Scrisoare pastorală privind indulgențele legate de centenarul aparițiilor de la Fatima

04.05.2017, Iași (Catholica) - Episcopul romano-catolic de Iași, PS Petru Gherghel, a dat o Scrisoare pastorală în care le prezintă credincioșilor Diecezei sale, citându-l pe rectorul sanctuarului de la Fatima, modalitățile de obținere a indulgenței plenare cu ocazia celebrării centenarului aparițiilor Maicii Domnului la Fatima. Pentru ca un credincios să obțină indulgența plenară în acest an jubiliar, se arată în Scrisoarea publicată integral pe Ercis.ro, „pe lângă respectarea normelor generale recerute pentru obținerea unei indulgențe plenare, cum sunt Spovada, detașarea interioară de păcat, Împărtășania sacramentală, la care se adaugă o rugăciune după intenția Sfântului Părinte (de exemplu: ‘Adu-ți aminte’)”, acesta trebuie fie să facă un pelerinaj la sanctuar, fie o rugăciune în fața oricărei statui a Fecioarei de la Fatima, fie să îndeplinească condițiile speciale pentru bătrâni și infirmi.
„Prima cale este aceea a unui pelerinaj la sanctuarul de la Fatima și participarea la o celebrare sau rugăciune dedicată Fecioarei Maria. În plus, credinciosul trebuie să se roage ‘Tatăl nostru’, să recite Crezul și să o invoce pe Maica lui Dumnezeu. A doua cale se aplică ‘credincioșilor care vizitează cu devoțiune o statuie a Fecioarei de la Fatima, expusă solemn spre venerare publică în orice biserică, oratoriu sau loc cuvenit în zilele aniversării apariției, adică în ziua a 13-a a fiecărei luni, din mai până în octombrie 2017, acolo participând cu devoțiune la o celebrare sau o rugăciune în onoarea Fecioarei Maria’… Cei care doresc indulgența trebuie să se roage ‘Tatăl nostru’, să recite Crezul și să o invoce pe Fecioara de la Fatima.
„A treia cale de obținere a indulgenței plenare se aplică celor care, din cauza vârstei, a bolii sau din altă cauză gravă, nu pot urma una dintre primele două căi. Aceștia se pot ruga în fața unei statui a Fecioarei de la Fatima și trebuie să se unească spiritual cu celebrările jubiliare din zilele aparițiilor, adică 13 ale lunii, din mai până în octombrie 2017. De asemenea, trebuie ‘să ofere lui Dumnezeu cel milostiv, cu încredere, prin Maria, rugăciunile și suferințele lor sau sacrificiile pe care le fac în propria lor viață’.” Episcopul de Iași încurajează și alte inițiative particulare sau publice „care să fie mereu în practica zilnică a unui creștin bun, cum ar fi: participarea la jertfa Sfintei Liturghii, la recitarea Rozariului în zilele de 13 ale lunii, rugăciuni înaintea statuii Maicii Domnului de la Fatima sau a altei statui cu chipul Maicii Domnului, diferite acte de caritate și de evlavie, conform cu tradițiile locale, rugăciuni în familie în fiecare sâmbătă a săptămânii, vizitarea celor bolnavi etc.”
În încheierea Scrisorii pastorale, PS Petru Gherghel imploră pentru întreaga Biserică „ocrotirea Fecioarei Maria de la Fatima, și încredințăm Mamei noastre cerești familiile noastre creștine, toate tinerele și mamele noastre care au în Maria o icoană a iubirii curate și devotate. Unindu-ne cu Sfântul Părinte, cu întreaga Biserică și cu toți pelerinii care vor ajunge la Fatima, în acest an binecuvântat, îndreptăm spre ea, Maica și ocrotitoarea noastră, Fecioara Maria, strigătul nostru plin de încredere și de recunoștință: ‘Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne disprețui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuiește oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită și binecuvântată’.”

Foarte bine de știut lucrul acesta! Din timp, iată.
Doamne ajuta-ne pe cit mai multi sa ne gindim la si la suflet!