Cardinalul Robert Sarah: Puterea tăcerii. Împotriva dictaturii zgomotului
04.10.2017, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Puterea tăcerii: împotriva dictaturii zgomotului, scrisă de Cardinalul Robert Sarah în dialog cu Nicolas Diat, cu o prefață de Papa Benedict al XVI-lea, și a fost tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în format 14×20, are 328 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. Ca prezentare a cărții, situl editurii oferă prefața semnată de Papa emeri Benedict al XVI-lea, în săptămâna Paștelui din anul 2017. O redăm în continuare.
Când, în anii ’50, am citit pentru prima dată Scrisorile Sfântului Ignațiu de Antiohia, mi-a rămas imprimat în minte un fragment din Scrisoarea către Efeseni: „Este mai bine să rămâi în tăcere și să fii, decât să vorbești și să nu fii. Este bine să îi înveți pe alții, dacă faci ceea ce înveți. Este un singur învățător, care a spus și s-a făcut (Ps 32,9); dar și faptele pe care le-a făcut în tăcere sunt vrednice de Tatăl. Cine are cuvântul lui Isus poate să audă chiar și tăcerea lui, ca să fie desăvârșit, ca să acționeze prin cuvântul său și să fie recunoscut prin tăcerea sa” (15,1 ș.u). Ce înseamnă să percepi tăcerea lui Isus și să îl recunoști prin rămânerea sa în tăcere? Din Evanghelii știm că Isus a trăit mereu nopțile singur „pe munte”, ca să se roage, în dialog cu Tatăl. Știm că vorbirea Sa, cuvântul Său, provine din rămânerea în tăcere și că doar în ea putea să se maturizeze. De aceea, este iluminant faptul că cuvântul Său poate să fie înțeles corect doar dacă se intră și în tăcerea Sa; doar dacă se învață să se asculte plecând de la rămânerea Sa în tăcere.
Desigur, pentru a interpreta cuvintele lui Isus este necesară o competență istorică menită să ne învețe să înțelegem timpul și limbajul de atunci. Însă doar aceasta, în orice caz, nu ajunge pentru a înțelege cu adevărat mesajul Domnului în toată profunzimea sa. Cine citește astăzi comentariile la Evanghelii, devenite tot mai voluminoase, la sfârșit rămâne decepționat. Învață multe lucruri folositoare despre trecut, multe ipoteze, care însă la sfârșit nu favorizează deloc înțelegerea textului. La sfârșit, ai impresia că la acel supraplin de cuvinte lipsește ceva esențial: intrarea în tăcerea lui Isus din care se naște cuvântul Său. Dacă nu reușim să intrăm în această tăcere, și cuvântul îl vom asculta tot mai superficial și, astfel, nu îl vom înțelege cu adevărat.
Toate aceste gânduri mi-au străbătut din nou inima citind noua carte a Cardinalului Robert Sarah. El ne învață tăcerea: rămânerea în tăcere cu Isus, adevărata tăcere interioară, și tocmai astfel ne ajută să înțelegem din nou cuvântul Domnului. Evident, el vorbește puțin sau chiar deloc despre sine, și totuși din când în când ne permite să aruncăm o privire asupra vieții sale interioare. Lui Nicolas Diat, care îl întreabă: „În viața dumneavoastră v-ați gândit vreodată că cuvintele devin prea plictisitoare, prea greoaie, prea gălăgioase?”, el răspunde: „În rugăciunea mea și în viața mea interioară, am simțit întotdeauna nevoia unei tăceri mai profunde și mai complete… Zilele de singurătate, de tăcere și de post absolut au constituit un mare suport. Ele au fost un har nemaiauzit, o purificare lentă și o întâlnire personală cu Dumnezeu… Zilele de solitudine, de tăcere și de post, nutrite doar de cuvântul lui Dumnezeu, permit unui om să își bazeze viața pe esențial” (răspunsul nr. 134, pag. 103).
În aceste rânduri apare izvorul vieții Cardinalului care conferă cuvântului său profunzime interioară. Aceasta este baza care apoi îi permite să recunoască pericolele ce amenință continuu viața spirituală, chiar și a preoților și a Episcopilor, amenințând astfel Biserica însăși, în care, în locul cuvântului, nu rareori pătrunde o vorbărie în care se dizolvă măreția cuvântului. Aș vrea să citez doar o frază care poate să fie ocazia unui examen de conștiință pentru orice Episcop: „Se poate întâmpla ca un preot bun și pios, odată ridicat la demnitatea de Episcop, să cadă repede în mediocritate și în grija de a reuși în afacerile lumii. Copleșit de greutățile funcțiilor cu care este învestit, agitat de grija de a se remarca, preocupat de propria putere, de autoritatea sa și de nevoile materiale ale funcției sale, el își pierde progresiv suflul.”
Cardinalul Sarah este un maestru al spiritului care învață plecând de la rămânerea profundă în tăcere împreună cu Domnul, plecând de la unirea profundă cu el, și, astfel, are cu adevărat ceva de spus fiecăruia dintre noi. Trebuie să îi fim recunoscători Papei Francisc că a pus un astfel de maestru al spiritului în fruntea Congregației care este responsabilă cu celebrarea liturgiei în Biserică. Și pentru liturgie, ca și pentru interpretarea Sfintei Scripturi, este necesară o competență specifică. Și totuși, este valabil și pentru liturgie că cunoașterea specialistică la sfârșit poate să ignore esențialul, dacă nu se fundamentează pe un a fi profund și interior una cu Biserica rugătoare, care învață mereu din nou de la Domnul însuși ce anume este cultul. Cu Cardinalul Sarah, un maestru al tăcerii și al rugăciunii interioare, liturgia este pe mâini bune.
Imagini
