Catolicosul Karekin al II-lea: Papa Francisc, un soldat curajos al lui Cristos
25.06.2016, Erevan (Catholica) - Papa Francisc este oaspete, cu toată suita sa, în reședința din Ecimiadzin, sediul Bisericii Apostolice Armene, și a fost primit de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarh suprem și Catolicos al tuturor armenilor. La câteva ore de la sosirea Papei în Armenia, Catolicosul Karekin al II-lea a acceptat să reparcurgă cu agenția SIR istoria prieteniei care îl leagă de actualul Pontif, încă din timpurile când era la Buenos Aires.
În 2013, a venit la Roma pentru a participa la inaugurarea pontificatului său, în Piața San Pietro. Un gest de fraternitate pe care Papa l-a întors după doi ani, în aprilie 2015, când în Bazilica San Pietro, în prezența președintelui armean și a Catolicosului, a comemorat centenarul masacrelor săvârșite împotriva poporului din Armenia, citim în materialul publicat pe ITRC.ro, în traducerea pr. dr. Mihai Pătraşcu. Armenia, prima țară creștină, este un popor care a imprimat pe pielea sa cicatricele unui tragic genocid, ținut străbătut de război și care privește la Muntele Ararat cu speranța unei păci pentru toți.
– Este adevărat, Sanctitate, că îl cunoașteți pe Papa Francisc de când era Arhiepiscop de Buenos Aires?
– Am avut oportunitatea de a-l cunoaște pe Papa Francisc în timpul primei mele vizite oficiale în Argentina în 2004, când încă era Arhiepiscop în Argentina, și din nou când am făcut a doua vizită a mea în Argentina în 2011. În timpul vizitelor mele am avut ocazia să cunosc spiritul generos al Cardinalului Jorge Mario Bergoglio și să apreciez raportul fratern și prietenos cu el. Un soldat curajos al lui Cristos, slujitor al poporului, pionier al dreptății, apărător al drepturilor săracilor și ale celor dezmoșteniți. Îl cunoșteam pe Papa Francisc sub acest aspect în timpul anilor săi de slujire în Argentina. Am fost deosebit de bucuros să știu că avea legături strânse și relații cu comunitatea armeană din Argentina.
– Ce vă uimește mai mult din acțiunea sa în Biserică și în lume?
– Papa Francisc este unul dintre slujitorii evlavioși și zeloși ai Bisericii universale. În persoana sa, Biserica Catolică are un Pontif care este plin de har, care cu predica sa de iubire față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de oameni face să se audă glasul său împotriva nedreptății sociale și interpersonale, avertizează cu privire la secularizarea societății și cu privire la pericolele și celelalte provocări care amenință instituția familiei creștine. Apreciez mult activitățile pentru a construi pacea duse înainte de Pontiful Bisericii Catolice.
– Biserica Armeană este îngrijorată din cauza situației din Nagorno-Karabakh. Ce cere și speră pentru această regiune?
– Nagorno-Karabakh este ținutul istoric Artsakh, locuit de poporul nostru de milenii, în care a trăit o înfloritoare viață națională, spirituală și culturală. După stabilirea puterii sovietice în Caucazul de Sud, Nagorno-Karabakh și Nakhijevan au fost anexate Azerbaidjanului de către autoritățile sovietice, ignorând că era vorba despre un teritoriu armean din punct de vedere istoric. De atunci, autorități azere au întreprins o politică de golire a Karabakhului de armeni, dezrădăcinând toate urmele prezenței armene și asimilându-i pe armeni. Bisericile armene au fost închise, școlile armene au fost închise și numai candidații aprobați de Baku au fost numiți în poziții de conducere. În cazul de la Nakhijevan, acea politică a avut succes, însă populația din Artsakh s-a răzvrătit în 1988, a inițiat mișcarea Karabakh și a declarat independența, apărând dreptul lor de a trăi liberi.
Încă din primele zile ale conflictului, prin medierea Patriarhului de Moscova și al întregii Rusii, au fost organizate întâlniri între liderii religioși din Armenia și din Azerbaidjan, care încă mai continuă. Declarații importante au fost făcute în aceste întâlniri, subliniind că acest conflict nu are motivații religioase și că părțile aflate în conflict au fost chemate să rezolve chestiunea în mod pașnic. Este deosebit de deplorabil că recentele activități militare dezlănțuite de Azerbaidjan împotriva Nagorno-Karabakh în aprilie dau mărturie despre dorința Azerbaidjanului de a găsi o soluție militară pentru această problemă. Ca urmare a declarațiilor militariste din partea autorităților azere, liderul religios din Azerbaidjan, șeicul ul-Islam Allahshukur Pashazade, a rostit declarații înflăcărate în aceeași linie, încercând să situeze conflictul într-un context religios.
