Papa Francisc: Provocarea noii evanghelizări este cum să îl întâlnim pe Cristos
01.06.2015, Vatican (Catholica) - „Noua evanghelizare este aceasta: să conştientizăm iubirea milostivă a Tatălui pentru a deveni şi noi instrumente de mântuire pentru fraţii noştri”, a spus Papa Francisc adresându-se participanţilor la adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, din Vatican, în după-amiaza zilei de vineri, 29 mai 2015. Consiliul este însărcinat cu planificarea Jubileului extraordinar al Anului Milostivirii, pe care Pontiful l-a încredinţat grijii lor. Jubileul va începe în 8 decembrie, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri.
Duhul Sfânt, a subliniat Papa, „este protagonistul evanghelizării, este şi artizanul creşterii Bisericii în înţelegerea adevărului lui Cristos. El este cel care deschide inimile credincioşilor şi le transformă pentru ca iertarea primită să poată deveni experienţă de iubire pentru fraţi. Tot Duhul deschide minţile discipolilor lui Cristos ca să înţeleagă mult mai profund angajarea cerută şi formele cu care trebuie dată importanţă şi credibilitate mărturiei. Avem atâta nevoie de Duhul pentru ca să deschidă minţile şi inimile noastre”, având în vedere provocările din zilele noastre.
Oamenii aşteaptă astăzi de la Biserică „să ştie să meargă cu ei oferind compania mărturiei credinţei, care o face solidară cu toţi, îndeosebi cu cei mai singuri şi marginalizaţi. Cât de mulţi săraci – şi săraci în credinţă – aşteaptă Evanghelia care eliberează! Câţi oameni, la periferiile existenţiale generate de societatea consumistă, atee, aşteaptă apropierea noastră şi solidaritatea noastră! Evanghelia este vestea iubirii lui Dumnezeu care, în Isus Cristos, ne cheamă să fim părtaşi la viaţa Sa.” „Ajutorul pe care îl invocăm este deja primul pas al milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi”, a spus Papa Francisc.
„El vine să ne mântuiască din condiţia de slăbiciune în care trăim. Şi ajutorul său constă în a ne face să percepem prezenţa Sa şi apropierea Sa. Zi de zi, atinşi de compătimirea Sa, putem deveni şi noi compătimitori faţă de toţi”. Pontiful a mai subliniat importanţa „modului în care educăm la credinţă”. „Cateheza, drept componentă a procesului de evanghelizare, are nevoie să meargă dincolo de simpla sferă şcolară, pentru a-i educa pe credincioşi, încă de când sunt copii, să-l întâlnească pe Cristos, viu şi activ în Biserica Sa. Este întâlnirea cu El care trezeşte dorinţa de a-l cunoaşte mai bine şi apoi de a-l urma pentru a deveni discipolii Săi. Prin urmare, provocarea noii evanghelizări şi a catehezei se joacă tocmai pe acest punct fundamental: cum să-l întâlnim pe Cristos, care este locul cel mai coerent pentru a-l găsi şi a-l urma.”