O figură formatoare pentru Papa Francisc a murit la 102 ani
20.07.2018, Roma (Catholica) - Pr. Carlos Aldunate SJ, un exorcist și fost formator al viitorului Papă Francisc, a murit pe 18 iulie, în Chile, la 102 ani. Preotul, născut pe 16 mai 1916, l-a îndrumat spiritual pe tânărul Jorge Mario Bergoglio în anii 1960. Ultima oară cei doi s-au văzut pe 16 ianuarie 2018, la Sanctuarul Sf. Albert Hurtado, în timpul vizitei făcute de Sfântul Părinte în Chile.
Pontiful povestea despre pr. Aldunate: „Carlos era custode auxiliar și era regele bunului simț. Îmi amintesc că am mers odată să îl văd deoarece simțeam multă mânie împotriva cuiva. Doream să îl învăț minte, să îi spun că nu este bine ce a făcut, că e așa și pe dincolo. Pr. Aldunate mi-a spus: ‘Calmează-te! Vrei să te cerți din prima cu această persoană? Încearcă o altă abordare.’ Nu voi uita niciodată acel sfat și îi mulțumesc pentru el.”
Pr. Aldunate a fost exorcist, scriitor și rector al Seminarului iezuit din Chile. A fost și profesor la Universitatea Catolică Pontificală din Chile și la Universitatea de Nord. A scris o carte intitulată „Diavolul, doctrina și practica Bisericii Catolice”. În 2011 explica cum a ajuns să scrie cartea: datorită unui discurs al Papei Paul al VI-lea din 1972. În acel discurs, Pontiful a subliniat nevoia luptei împotriva diavolului. Pr. Aldunate scria: „Odată ce suspectezi că cineva are nevoie de un exorcism, pui mâna pe telefon și îi spui Episcopului că ai nevoie de o autorizare. Este o obligație ce vine din iubire. Mulți preoți nu fac așa deoarece le lipsește experiența sau pentru că nu se gândesc la exorcisme.”
