Un pastor valdez despre vizita Papei la Lund (I)
10.10.2016, Roma (Catholica) - La 31 octombrie, Papa Francisc va merge la Lund, în Suedia, și va participa la ceremonia comună luterană-catolică pentru comemorarea celei de-a 500-a aniversări a Reformei. Așa cum se citește în comunicatul dat de Federația Luterană Mondială și de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, „evenimentul vrea să scoată în evidență cei 50 de ani de dialog ecumenic continuu între catolici și luterani și darurile care derivă din această colaborare. Comemorarea se bazează pe temele aducerii de mulțumire, a căinței și a angajării în mărturia comună. Obiectivul este de a exprima darurile Reformei și de a cere iertare pentru diviziunea perpetuată de creștinii din cele două tradiții”. În iminența acestui eveniment, teologul și pastorul valdez Paolo Ricca, de 80 de ani, profesor emerit al Facultății Valdeze de Teologie și profesor oaspete al Ateneului Pontifical Sfântul Anselm din Roma, a fost intervievat de Vatican Insider. Iată prima parte.
– Ce semnificație îmbracă participarea Papei Francisc la comemorarea de la Lund?
– Consider participarea sa un fapt foarte frumos, important. Înainte de toate pentru că este prima dată când un Papă comemorează Reforma. Asta după părerea mea constituie un pas înainte față de rezultatele semnificative care s-au obținut cu Conciliul Vatican II, care – incluzând în textele sale și valorizând astfel unele principii și teme fundamentale ale Reformei – a marcat o cotitură decisivă în raporturile dintre catolici și protestanți. A participa la comemorare, așa cum vrea să facă reprezentatul cel mai mare al Bisericii Catolice, înseamnă, după părerea mea, a considera Reforma un eveniment pozitiv în istoria Bisericii care a făcut bine și catolicismului. Participarea la comemorare este un gest de mare relevanță și pentru că Papa merge la Lund, în casa luteranilor; ca și cum ar fi unul din familie. Impresia mea este că el, într-un mod pe care nu aș ști să îl definesc, se simte parte și din acea porțiune de creștinătate care s-a născut din Reformă.
– Care credeți că a fost până acum și va putea să fie în viitor contribuția Papei Francisc la drumul spre unitatea creștinilor?
– Mie mi se pare că principala contribuție oferită de el în vederea unității este efortul său de a reinventa papalitatea, adică găsirea unui mod nou și diferit de a înțelege și de a trăi slujirea Episcopului de Roma. Această căutare – presupunând că lectura mea percepe măcar puțin în semn – ar putea duce foarte departe pentru că papalitatea – datorită modului în care a fost înțeles și trăit în ultimii 1000 de ani – este unul dintre marile obstacole în calea unității creștinilor. Mi se pare că Papa Francisc se mișcă spre un model de papalitate diferit de cel tradițional, față de care celelalte Biserici creștine ar putea să asume poziții noi. Dacă așa ar fi, această temă ar putea să fie complet regândită în cadrul ecumenic.
– Care considerați că sunt etapele cele mai semnificative ale dialogului catolic-luteran desfășurat în ultimii 50 de ani?
– Au exista acorduri foarte importante: înainte de toate «Declarația comună despre doctrina justificării» din 1999, în care apare și crearea unei noi formule de înțelegere sau de pact între Biserici, «consensul diferențiat», pe care îl consider deosebit de interesant. Această expresie înseamnă că s-a ajuns la un acord cu privire la fundamentalele doctrinei și că, în același timp, rămân diferențe care totuși nu strică realitatea acordului obținut cu privire la acea temă specifică. Însă din păcate acest acord încă nu a adus roadele pe care mulți le așteptau, probabil pentru că, în timp ce pentru luterani doctrina justificării prin credință este steaua polară care plăsmuiește și conduce întreaga viziune despre raportul dintre Dumnezeu și om, ea nu are un rol așa de central în catolicism.
Au existat alte acorduri semnificative, de exemplu cel despre Euharistie, chiar dacă nu a produs schimbări substanțiale așa încât astăzi, în mod oficial, Biserica Catolică (asemenea Bisericilor Ortodoxe) nu autorizează ospitalitatea euharistică față de protestanți deși în realitate este adesea practicată. Fără îndoială are mare valoare climatul nou care s-a creat în ultimii 50 de ani: nu mai suntem «unul împotriva altuia înarmați», ci există un schimb frumos, punerea în comun a darurilor pe care fiecare le-a primit de la Dumnezeu și a problemelor pe care ca Biserici trebuie să le înfruntăm în prezența multelor drame ale societății de astăzi și a fenomenului unei secularizări care se răspândește.
– Credeți că dramele, trudele și suferințele bărbaților și femeilor din timpul nostru pot să constituie un stimulent, o solicitare la refacerea unității?
– Circumstanțele istorice pot să solicite și să favorizeze un drum mai zvelt spre unitate: dovadă sunt unele inițiative pe care protestanții și catolicii le-au promovat împreună pentru a înfrunta uniți problemele contemporaneității. Totuși cred că dacă această comuniune nu se va naște din credință, din speranță și din iubire (adică din realitățile spirituale care constituie inima creștinismului), va ajunge să fie slabă sau să se destrame când problemele care au provocat-o vor fi rezolvate. Deci trebuie lucrat cu răbdare asupra dimensiunii spirituale, pentru că numai în acest mod se construiește o comuniune durabilă.
– În continentul european care sunt, după părerea Dvs, inițiativele cele mai interesante demarate împreună de catolici și protestanți?
– Printre inițiativele cele mai semnificative sunt Consiliile Bisericilor Creștine care în Italia au fost constituite în unele orașe, de exemplu la Milano și la Veneția. Aceste Consilii, din care fac parte reprezentanți ai diferitelor Biserici creștine, se întâlnesc periodic și acționează în multe moduri și pe diferite fronturi. În unele țări (nu în Italia) există și Consilii Naționale ale Bisericilor Creștine: cred că aceasta este inițiativa cea mai relevantă împreună cu întâlnirile promovate de Conferința Bisericilor Europene (care reunește Bisericile protestante și ortodoxe) și de Consiliul Conferințelor Episcopale Catolice din Europa. Aceste două organisme au organizat adunări comune de mare interes și valoare ecumenică. Eu am participat la două întâlniri, la Basilea și la Graz. Tot creștinismul european s-a întâlnit: am o amintire foarte frumoasă.
