Papa Francisc: Lâncezeala sufletului transformă viața spirituală într-un cimitir
26.09.2019, Vatican (Catholica) - „Domnul să ne dăruiască harul de a nu fi creștini pe jumătate, mulțumindu-ne cu o falsă pace lăuntrică ce nu aduce roade”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineții de joi, 26 septembrie 2019, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Aggeu 1,1-8; Luca 9,7-9), Papa a pus accentul pe prima lectură, în care profetul Aggeu cere poporului o schimbare a vieții. „Schimbarea vieții pe care Domnul o așteaptă de la noi nu poate fi amânată pe mâine: să îi cerem Domnului să ne dăruiască harul de a nu fi creștini cu jumătate de normă, mulțumindu-ne cu o falsă pace interioară care nu aduce roade”.
Profetul Aggeu, cu un limbaj direct, transmite voința lui Dumnezeu care cere poporului: „Aveți grijă de căile voastre! Semănați mult, dar răsare puțin. Mâncați, dar nu vă săturați. Vă îmbrăcați, dar nu vă încălziți, iar cel tocmit ia răsplata dar o pune într-o pungă spartă. Aveți grijă de căile voastre, reclădiți casa mea” (cf. Aggeu 1,1-8). Cu alte cuvinte, a remarcat Pontiful, profetul Aggeu încerca să miște inimile poporului, leneșe și resemnate cu o viață sub semnul înfrângerii. Templul era distrus de dușmani, orașul era numai ruine, dar oamenii aceia au lăsat să treacă anii în acest fel, până când Domnul a trimis un ales al Său ca să re-construiască Templul.
Inima lor, însă, a spus Papa mai departe, era plină de amărăciune și nu aveau dorința de a începe munca. Ei spuneau: „Dar nu, să nu ieșim în față, poate este o amăgire, mai bine să nu riscăm, să rămânem puțin așa…” Acei oameni „nu aveau dorința de a se ridica, de a începe din nou; nu se lăsau ajutați de Domnul care voia să îi ridice”. Ei considerau că încă nu a sosit timpul potrivit. „Aceasta este drama acelor oameni, dar și a noastră, când ne cuprinde duhul lâncezelii, când vine lâncezeala vieții, când spunem: ‘Da, da, Doamne, e bine, dar mai încet, Doamne, să lăsăm lucrurile cum stau, am să fac mâine’. Numai că mâine spunem la fel, iar mâine se amână pe poimâine și poimâine se amână din nou și tot așa, o viață în care se amână deciziile de convertire a inimii, de schimbare a vieții.”
Această lâncezeală de multe ori se ascunde în spatele nesiguranței și, între timp, nu face altceva decât să amâne. În acest fel, multă lume își risipește viața și ajunge „ca o cârpă pentru că nu a făcut nimic altceva decât să își mențină pacea și calmul înăuntrul său”. Dar aceasta nu este decât „pacea cimitirelor”. „Când intrăm în această lâncezeală, în această atitudine de lâncezeală spirituală, transformăm viața noastră într-un cimitir: nu există viață. Există numai închidere pentru ca să nu intre problemele, ca această lume care spune ‘Da, da, suntem în ruină, dar nu are rost să riscăm, este mai bine așa, ne-am obișnuit să trăim și așa’.”
Toate acestea se întâmplă și în viața fiecăruia dintre noi, în special „cu lucrurile mici care nu merg cum trebuie, pe care Domnul vrea ca noi să le schimbăm”. El ne cere convertirea vieții, iar noi îi răspundem: mâine. De aici îndemnul final al Sfântului Părinte de a-i cere Domnului harul de „a ne trezi din duhul lâncezelii” și de a lupta împotriva „acestei anestezii delicate a vieții spirituale”: „Să îi cerem Domnului harul de a nu cădea în acest spirit al ‘creștinilor pe jumătate’ sau, cum spun bătrânele, al ‘creștinilor cu apă de trandafir’, așa, fără substanță. Creștini ‘buni’, care ‘au semănat mult, dar au cules puțin’. Vieți care promiteau mult, iar în cele din urmă nu au realizat nimic.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)
