Catolicosul Karekin al II-lea: Biserica este una
26.06.2016, Erevan (Catholica) - La finalul Sfintei Liturghii celebrate în Ecimiadzin, Catolicosul Karekin al II-lea al Tuturor Armenilor i-a mulțumit Papei Francisc pentru „vizita frățească” și s-a rugat ca Domnul „să păstreze ferme Bisericile noastre în iubire și colaborare” și „să ne ofere noi oportunități de mărturie privind fraternitatea”. Sfântul Părinte a fost oaspetele Catolicosului pe perioada celor trei zile de vizită pastorală făcută în Armenia, iar astăzi a asistat la Liturghia duminicală ținută de gazda sa.
Vorbind despre miracolul înmulțirii pâinilor, lectura evanghelică a zilei după calendarul liturgic local, Catolicosul a amintit că Isus a făcut minunea pentru a hrăni mulțumirile. „Esența acestui miracol, care a devenit una dintre misiunile importante ale Sfintei Biserici a lui Cristos”, a spus el, „este satisfacerea spiritelor goale” cu învățăturile Evangheliei și „sprijinirea celor nevoiași prin compasiune”. Domnul ne îndeamnă să fim „colaboratori ai lui Dumnezeu”, revitalizând credința prin fapte bune, rugăciune, cult și pomană, a spus el.
„Astăzi credința în Dumnezeu este pusă la încercare, iar sufletele umane devin împietrite prin perioade de greutăți și de dificultăți, dar și prin perioade de bogăție și risipă, când nu le mai pasă de cei care tânjesc după pâinea zilnică și care suferă”, a adăugat Catolicosul. A avertizat apoi: „Credința este pusă la încercare de extremiști și de alte ideologii: xenofobie, adicții, pasiuni și căutarea profitului propriu. Procesul de secularizare se intensifică, iar valorile și viziunile etice sunt distorsionate, iar structura familiei înființată de Dumnezeu este zguduită. Rădăcina răului în viața modernă se găsește în încercarea de a construi o lume fără Dumnezeu.” Dar „bunătatea va învinge în lume și actualele provocări vor fi depășire” prin Euharistie și prin reflecția asupra învățăturilor lui Cristos.
În viziunea Catolicosului și în contextul vizitei papale „(împreună) am reconfirmat că Sfânta Biserică a lui Cristos este una în răspândirea Evangheliei lui Cristos în lume, în îngrijirea creației, în înfruntarea problemelor comune și în misiunea vitală de mântuire a omului, care este coroana și gloria creației lui Dumnezeu. O misiune a Bisericii lui Cristos este întărirea solidarității între națiuni, încurajând fraternitatea și colaborarea, iar o mărturie în acest sens este participarea la această Sfântă Liturghie a minorităților etnice ale Armeniei: asirieni, belaruși, greci, georgieni, evrei, kurzi, germani, polonezi, ruși și ucraineni, care în conviețuire frățească cu poporul nostru își aduc aportul la dezvoltarea țării și la progresul vieții sociale.”

