Andrzej Friszke: Revolta pașnică a lui Solidarność a favorizat căderea
09.11.2019, Roma (Catholica) - Zidul din Berlin nu ar fi căzut fără cazul Solidarność. Andrzej Friszke, profesor de la Academia Poloneză de Științe, se ocupă de mulți ani de istoria mișcării sociale și politice care, între anii ’80 și ’90 din secolul trecut, a tulburat toată Europa. Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a căderii Zidului din Berlin, agenția SIR l-a intervievat, încercând să definească moștenirea evenimentelor care au dus la căderea sistemului sovietic și la sfârșitul „războiului rece”.
– Care au fost bazele pentru faptele care au dus la căderea Zidului? Pe atunci democrația era un vis pentru multe popoare europene, și totuși astăzi diverse închideri și naționalisme par să conducă în altă direcție…
– Astăzi, în Polonia dar și în SUA, în Franța, în Italia și în alte țări, sunt puse la îndoială bazele și idealurile democrațiilor liberale. Însă cred că acesta este mai degrabă efectul procesului de globalizare, al transformărilor profunde pe care le trăim în aceste ultime decenii; așadar cauze diferite față de faptele din 1989. Aș spune că situația actuală cuprinde și un soi de aversiune față de lumea modernă. În schimb dacă vorbim despre 1989, trebuie să ținem cont de faptul că problemele care se trăiau atunci erau rodul diviziunilor profunde din Europa care dăinuiau din secolul al XVIII-lea. Totuși societățile din Europa centro-orientală par să fi menținut până astăzi un prevalent caracter țărănesc, departe de civilizația citadină și de respectivul sistem instituțional. Unele din diviziunile de astăzi provin deci din prăpastia dintre o societate rurală și cea burgheză. În 1989 aceste diferențe în Polonia nu săreau în ochi, nici nu erau luate în considerare, și pentru că o parte din societate, partea ultraconservatoare, era practic inactivă politic. Nici în analizele sociologice de atunci nu rezultau diversitățile între grupurile sociale, manifestate așa de profunde.
– Căderea Zidului din Berlin ar fi posibilă fără anul 1980 în Polonia, fără mișcarea Solidarność, și fără primele alegeri parțial democratice care s-au desfășurat la 4 iunie 1989?
– Este clar că Zidul din Berlin nu ar fi putut să cadă fără revolta lui Solidarność. Însă trebuie considerat că schimbările politice petrecute la sfârșitul anilor ’80 în țările supuse totalitarismului sovietic au avut loc într-o situație internațională deosebită, definită in primis de epuizarea posibilităților de dezvoltare economică și tehnologică în Uniunea Sovietică și de imposibilitatea din partea URSS de a rivaliza cu SUA, condiții perceptibile încă de la jumătatea anilor ’70. Revolta politică în țările „blocului”, începută de Polonia cu mișcarea Solidarność în 1980, a fost însă determinantă. Este normal că evenimentele poloneze au avut impact asupra situației din celelalte țări ale sistemului sovietic fiind un preludiu la manifestările din Germania de est (RDG) care aveau să se încheie cu dărâmarea Zidului care despărțea Berlinul în două părți, una sovietică și cealaltă occidentală. Același lucru trebuie spus pentru „revoluția de catifea” din Cehoslovacia, și cea din alte națiuni, dar și pentru renașterea și radicalizarea mișcărilor în favoarea independenței de Uniunea Sovietică în țări precum Lituania și Ucraina. Într-un sistem de vase comunicante cum era blocul sovietic, schimbările din Polonia au stimulat transformările democratice în celelalte state, indicându-le calea de ieșire pașnică și negociată, cu recunoașterea drepturilor politice ale susținătorilor vechiului regim, fapt care a slăbit în mod însemnat voința lor de a apăra trecutul.
– De ce negocierile din 1989 din Polonia s-au desfășurat cu participarea Bisericii, care a asumat rolul de mediator între guvern și opoziție?
– În fond, în Polonia, deja pe la sfârșitul anului 1981 era clar că erau trei mari forțe politice: Solidarność, Partidul Muncitoresc Unificat (PZPR) și Biserica, pe atunci condusă de Papa Ioan Paul al II-lea, a cărui prezență, deși stătea la Roma, era foarte simțită și avea o importanță însemnată. Din partea amândurora, guvern și opoziție, Biserica era considerată un intermediar capabil să îi apropie și să garanteze un eventual acord. Acest lucru nu a fost posibil în 1981 dar, după introducerea legii marțiale, Biserica poloneză a asumat de fapt rolul de negociator cu scopul de a atenua conflictul aflat în desfășurare. Foarte important a fost de exemplu rolul său în tratativele referitoare la prizonierii politici, eliberați ca urmare a amnistiei din 1984. Autoritățile guvernamentale au încercat în zadar să ajungă la un acord politic cu Biserica, ea respingând însă ofertele din partea funcționarilor unui regim programatic ateu, dar nu a negat membrilor din Solidarność spațiile și localurile pentru campania electorală înainte de 4 iunie 1989. Totuși trebuie amintit că la Biserica din Polonia, luând în considerare numărul de catolici, făceau referință nu numai membrii mișcării democratice ci și o parte din cei care oficial dădeau sprijinul lor lui PZPR.
– Biserica a avut un rol asemănător în Germania în anii ’80-’90?
– Trebuie luat în considerare faptul că Germania nu este o țară omogenă din punct de vedere religios. În RDG, unde în august 1989 au izbucnit primele proteste care în noiembrie din același an au dus la căderea Zidului, manifestanții au găsit sprijinul din partea Bisericii evanghelice și a numeroși pastori protestanți, favorabili mișcării democratice. Cu siguranță acea contribuție a lor nu trebuie uitată. (material al agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
