Papa în Madagascar: Sfaturi pentru Episcopi
07.09.2019, Antananarivo (Catholica) - „Semănătorul obosit și preocupat nu se descurajează, nu capitulează și cu atât mai puțin incendiază ogorul său când ceva merge greșit. Știe să aștepte, este încrezător; ia asupra sa dezamăgirile seminței sale, dar nu încetează niciodată să iubească ogorul încredințat îngrijirilor sale. Chiar dacă are posibilitatea, nu fuge pentru a-l încredința altuia.” Aceste cuvinte au fost adresate astăzi de Papa Francisc Episcopilor din Madagascar, la întâlnirea din Catedrala din Andohalo, în contextul vizitei pe care o face în această țară, una din cele trei din călătoria sa în Africa. Iar tema nu este întâmplătoare, dat fiind că motoul călătoriei sale este „Semănător de pace și de speranță”.
„De fapt, noi suntem semănători și cine seamănă o face în speranță; o face bazându-se pe propriile forțe și pe propria angajare personală, dar știind că există mulți factori care trebuie să colaboreze pentru ca sămânța să încolțească, să crească, să devină spic și în sfârșit grâu abundent. Semănătorul obosit și preocupat nu se descurajează. Acest cuvânt trebuie să ne însoțească mereu, fie în viața activă fie în cea contemplativă, așa cum am văzut astăzi (la întâlnirea cu surorile de clauzură): fiți curajoși, fii un om curajos.” Un alt element subliniat de Papa a fost că semănătorul aruncă sămânța cu răbdare, conștient că nu este el în control. „Un păstor care seamănă evită să controleze totul. Nu se poate. Semănătorul nu merge în fiecare zi să sape pământul pentru a vedea cum crește sămânța.”
„Un păstor evită să controleze totul – păstorii controlori nu lasă să crească! -, dă spațiu inițiativelor, lasă să crească în timpuri diferite – nu toți au același timp de creștere – și nu caută uniformitatea: uniformitatea nu este viață; viața este variată, fiecare are propriul mod de a fi, propriul mod de a crește, propriul mod de a fi persoană. Uniformitatea nu este o cale creștină. Adevăratul păstor nu are pretenții care să nu fie raționale, nu disprețuiește rezultatele aparent mai slabe: ‘De data aceasta a mers așa… înainte, liniștit! Altă dată va fi mai bine.’ Știe mereu să ia rezultatele așa cum vin.” Apoi a împrumutat o imagine din fotbal: „Păstorul trebuie să ia viața de unde vine, cu rezultatele care vin. Păstorul este ca portarul din echipa de fotbal: ia mingea de unde o trag. Știe să se miște, știe să ia realitatea așa cum vine. Și să corecteze lucrurile, după aceea, dar pe moment ia viața așa cum vine. Aceasta este iubire de păstor.”
A revenit apoi la un concept dragul lui: ca păstorul să cunoască oile, să aibă fler. „Păstorul poate să fie foarte inteligent, poate să aibă titluri academice, poate să fi participat la atâtea congrese internaționale, să știe tot, să studieze tot, chiar să fie unul bun, o persoană bună, dar dacă îi lipsește flerul, nu va putea fi niciodată un păstor bun.” Vorbind despre faptul că Episcopii trebuie să apere persoana umană, le-a spus acestora că trebuie să fie „primii în alegerea de a proclama săracilor Evanghelia”. Și a continuat: „avem o obligație deosebită de apropiere și de protejare față de cei săraci, cei marginalizați și cei mici, față de copii și de persoanele mai vulnerabile, victime ale exploatării și ale abuzurilor, victime, astăzi, ale acestei culturi a rebutului. Astăzi mondenitatea ne-a făcut să inserăm în programele sociale, în programele de dezvoltare, rebutul ca posibilitate: rebutarea celui care urmează să se nască sau rebutarea celui care urmează să moară, pentru a grăbi plecarea.”
