Beatificarea Arhiepiscopului Romero va avea loc în curând
04.02.2015, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul salvadorian Oscar Romero va fi beatificat în San Salvador, „cu siguranţă, anul acesta şi nu mai târziu, probabil în termen de câteva luni”, a spus Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, postulatorul cauzei de beatificare. Vorbind cu reporterii astăzi, la o zi după ce Papa Francisc a recunoscut oficial printr-un decret că Arhiepiscopul Salvador a fost ucis „din ură faţă de credinţă”, şi nu din motive pur politice, Arhiepiscopul Paglia a declarat că cele două decenii necesare pentru obţinerea decretului sunt rezultatul „unor neînţelegeri şi prejudecăţi”, informează CNS.
În timpul în care Arhiepiscopului Romero a condus Arhidieceza de San Salvador, între 1977 şi 1980, „tone de scrisori au ajuns în Roma împotriva lui. Acuzaţiile erau simple: este un om politic, un adept al teologiei eliberării”. Legat de acuzaţiile de susţinere a teologiei eliberării, Arhiepiscopul Romero răspundea: „Da, cu siguranţă. Dar există două teologii ale eliberării: una vede eliberarea numai ca eliberare materială; cealaltă este a Papei Paul al VI-lea. Eu sunt cu Papa Paul al VI-lea” în căutarea eliberării materiale şi spirituale a tuturor oamenilor, inclusiv de păcatele de nedreptate şi opresiune.
Toate plângerile, a spus Arhiepiscopul Paglia, au încetinit procesul de canonizare şi au consolidat poziţia inamicilor lui, printre care şi defunctul Cardinal columbian Alfonso Lopez Trujillo, care considera că Arhiepiscopul salvadorian tindea spre marxism şi astfel canonizarea lui ar putea fi văzută ca o „canonizare” a formei materialiste şi politice a teologiei eliberării criticate de Biserică. „Acest munte de hârtie, din păcate, a îngreunat” cauza, a spus postulatorul. Dar Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a analizat toate predici şi scrierile sale şi a respins acuzaţiile. S-a colectat „un munte de mărturii la fel de mare”, pentru a contracara acuzaţiile şi pentru a dovedi că Arhiepiscopul Romero a trăit credinţa creştină în mod eroic şi a fost ucis din ură pentru cuvintele şi acţiunile sale de păstor catolic.
În cele din urmă, a spus prelatul, ambele comisii – cea de teologi care lucrează la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor şi cea a Cardinalilor care sunt membri ai Congregaţiei – au votat în unanimitate să recomande Papei Francisc recunoaştere Arhiepiscopului Romero ca martir. „A fost ucis la altar”, a subliniat Arhiepiscopul Paglia, nu atunci când era o ţintă mai uşoară: acasă la el sau pe stradă. „Prin el au vrut să lovească Biserica.” Împuşcarea lui, pe 24 martie 1980, pe când celebra Liturghia în capela unui spital din San Salvador, „nu a fost cauzată de motive pur politice”, a continuat postulatorul, „ci de ura pentru o credinţă care, plină de caritate, nu se lăsa redusă la tăcere în faţa nedreptăţilor care în mod necruţător şi cu cruzime loveau în săraci şi în cei ce îi apărau”.
Mons. Jesus Delgado Avecedo, secretar şi consilier al Arhiepiscopului Romero, a declarat că l-a întâlnit pe Arhiepiscop în ziua în care a fost instalat în San Salvador; a venit în Arhidieceză cu reputaţia de conservator. „Clerul nu îl plăcea deloc, deoarece clerul de San Salvador era educat în învăţăturile Conciliului Vatican II şi ale Medellin”, reuniunea din 1968 a Episcopilor din America Latină ce i-a chemat pe slujitorii Bisericii să stea alături de cei săraci şi să susţină reforme democratice şi economice urgente şi radicale pe acel continent. Arhiepiscopul Romero, a spus el, era văzut ca un om „mai liniştit, mai calm”, un om „al trecutului, după cum spuneau mulţi preoţi”. „Astăzi este o zi de mare sărbătoare în El Salvador”, a continuat Mons. Avecedo. „Recunoaşterea sacrificiului Arhiepiscopului Romero reprezintă pentru noi, salvadorienii, un nou apel la unitate şi pace. Sunt sigur că beatificarea proximă va pune în mişcare realizarea marelui miracol al întâlnirii fraterne a tuturor salvadorienilor, pentru depăşirea tuturor diviziunilor politice, sociale şi economice.”
Roberto Rocca della Morozzo, un istoric italian care a scris o biografie a Arhiepiscopului Romero şi care l-a ajutat pe Arhiepiscopul Paglia cu cauza, a spus că Arhiepiscopul salvadorian a fost asasinat pentru „a reduce la tăcere vocea publică a unuia care cu autoritate cerea convertirea de la rău şi respingerea păcatului”. Istoricul a declarat că, după ani de cercetare, nu a putut găsi nici o dovadă că Arhiepiscopul a spus o frază celebră care i-a fost atribuită de un jurnalist din Guatemala: „Dacă mă vor omorî, mă voi ridica din nou în poporul salvadorian. Fie ca sângele meu să devină sămânţa libertăţii, iar moartea să fie pentru eliberarea poporului meu”. Dar folosirea acestei fraze de către salvadorieni în timpul demonstraţiilor politice, precum şi imprimarea de tricouri cu faţa Arhiepiscopului Romero, respectiv a lui Che Guevara, revoluţionar cubanez, nu a ajutat să se înţeleagă că uciderea Arhiepiscopului a fost din cauza credinţei lui, nu a politicii lui.
Arhiepiscopul Paglia a spus că în decembrie 2012, în timpul primei si singurei lui audienţe private la Papa Benedict al XVI-lea, acesta l-a informat că a decis să „deblocheze” cauza şi să îi permită să avanseze. „Martiriul lui Romero a dat sens şi tărie multor familii salvadoriene care au pierdut rude şi prieteni în timpul războiului civil”, a mai spus Arhiepiscopul Pagial, iar Biserica din El Salvador a început să colecteze informaţii şi mărturii despre credinţa lor pentru a propune mai multe cauze de canonizare.