Suntem profund de îngrijorați de situația actuală. În timp ce este în desfășurare o încetare a focului, tinerii care apără granițele patriei lor, precum și populația civilă, mor din cauza acțiunilor militare provocatoare și a gloanțelor lunetiștilor, și multe așezări civile sunt luate în vizor de bombardamente și sunt distruse. Este dorința noastră de a stabili pacea în regiune cât mai curând posibil, în așa fel încât să nu mai avem mame și văduve în doliu și copii orfani și toți să poată trăi o viață sigură, pașnică și fericită. Este convingerea noastră că o pace durabilă poate să fie stabilită prin dreptate, care se bazează pe dreptul la autodeterminare al poporului din Artsakh.
– Cât de importante au fost cuvintele Papei Francisc rostite anul trecut despre genocidul armean?
– Poporul nostru își amintește cu recunoștință de Sfânta Liturghie celebrată de Sanctitatea Sa Papa Francisc în Bazilica San Pietro cu ocazia centenarului genocidului armean, în timpul căreia, urmând exemplul Pontifului Bisericii Catolice Sfântul Ioan Paul al II-lea, a declarat încă o dată cu putere că genocidul armean a fost cea mai mare tragedie din secolul al XX-lea, lansând un apel pentru a-i comemora amintirea și a întreprinde acțiuni pentru a vindeca această rană sângerândă.
Această inițiativă făcută la centenarul genocidului armean a reprezentat un mesaj adresat întregii lumi, care a fost ascultat de mai multe națiuni care, după aceea, au recunoscut genocidul armean. Apreciez mult sprijinul demonstrat față de poporul nostru și față de Biserica Armeană de iubitul nostru frate Papa Francisc de la Roma.
– Ce are de spus această tragedie lumii de astăzi, străbătută de terorism și persecuții?
– Genocidul comis de Turcia otomană împotriva poporului armean creștin la începutul secolului al XX-lea este una dintre cele mai mari tragedii din istoria umană modernă. Milioane de fii ai națiunii noastre au fost constrânși la exil și supuși la un masacru planificat, mii de mănăstiri și biserici au fost distruse, nenumărate comori culturale au fost eliminate. Mulți au fost constrânși să se convertească, descendenții lor trăiesc acum în Turcia, și la un secol distanță încă le este frică să dezvăluie identitatea lor etnică sau chiar și numai să vorbească despre aceasta.
Cu toate acestea, poporul nostru, fidel față de credința înaintașilor noștri și față de tradițiile naționale, a mărturisit propria credință în Cristos cu martiriul. După o sută de ani, Biserica Armeană i-a canonizat pe martirii săi care au murit pentru credința lor și pentru patrie.
Din păcate, lumea a rămas în tăcere în timp ce se desfășura această tragedie, creând astfel ocazii pentru noi crime. Câteva decenii mai târziu, Adolf Hitler, pentru a justifica brutalitățile sale, a spus: „Cine își amintește astăzi de genocidul armenilor?” Suntem convinși că întreaga comunitate internațională nu trebuie să ezite să pronunțe judecăți clare, pentru că modul cel mai bun pentru a preveni asemenea crime și forme de violență constă în a le condamna și a le bloca în mod imediat.
Astăzi este posibil a garanta o existență pașnică și armonioasă a diferitelor națiuni, religii și culturi numai demonstrând bunăvoință și unind eforturile tuturor. Acest lucru este cu atât mai urgent astăzi, când vedem situațiile dureroase pe care le trăiesc Irakul, Siria și alte țări din Orientul Apropiat, din cauza cărora atâtea persoane nevinovate mor și sunt distruse comori istorice și culturale.
– Papa Francisc vorbește adesea despre ecumenismul sângelui. Ce părere aveți?
– Pacea și reconcilierea sunt haruri divine, la care fiecare om și fiecare națiune trebuie să aspire. Biserica este chemată să împărtășească mesajul de pace al lui Cristos cu lumea, să conducă omenirea la iubire și la reconciliere, să definească viața pe baza roadelor bune și să aspire mereu la religiozitate. Poporul nostru este un popor martirizat, o națiune care a trăit durerea și suferința, care a răspuns mereu morții cu viața, trăind cu o credință neclintită în Dumnezeu, cu speranța învierii și o credință statornică, iar în momentele de necesitate, mărturisind credința sa și cu martiriul, prin care a confirmat și dreptul său de a trăi.
Înțeleg în acest context întregul conținut și pertinența expresiei Papei Francisc „ecumenismul sângelui”. Să înălțăm rugăciunea noastră către Dumnezeu pentru frații noștri și surorile noastre în credință, pentru toate persoanele care suferă și sunt în durere, pentru ca sub umbra lui Dumnezeu Atotputernicul națiunile și popoarele să poată trăi în pace, fermi în valorile lor spirituale și morale.
Imagini
