Papa Francisc către Episcopii columbieni: Nu lăsați nimic să reducă adevărul la tăcere

08.09.2017, Bogota (Catholica) - Într-un amplu discurs ținut joi, 7 septembrie 2017, Papa Francisc i-a îndemnat pe Episcopii din Columbia să își îndeplinească responsabilitățile pastorale, proclamând și învățând adevărul chiar și în fața provocărilor. „De buzele voastre de păstori legitimi ai lui Cristos, cum sunteți, Columbia are dreptul de a fi interpelată de adevărul lui Dumnezeu, care repetă încontinuu: ‘Unde este fratele tău?'” Uneori cel care aude aceasta nu poate să facă mai mult decât „să își aplece privirea în pământ, încurcat, și să bâlbâie propria rușine pentru că l-a vândut, eventual cu prețul vreunei doze de droguri sau o concepție greșită… sau pentru conștiința falsă că scopul justifică mijloacele”.

Deși mulți oameni îi pot ajuta, misiunea Episcopilor este unică, a continuat Papa. „Voi nu sunteți tehnicieni, nici politicieni, sunteți păstori. Cristos este cuvântul de reconciliere scris în inimile voastre și aveți forța de a-l putea rosti nu numai de la pupitre, în documentele ecleziale sau în articolele din ziare, ci și mai mult în inima persoanelor, în sanctuarul secret al conștiințelor lor, în speranța arzătoare care le atrage la ascultarea glasului cerului care proclamă: ‘Pace oamenilor pe care Dumnezeu îi iubește’. Voi trebuie să-l rostiți cu resursa fragilă, umilă, dar invincibilă a milostivirii lui Dumnezeu, singura capabilă să dărâme, să înfrângă mândria cinică a inimilor autoreferențiale.”

Papa Francisc s-a adresat Episcopilor columbieni în Bogota în prima zi întreagă a vizitei sale în Columbia, din perioada 6-11 septembrie. El i-a îndemnat să privească mereu la omul concret: „Nu slujiți un concept despre om, ci persoana umană iubită de Dumnezeu, făcută din carne și oase, istorie, credință, speranță, sentimente, dezamăgiri, frustrări, dureri, răni, și veți vedea că această concretețe a omului demască statisticile reci, calculele manipulate, strategiile oarbe, informațiile deformate, amintindu-vă că, de fapt, numai în misterul Cuvântului Întrupat se luminează cu adevărat misterul omului”.

Pontiful a amintit provocările cu care se confruntă în societatea columbiană familia, viața, tinerii, preoții, vocațiile, laicii, formarea. În primul rând, el s-a gândit „la familiile columbiene, la apărarea vieții din sânul matern până la sfârșitul său natural, la plaga violenței și alcoolismului, adesea răspândită în familii, la fragilitatea legăturii matrimoniale și la lipsa părinților din familie, cu tragicele sale consecințe de nesiguranță și situație de orfan”. A făcut apoi referire la tineri, „amenințați de golul sufletului și prinși de droguri drept cale de ieșire, sau de stilul de viață ușoară ori de tentația subversivă”. Iar credincioșii laici se lasă „adunați de Dumnezeu care este comuniune, chiar și atunci când nu puțini proclamă noua dogmă a egoismului și a morții oricărei solidarități, cuvânt pe care vor să îl scoată din dicționar”.

Există provocări și pentru preoții generoși: „provocarea de a-i susține în alegerea fidelă și zilnică pentru Cristos și pentru Biserică, în timp ce unii continuă să ducă înainte neutralitatea comodă a celor care nu aleg nimic pentru a rămâne singuri cu ei înșiși”. „Nu vă aduc rețete nici nu vreau să vă las o listă de îndatoriri. Aș vrea să vă rog ca, realizând în comuniune misiunea voastră grea de păstori în Columbia, să păstrați seninătatea… Știți bine că noaptea cel rău continuă să semene neghină, dar să aveți răbdarea stăpânului ogorului, încrezându-vă în calitatea bună a semințelor voastre. Învățați de la bunătatea și mărinimia Sa… Credeți mai degrabă în smerenia seminței lui Dumnezeu.”

Pontiful le-a sugerat Episcopilor ce pot să ofere familiei columbiene, tinerilor, preoților. „Familiile au nevoie să știe că în Cristos pot să devină pomi vânjoși capabili să ofere umbră, să dea rod în orice anotimp al anului, să găzduiască viața în ramurile lor”. Tinerii „vor să se simtă iubiți, nu au încredere în cei care-i subevaluează, cer coerență limpede și așteaptă să fie implicați. De aceea, primiți-i cu inima lui Cristos și deschideți-le spații în viața Bisericilor voastre”. Iar primul dar pe care îl pot face preoților „este cel al paternității voastre, care să asigure că mâna care le-a dat naștere și i-a uns nu s-a retras din viața lor… Inima unui părinte, a unui Episcop, nu se poate limita să comunice cu preoțimea sa în manieră precară, impersonală și exterioară… Preoții au nevoie, urgentă și vitală, de apropierea fizică și afectivă a Episcopului lor. Au nevoie să simtă că au un părinte.”

„Aveți grijă în special, vă rog, de itinerarul formativ al preoților, pornind de la nașterea chemării lui Dumnezeu în inimile lor… Nu neglijați, vă rog, viața consacraților și consacratelor. Ei constituie palma kerigmatică dată oricărei mondenități și sunt chemați să ardă orice reflux de valori mondene în focul fericirilor trăite sine glossa și în înjosirea totală de ei înșiși în slujire.” „Rezervați aceeași preocupare formativă laicilor, de care depinde nu numai soliditatea comunităților de credință, ci mare parte a prezenței Bisericii în mediile culturii, politicii, economiei”.

Înainte de a încheia, Papa a adresat un gând despre provocările Bisericii din Amazonia, „regiune cu care sunteți mândri pe bună dreptate, pentru că este parte esențială a biodiversității minunate a acestei țări. Amazonia este pentru noi toți o dovadă decisivă pentru a verifica dacă societatea noastră, aproape întotdeauna redusă la materialism și la pragmatism, este în măsură să păzească ceea ce a primit gratuit, nu pentru a-l jefui, ci pentru a-l face rodnic. Mă gândesc mai ales la înțelepciunea ascunsă a popoarelor indigene din Amazonia și mă întreb dacă mai suntem capabili să învățăm de la ele sacralitatea vieții, respectul față de natură, conștiința că motivul instrumental nu este suficient pentru a umple viața omului și a răspunde la căutarea profundă care-l interpelează.”