanilor în societatea franceză.
Episcopii francezi şi-au exprimat emoţia profundă şi oroarea provocată de atac şi şi-au exprimat îngrijorare pentru soarta familiilor şi prietenilor victimelor. Şi-au exprimat şi „marea tristeţe” pentru decesul editorilor şi echipei revistei Charlie Hebdo. Au avertizat şi că în această situaţie mânia „ne poate copleşi”, iar oamenii din Franţa „au nevoie mai mult ca niciodată” să lucreze pentru întărirea păcii. Cardinalul Andre Vingt-Trois de Paris şi-a exprimat compasiunea profundă pentru familiile şi prietenii victimelor. „Cu catolicii din Paris, condamnăm acest act de barbarism şi chemăm mai mult ca niciodată la construirea de relaţii de pace şi respect reciproc în societatea noastră”, a declarat purtătorul său de cuvânt.
Şi liderii americani au reacţionat. Preşedintele Barack Obama a condamnat „oribilele împuşcături”. „Gândurile şi rugăciunile noastre sunt cu victimele acestui atac terorist şi cu oamenii Franţei, în acest moment dificil. Foarte des poporul francez a stat ferm pentru valorile universale pe care generaţii ale popoarelor noastre le-au apărat. Franţa şi marele oraş Paris, unde a avut loc acest atroce atac, oferă lumii un exemplu ce va rezista în timp dincolo de viziunea plină de ură a acestor ucigaşi.” Secretarul de stat american, John Kerry, a spus că libera exprimare şi presa liberă sunt „valori universale” ce nu pot fi niciodată eradicate „deoarece oamenii bravi şi decenţi din întreaga lume nu vor apela niciodată la intimidarea şi teroarea pe care le folosesc cei ce caută să distrugă aceste valori”.
Niwad Awad, director executiv naţional al Consiliului pentru Relaţiile Americano-Islamice a condamnat „atacul brutal şi laş” şi a criticat orice „atac asupra libertăţii de exprimare, chiar şi a exprimărilor ce batjocoresc credinţe şi figuri religioase”. „Răspunsul potrivit la astfel de atacuri asupra unor libertăţi ce le considerăm drage nu este calomnierea tuturor religiilor ci marginalizarea extremiştilor din toate părţile, care caută să suprime libertatea şi să creeze diviziuni în societate.” Awad a oferit condoleanţele sale familiilor victimelor.

Nu vom putea convietui pasnic numai intr-o lume a iubiri si respectului reciproc! Daca vecinul tau va arunca cu piatra si tu vei raspunde cu doua pietre, el va continua cu trei pietre iar tu… Acum nu trebuie raspuns cu violenta ci cu o analiza realista a cauzelor ce a dus la acest raspuns violent cu care nu putem sa fim de acord.