La Papa Francisc, Episcopul Iosif al Diecezei de Iași și noii Episcopi
12.09.2019, Vatican (Catholica) - „Apropierea de Dumnezeu” și „apropierea de poporul Său” au fost cele două îndemnuri pe care Papa Francisc le-a adresat Episcopilor consacrați în ultimul an, primiți astăzi în audiență la finalul cursului de formare organizat la Roma de Congregația pentru Episcopi și de Congregația pentru Bisericile Răsăritene. A luat parte, printre alții, Episcopul Iosif Păuleț, al Diecezei romano-catolice de Iași, care a fost ales și numit în 6 iulie a.c., fiind consacrat Episcop în 6 august.
Înainte de audiența la Sfântul Părinte, organizată joi în Sala Clementină din Palatul Apostolic, noii membri ai Colegiului Episcopal au coborât la Mormântul Sfântului Petru, „trofeul” Bisericii Romei, unde au mărturisit „aceeași credință a Apostolului”. „Aceasta nu este o teorie sau un compendiu de doctrine, ci o Persoană. Este Isus. Chipul Său ne face apropiată privirea lui Dumnezeu. Lumea noastră caută, chiar fără să știe, această apropiere dumnezeiască. El este mijlocitorul. Fără această proximitate de iubire se clatină temelia realității; Biserica însăși se rătăcește când pierde blândețea dătătoare de viață a Bunului Păstor. Aici, i-ați încredințat Lui Bisericile voastre, pentru ele ați repetat împreună cu Isus: ‘trup jertfit și sânge vărsat pentru voi’. Nu cunoaștem altă putere decât aceasta, puterea Bunului Păstor, puterea de a-și da viața, de a apropia de Iubire prin iubire. Iată misiunea voastră: să fiți pentru Biserică și pentru lume ‘sacrament’ al proximității lui Dumnezeu.”
În această perspectivă, Papa le-a vorbit noilor episcopi despre „apropiere”, spunând că este „esențială pentru orice slujitor al lui Dumnezeu”. În discursul său, Pontiful a evidențiat două trăsături, sau mai bine zis, două constante care trebuie să orienteze în permanență activitatea unui păstor de suflete: „apropierea de Dumnezeu”, ca „izvor al slujirii Episcopului”, și „apropierea de poporul său”, care nu este rodul „unei strategii oportuniste”, ci „condiția noastră esențială”. „Avem de vestit prin viața noastră”, a spus Papa Episcopilor, „o măsură a vieții diferită de cea a lumii: măsura unei iubiri fără măsură”, care nu caută interesul propriu ci „orizontul nemărginit al milostivirii lui Dumnezeu”.
„Termometrul apropierii este atenția față de cei din urmă, de cei săraci, care este deja o formă de vestire a Împărăției lui Dumnezeu. Va fi și sobrietatea voastră, într-un timp în care, în multe părți ale lumii, totul este redus la un mijloc de satisfacere a necesităților secundare, care sufocă și sclerozează inima. A-și face o viață simplă înseamnă a mărturisi că Isus ne este îndeajuns și că tezaurul de care vrem să ne înconjurăm este constituit mai degrabă din cei care, în sărăcia lor, ne amintesc de El și pe El îl reprezintă: nu săraci abstracți, date și categorii sociale, ci persoane concrete, a căror demnitate ne este încredințată în calitate de părinți ai lor.”
O ultimă recomandare, încredințată de Papa Francisc noilor Episcopi, se referă la preoți. „Se pare că astăzi”, a spus Pontiful în discursul său, „există stetoscoape care reușesc să simtă o inimă de la o distanță de un metru; chiar și de la distanță, dar să simtă bătăile inimii. Este nevoie de Episcopi capabili să simtă bătăile inimii din comunitățile și preoții lor. Păstori care nu se mulțumesc cu o prezență formală, de întâlniri din grafic sau de dialoguri de circumstanță. Apostoli ai ascultării celuilalt, care știu să își plece urechea chiar și atunci când nu este plăcut să-l asculți. Vă rog, nu vă înconjurați de purtători de geantă și de ‘Yes-men’, de preoți cățărători care încearcă iar și iar; nu căutați să fiți confirmați de cei pe care, de fapt, voi înșivă trebuie să îi confirmați. […] Vă cer, în fine, să acordați apropierea cea mai mare preoților voștri: preotul este aproapele cel mai aproape al Episcopului. Să îl iubiți pe aproapele cel mai apropiat! Vă rog să îi îmbrățișați, să le mulțumiți și să îi încurajați în numele meu. Și ei, preoții, sunt expuși la intemperiile unei lumi care, deși obosită de întuneric, nu cruță ostilitatea față de lumină. Au nevoie să fie iubiți, însoțiți, încurajați: Dumnezeu nu dorește de la ei jumătăți de măsură, ci un DA total. La mică adâncime, apa devine stătută, dar viața lor este făcută ca să înainteze în larg. La fel și a noastră!” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
