Papa Francisc: Învierea nu este doar o dorință, este o realitate
02.02.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 1 februarie 2017, Papa Francisc a spus că credința creștină în învierea lui Cristos și în propria noastră înviere la sfârșitul timpului nu este doar o dorință frumoasă, ci mai degrabă încredere în ceva sigur. “Speranța creștină este așteptarea unui lucru care a fost deja făcut și care cu siguranță se va realiza pentru fiecare dintre noi”, a spus Pontiful. Vorbindu-le pelerinilor aflați în Aula Paul al VI-lea din Vatican, a spus că avem nevoie “să ne întoarcem la rădăcina și la fundamentele credinței noastre, astfel încât să conștientizăm ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cristos Isus și ce înseamnă moartea noastră”.
Continuându-și cateheza pe tema speranței, lecția Papei de la audiența generală s-a centrat pe Scrisoarea Sf. Paul către Tesaloniceni. „Comunitatea din Tesalonic este o comunitate tânără, întemeiată de puțin timp; în pofida dificultăților și a multelor încercări, este înrădăcinată în credință și celebrează cu entuziasm și cu bucurie învierea Domnului Isus”. „Apostolul încearcă să-i facă să înțeleagă toate efectele și consecințele pe care acest eveniment unic și decisiv, adică învierea Domnului, le comportă pentru istorie și pentru viața fiecăruia. În mod deosebit, dificultatea comunității nu era atât să recunoască învierea lui Isus, toți credeau, ci să creadă în învierea morților.”
„În acest sens”, a spus Sfântul Părinte, „această scrisoare se revelează deosebit de actuală. De fiecare dată când ne aflăm în fața morții noastre, sau a morții unei persoane dragi, simțim că este pusă la încercare credința noastră. Ies la iveală toate îndoielile noastre, toată fragilitatea noastră, și ne întrebăm: ‘Cu adevărat va fi viață după moarte? Voi mai putea să văd și să îmbrățișez din nou persoanele pe care le-am iubit?’… Și noi, în contextul actual, avem nevoie să ne întoarcem la rădăcina și la fundamentele credinței noastre, astfel încât să conștientizăm ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cristos Isus și ce înseamnă moartea noastră. Tuturor ne este un pic frică datorită acestei incertitudini a morții.”
Sf. Paul, „în fața temerilor și a perplexităților comunității”, îi invită să păstreze, mai ales în încercări și în momentele cele mai dificile ale vieții, „speranța mântuirii”. „Când se vorbește despre speranță, putem să fim determinați să o înțelegem conform accepțiunii obișnuite a termenului, adică în raport cu ceva frumos pe care-l dorim, dar care se poate realiza sau nu. Sperăm ca să se întâmple, este ca o dorință. Se spune de exemplu: ‘Sper ca mâine să fie vreme frumoasă!’; dar știm că ziua următoare poate să fie vreme urâtă… Speranța creștină nu este așa. Speranța creștină este așteptarea a ceva ce deja a fost făcut; este poarta acolo, iar eu sper să ajung la poartă. Ce trebuie să fac? Să merg spre poartă! Sunt sigur că voi ajunge la poartă. Așa este speranța creștină: a avea certitudinea că sunt în drum spre ceva ce este, nu doar vreau eu ca să fie.”
„Învierea noastră și aceea a răposaților dragi nu este un lucru care va putea avea loc sau nu, ci este o realitate sigură, deoarece este înrădăcinată în evenimentul învierii lui Cristos. Deci a spera înseamnă a trăi în așteptare. A învăța să trăiască în așteptare și a găsi viața. Când o femeie își dă seama că este însărcinată, în fiecare zi învață să trăiască în așteptarea să vadă privirea acelui copil care va veni. Tot așa și noi trebuie să trăim și să învățăm din aceste așteptări umane și să trăim în așteptarea de a-l privi pe Domnul, de a-l întâlni pe Domnul. Acest lucru nu este ușor, dar se învață: a trăi în așteptare. A spera înseamnă și implică o inimă umilă, o inimă săracă. Numai un sărac știe să aștepte. Cel care este deja plin de sine și de averile sale, nu știe să-și pună încrederea în nimeni altcineva decât în el însuși.”
