Papa Francisc: Dumnezeu plânge în fața calamităților naturale, a războaielor și a copiilor uciși
27.10.2016, Vatican (Catholica) - Chiar și astăzi, Dumnezeu plânge în fața calamităților naturale, a războaielor făcute pentru „a adora banul” și a copiilor uciși. Acest lucru a fost subliniat de Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie, celebrată joi, 27 octombrie 2016, în capela casei Santa Marta din Vatican. Pontiful Roman a spus că „Dumnezeu plânge astăzi” deoarece omenirea nu înțelege „pacea pe care El o oferă, pacea iubirii”. Vorbind despre lecturile zilei, Sfântul Părinte a observat că în Evanghelie, Isus îl definește pe Irod ca „vulpoi”, după ce anumiți farisei i-au transmis Mântuitorului că acesta vrea să îl ucidă, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Episcopul Romei a subliniat că după acest moment, Isus spune ceea ce va urma: „se pregătește să moară”. După acest moment, Cristos se adresează „Ierusalimului închis”, care îi ucide pe profeții ce i-au fost trimiși. Mântuitorul schimbă tonul și „începe a vorbi cu bunătate”, „bunătatea lui Dumnezeu”. În acea zi, Isus „a plâns Ierusalimul”. De fapt, „este Dumnezeu care plânge aici în persoana lui Isus: ‘de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi așa cum găina își adună puii sub aripi și n-ați voit!’ Cineva a spus că Dumnezeu s-a făcut om pentru a putea plânge, a plânge ceea ce au făcut fiii Săi. Plânsul din fața mormântului lui Lazăr este plânsul prietenului. Acesta este plânsul Tatălui”.
Gândul merge așadar la tatăl fiului risipitor, când acesta din urmă îi cere averea și pleacă. Acel tată nu a mers la vecini să le spună: „Uite ce mi-a făcut acest biet ticălos. Îl blestem pe acest fiu…” „Și pentru ce spun aceasta?”, a întrebat Pontiful. „Pentru că Evanghelia nu spune aceasta, spune că atunci când fiul se întoarce îl vede de departe: aceasta înseamnă că tatăl privea mereu în depărtare pentru a vedea dacă fiul se întoarce. Iar un tată care face aceasta este un tată care trăiește în lacrimi, așteptând ca fiul să se întoarcă. Acesta este plânsul lui Dumnezeu Tatăl. Și cu acest plâns Tatăl recreează în Fiul Său întreaga creație”.
Gândul Sfântului Părinte s-a îndreptat și spre momentul în care Isus, cu crucea în spate, merge spre Calvar. Femeilor miloase care îl plângeau le spune să nu îl plângă pe El, ci proprii fii. Așadar, este „un plâns de tată și de mamă pe care Dumnezeu îl face și astăzi”. „Și astăzi, în fața calamităților, a războaielor care se fac pentru a-l adora pe dumnezeul-ban, a multor copii nevinovați uciși de bombele aruncate de adoratorii idolului banului, Tatăl plânge. Și astăzi ne spune: ‘Ierusalime, Ierusalime, fiii Mei, ce faceți?’ Le-o spune săracelor victime, dar și traficanților de arme și tuturor celor care vând viețile oamenilor. Ne va face bine să ne gândim că Tatăl nostru, Dumnezeu, s-a făcut om pentru a putea plânge. Și ne va face bine să ne gândim că Tatăl nostru, Dumnezeu, astăzi plânge: plânge pentru această omenire care nu înțelege pacea pe care El ne-o oferă, pacea iubirii”.
