O noapte de acțiuni caritabile cu prelatul administrator al Papei Francisc
04.07.2019, Vatican (Catholica) - În fața turnului gros de la IOR (Banca Vaticanului), la câțiva metri de Poarta Sfânta Ana, una din intrările în Cetatea Vaticanului, Daniel închide furgoneta. În mașină sunt conserve de ton, fructe, cutii de lapte, sticle de apă, șampon, pastă de dinți. Echipa este compusă astăzi din trei surori, Alina, Anna și Davida; un preot, părintele Francesco; și din Rudolph. La volanul microbuzului Fiat Ducato cu numărul SCV urcă însuși Cardinalul Konrad Krajewski, prelatul administrator al Sanctității Sale, capul care gândește și brațul operativ al carității Pontifului. A ajuns la ora 20, unde de trei sau patru ori pe săptămână așteaptă voluntarii pentru a merge să ducă mâncare și material igienico-sanitar nevoiașilor din capitală. Săracii Papei, Episcop de Roma.
Se recită un Bucură-te Marie și apoi se pleacă, în grabă pe străzile din Roma, la una din gări, Termini, Ostiense, sau, ca în această seară, Tiburtina, în parcare. Acolo așteaptă alți voluntari. Și unde mai ales, epuizați de căldură, așteaptă cei fără adăpost, nevoiașii. Pentru a se sătura și pentru a duce acasă – cei care au casă – un pic de provizii. „Ceea ce le dăm îi face să meargă înainte două sau trei zile”, explică Mons. Krajewski. Cardinalul bun la toate nu stă pe loc o clipă. Există lanțuri umane și o mare pepinieră de oameni – circa patruzeci de persoane – care aranjează mesele. Se îmbracă veste galbene care au scris pe ele „Elemosineria apostolica”, în timp ce aceia care are distinctivul roșu face parte din Cavalerii de Malta, Ordin de asistență. Cei nevoiași se așază la rând și încep să se miște. Meniul de la cină prevede pizza și lipie, fructe, o farfurie de orez cu verdeață, ouă și apoi o varietate de dulciuri. Și cafea. Hrana este toată „foarte proaspătă, o cumpărăm direct noi pentru a evita să dăm produse expirate sau care ar risca să se strice în scurt timp”, precizează Mons. Krajewski. De importanță deosebită sunt bananele, „foarte hrănitoare, așadar prețioase pentru mulți cărora le lipsesc dinții”.
Daniele, fost fotograf al Papei angajat astăzi la Dicasterul pentru Comunicare, vede adesea scene de sărăcie, dar nu reușește să se obișnuiască, mai ales cu o imagine: „Femeile bătrâne care trag după ele troliul pentru aprovizionarea cu hrană. Văd singurătatea extremă la sfârșitul vieții”. Întâlnim multe astfel de bătrâne, aproape toate italiene, îmbrăcate în mod demn, acolo pentru că, aproape întotdeauna, „folosesc pensia minimă pentru a plăti chiria”. Așa este pentru Anna, 81 de ani, o viață întreagă a curățat casele altora, astăzi doborâtă „de mari probleme de sănătate”, ne spune ea cu glas stins. De asemenea pentru Celestina, 79 de ani, care trebuie să se îngrijească de un fiu cu probleme psihologice după ce a fost mulți ani o îngrijitoare ocazională, mai des șomeră: „Sunt disperată”, spune ea lacrimile care îi brăzdează fața.
Valentina este o femeie rusoaică de 60 de ani, trăiește într-o casă populară, ne relatează despre fiul său Alexander, 20 de ani: „Cocaina și alte droguri îl devastează. Este un tânăr bun”, spune ea fără a mai reuși să își rețină plânsul, „dar nu reușește să iasă din droguri”. În schimb este mai vesel, sub mustățile sale, Simone. Este unul din mulți care merg cu cârjele. Are 61 de ani, era un reparator de antene, dar după aceea „în urmă cu zece ani firma s-a închis”, ne spune mimând gestul de trage jos un oblon, „și eu puțin după aceea am fost lovit de o boală care destabilizează echilibrul, așa că nu am mai găsit de muncă. Astăzi supraviețuiesc, ca să spun așa, cu pensia de invaliditate.” Sunt oameni de toate naționalitățile: în afară de italieni, slavi și africani, în seara aceasta sunt deosebit de numeroși peruanii.
Și apoi, copiii. Dacă sunt mărișori – de la 4 sau 5 ani în sus – au geanta lor de umplut. Altminteri stau în landou, ca Giulia, 2 ani, peruană, ochi șireți, foarte înfometată: încearcă să înșface tot ceea ce vede, provocând zâmbete. Adesea voluntarii în fața celor mici încalcă regula rației egale pentru toți: fără a bate prea mult la ochi ajung la mama și îi pun în geantă dublu de cutii de lapte sau ton. Lui Marco, 35 de ani, îi este suficientă „o sticlă de apă în plus, pentru soția mea însărcinată”. În schimb Ines, mama lui Margherita, 1 an abia împlinit, cu gentilețe spune „nu, mulțumesc: țineți acest lapte pentru cel care are mai mare nevoie”. O tăcere admirată și rușinată frânează pentru câteva clipe „mașina umană” a distribuirii. La sfârșitul rândului predă farfuria cu orez – din belșug, mai ales când o umple Mons. Krajewski – Antonella: primitorul său „poftă bună” ritmează seara. Și amintește că nu se aruncă mâncarea de sus în jos, ci „redăm celor mai năpăstuiți demnitatea”. Va repeta de 280 de ori acel „poftă bună” al său, tot atâtea câte farfurii sunt distribuite.
Înainte de saluturi, toți colaboratorii se strâng în jurul Cardinalului Krajewski, care așază mătura la locul ei și invită să nu se uite niciodată că „a-i ajuta pe cei din urmă este strigătul Evangheliei. Dacă nu îl ascultăm, o facem numai o poveste”. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
