Papa Francisc: Ultimele Porunci conduc la inimă
21.11.2018, Vatican (Catholica) - Nu ne putem corecta prin propriile forțe, oricât de „titanic” ar fi efortul nostru, a spus Papa Francisc astăzi. Avem nevoie de Duhul Sfânt: „numai așa trudele noastre pot aduce rod, pentru că Duhul Sfânt este cel care ne duce înainte”. Pontiful a continuat seria de cateheze dedicate Poruncilor, oprindu-se la ultimele două: „Să nu poftești femeia aproapelui tău; să nu poftești niciun lucru care este al lui”.
Scopul Legii, a mai spus el, nu este să îl convingă pe om că se poate mântui prin ascultarea de reguli, ci să îl ajute să conștientizeze „adevărul său, adică sărăcia sa, care devine deschidere autentică, deschidere personală la milostivirea lui Dumnezeu, care ne transformă și ne reînnoiește. Dumnezeu este singurul capabil să reînnoiască inima noastră, cu condiția ca noi să ne deschidem inima Lui: este singura condiție; El face totul, dar trebuie să ne deschidem inima.” De aceea a îndemnat să ne recunoaștem „cerșetori”. „Duhul Sfânt este învățătorul care ne conduce: să ne lăsăm ajutați. Să fim cerșetori, să cerem acest har.”
Referindu-se la ultimele două Porunci Papa s-a întrebat: „care este funcția acestor cuvinte? Este un rezumat? Este ceva mai mult?” Și a răspuns: prin Poruncile IX și X „este scos în evidență faptul că toate încălcările se nasc dintr-o rădăcină interioară comună: dorințele rele. Toate păcatele se nasc dintr-o dorință rea. Toate. Acolo începe să se miște inima și unul intră în acel val și ajunge într-o încălcare.” Dovadă stau și cuvintele lui Isus: „Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru și îl fac pe om impur” (Mc7,21-23).
Drept urmare, a explicat Sfântul Părinte, întregul Decalog ar fi inutil dacă nu ar conduce spre inima omului. „Decalogul se arată lucid și profund cu privire la acest aspect: punctul de sosire – ultima poruncă – al acestei călătorii este inima, și dacă aceasta, dacă inima nu este eliberată, restul folosește la puțin. Aceasta este provocarea: a elibera inima de toate aceste lucruri rele și urâte. Preceptele lui Dumnezeu se pot reduce să fie numai fațada frumoasă a unei vieți care rămâne oricum o existență de sclavi și nu de fii. Adesea, în spatele măștii fariseice a corectitudinii asfixiante se ascunde ceva urât și nerezolvat.”
Amintind că „fericiți sunt cei săraci în duh”, a spus: „fericiți cei care încetează să se înșele crezând că se pot mântui de propria slăbiciune fără milostivirea lui Dumnezeu, singura care poate să vindece. Numai milostivirea lui Dumnezeu vindecă inima. Fericiți cei care recunosc propriile dorințe rele și cu o inimă căită și umilită nu stau în fața lui Dumnezeu și a celorlalți oameni ca niște drepți, ci ca niște păcătoși. […] Aceștia sunt cei care știu să aibă compasiune, care știu să aibă milostivire față de alții, pentru că o experimentează în ei înșiși.”