Sfaturile date Episcopilor au continuat cu invitația apropiere de Dumnezeu în rugăciune, respectiv apropiere de preoți. „Preoții sunt apropiații cei mai apropiați ai Episcopului. ‘L-am sunt pe Episcop, a preluat legătura secretara și îmi spune că timp de trei luni nu este loc pentru a-mi da o întâlnire’. Un sfat de frate: dacă tu găsești că secretara ta îți lasă în listă telefonul unui preot, chiar în ziua aceea, sau maxim ziua următoare, telefonează-i. Poate că nu vei avea timp să îl primești, dar sună-l. Acel preot va ști că are un părinte!” Și a continuat: „În bucuriile și în dificultățile inerente slujirii, preoții trebuie să găsească în voi, dragi Episcopi, niște părinți mereu disponibili care să știe cum să încurajeze și să susțină, capabili să aprecieze eforturile și să însoțească progresele posibile. Conciliul Vatican II a formulat o observație specială cu privire la acest punct: ‘Episcopii să îi înconjoare întotdeauna cu o dragoste deosebită pe preoți, întrucât aceștia își asumă o parte din îndatoririle și preocupările lor și se dedică acestora în viața de fiecare zi cu atâta râvnă; să îi considere fii și prieteni, și deci să fie dispuși să îi asculte, să aibă cu ei relații bazate pe încredere, promovând în acest fel pastorala de ansamblu a întregii Dieceze’.”
Rămânând la relația Episcopului cu preoții, a vorbit despre atenția la primirea candidaților la preoție, dar și la viață consacrată. „Nu vă lăsați înșelați de necesitate și de număr: ‘Avem nevoie de preoți și pentru că am nevoie, iau fără discernământ vocațiile’. […] În unele țări din Europa (situația) este de plâns: lipsa de vocații îl determină pe Episcop să ia de aici, de acolo, de acolo fără a vedea viața cum era iau persoane ‘alungate’ din alte seminarii, ‘alungate’ din viața călugărească, ce au fost alungate pentru că erau imorale sau pentru alte deficiențe. Vă rog, fiți atenți. Nu lăsați lupul să intre în turmă. Secerișul este mare și Domnul – neputând dori decât lucrători autentici – nu se lasă limitat în modurile de a chema și de a incita la dăruirea generoasă a propriei vieți.” Apoi a atacat tema rigidității, care „nu vine de la Dumnezeu”. ” Astăzi este la modă […] să găsești persoane rigide. Preoți tineri, rigizi, care vor să salveze cu rigiditatea, probabil, nu știu, dar iau o atitudine de rigiditate și uneori – scuzați-mă – de muzeu. Le este frică de orice, sunt rigizi. Fiți atenți și să știți că sub orice rigiditate există probleme grave.”
În fine, a abordat și tema laicatului. „Și laicii sunt trimiți pentru recoltare, sunt chemați să ia parte la pescuit, să riște năvoadele lor și timpul lor cu apostolatul lor multiform, fie în Biserică, fie în lume. Cu toată extinderea sa, problematicile sale și schimbările sale, lumea constituie câmpul specific de apostolat unde ei sunt chemați să lucreze cu generozitate și responsabilitate, purtând în el fermentul Evangheliei. Iată pentru ce aș vrea să vă felicit pentru toate inițiativele pe care le luați ca păstori pentru formarea laicilor – mulțumesc pentru aceasta! – și pentru că nu îi lăsați singuri în misiunea de a fi sare a pământului și lumină a lumii, cu scopul de a contribui la transformarea societății și a Bisericii din Madagascar. Și vă rog: nu-i clericalizați pe laici. Laicii sunt laici.”
La final Papa a invocat ajutorul Fericitei Victoire Rasoamanarivo și al Fecioarei Maria. „Să le cerem lor să lărgească mereu inima noastră, să ne învețe compasiunea care provine din sânul matern pe care femeia și Dumnezeu o simt în fața celor uitați de pe pământ, și să ne ajute să semănăm pacea și speranța. Și vouă, ca semn al sprijinului meu cordial și fratern, vă dau binecuvântarea mea, ca frate vă binecuvântez și această binecuvântare o extind la Diecezele voastre. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine și să îi faceți pe alții să se roage pentru mine!”
