Mesaj al Papei pentru Zilele caraibiene ale Tineretului
16.07.2018, Vatican (Catholica) - „Vă salut cu afecțiune pe voi, tinerii care doriți să transformați familia Caraibelor. O misiunea deloc ușoară! Se vede că aveți curaj și vreți să vă implicați. Mergeți înainte! Este o temă provocatoare. Voi sunteți la vârsta tinereții, dar mă întreb: sunteți tineri pe deplin sau sunteți tineri îmbătrâniți? Pentru că, dacă sunteți tineri îmbătrâniți nu puteți face nimic. Trebuie să fiți tineri sută la sută, cu întreaga forță a acestei vârste pentru a fi în măsură să aduceți transformări.”
Organizat de Conferința Episcopală din Insulele Antile, evenimentul propune spre reflecție și dezbatere tema „Tinerii transformă familia caraibiană”. Voi, continuă Pontiful, „vreți să transformați, să mergeți mai departe și v-ați însușit directivele exortației apostolice post-sinodale despre familie, pentru a transforma familia locuitorilor din regiunea Caraibelor. Să o conduceți spre viitor, să acționați azi în vederea zilei de mâine. Pentru a putea înfrunta viitorul, trebuie să fiți în măsură să înțelegeți și să descrieți prezentul. Și, pe parcursul care vă conduce de la azi la mâine, aveți nevoie de doctrina despre familie pe care o găsiți în cel de-al patrulea capitol al exortației. Acolo se află esența. Citiți-o, studiați-o și veți avea astfel liniile directoare pentru merge mai departe.”
În mesaj, Pontiful îi încurajează pe tineri să înțeleagă contextul actual al familiei pentru a reuși să o transforme, cu privirea spre viitor. Reflecția Papei Francisc oscilează între prezent și viitor, fără a neglija „rădăcinile trecutului”, îndemnându-i pe tineri să privească la părinții și la bunicii lor și să le vorbească, doar astfel putând pune în mișcare acea tensiune în măsură să transforme și să genereze schimbarea. „Nu se poate face nimic în prezent și nici în viitor, dacă nu ești înrădăcinat în trecut, în istoria ta, în cultura ta, în familia ta; dacă nu ai rădăcinile adânc plantate. De la rădăcini vei primi puterea de a merge mai departe. Noi toți, atât eu cât și voi, nu am fost fabricați în laborator, ci avem o istorie, avem rădăcinile noastre. Și ceea ce realizăm, roadele pe care le aducem, frumusețea pe care am putea-o crea în viitor, vin din aceste rădăcini.”
Papa Francisc le cere tuturor să lucreze împreună, cu certitudinea că „iubirea are propria putere”, că „iubirea nu se termină niciodată”. Mesajul video transmis a fost transmis duminică, participanţilor la Zilele caraibiene ale Tineretului, cu desfășurare în Insula Martinica, între 10 și 23 iulie. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
