Papa Francisc: Domnul ne salvează de adevărata problemă, lipsa de iubire
20.10.2020, Roma (Catholica) - „Cu cât vom fi mai mult atașați de Domnul Isus, cu atât vom fi mai deschiși și universali, pentru că ne vom simți responsabili față de alții. Iar celălalt va fi calea prin care ne putem salva pe noi înșine […], începând cu cei mai săraci, care sunt cei mai asemănători cu Cristos”, a spus Papa Francisc de la finalul predicii de la „Rugăciunea pentru pace”, cu participarea liderilor creștini, în seara de marți, 20 octombrie a.c., în Bazilica „Santa Maria in Aracoeli” din centrul istoric al Romei.
„Rugăciunea pentru pace” constituie prima parte a Întâlnirii inter-religioase de la Roma și a fost organizată separat pentru fiecare religie, în diferite locuri de cult și în alte locații, pentru a oferi posibilitatea de a urma ritualul specific. Astfel, „Rugăciunea pentru pace” a evreilor s-a desfășurat în sinagogă, în timp ce musulmanii s-au rugat în „Sala Rossa” din Primăria Romei. Budiștii s-au rugat în biserica „Sfânta Rita”, iar aparținătorii religiilor sikh și hinduismului, în două locații diverse dintr-un convent franciscan. Rugăciunea creștinilor a fost condusă de Papa Francisc în Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”, la doi pași de Piazza del Campidoglio, printre participanți aflându-se Patriarhul ecumenic Bartolomeu, pe care Papa l-a numit „fratele meu”, și Episcopul Heinrich din partea Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania. Pontiful a subliniat că primatul Comuniunii anglicane, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, „nu a putut veni din cauza pandemiei”.
La predică, Papa Francisc a oferit un comentariu la pericopa din Patima Domnului în care lui Isus, aflându-se pironit pe cruce, i se spune: „Salvează-te pe tine însuți!” (Marcu 15,30). „Este o ispită crucială care îi privește pe toți, chiar și pe noi, creștinii: este ispita de a te gândi numai la salvarea proprie sau a propriului grup, de a avea în minte numai propriile probleme și propriile interese, în timp ce toate celelalte nu contează. Este o pornire foarte omenească, dar rea, și este ultima sfidare la adresa lui Dumnezeu răstignit.” Cei care îi spuneau acele cuvinte lui Isus, „nu aveau compasiune, ci poftă de miracole, de a-l vedea coborând de pe cruce”. „Uneori”, a spus Pontiful, „poate că și noi preferăm un Dumnezeu spectaculos în locul unui Dumnezeu milos, un Dumnezeu puternic în ochii lumii, care se impune prin forță și îi îndepărtează pe cei care ne vor răul. Dar acesta nu este Dumnezeu, este eu-l nostru.”
„De câte ori vrem un Dumnezeu pe măsura noastră, în loc să devenim noi pe măsura lui Dumnezeu; un Dumnezeu ca noi, în loc să devenim noi ca El! Dar în acest fel, preferăm cultul eu-lui în locul adorației lui Dumnezeu. […] E un cult care crește și se alimentează prin indiferența față de celălalt. Acei trecători, de fapt, aveau un interes față de Isus numai pentru a-și satisface poftele lor. Dar, redus la un rebut pe cruce, nu îi mai interesa. Era în fața ochilor lor, dar departe de inima lor. Indiferența îi ținea la distanță de adevăratul chip al lui Dumnezeu.”
Un alt grup de persoane care vine în fața lui Isus pe cruce este constituit din arhierei și cărturari. Ei l-au condamnat pe Isus pentru că vedeau în El un pericol. „Toți suntem specialiști în a-i pune pe alții pe cruce numai ca să ne salvăm pe noi înșine”, a remarcat Papa la predică. Isus, în schimb, se lasă pironit pe cruce ca să ne învețe să nu descărcăm răul asupra celorlalți. Acuzația capilor religioși are ca motiv chiar ceea ce Isus a făcut pentru „alții”: „Pe alții i-a salvat, pe sine nu se poate salva” (v.31). Știau de vindecările făcute pentru alții, iar acum ei fac „o legătură răutăcioasă”, insinuând că a salva, a-i ajuta pe alții nu aduce niciun bine: El, care a făcut atâtea pentru alții, se pierde pe sine. „Acuzația este batjocoritoare și se înveșmântează în termeni religioși, folosind de două ori verbul a salva. Dar ‘evanghelia’ lui ‘salvează-te pe tine însuți!’ nu este Evanghelia mântuirii. Este evanghelia apocrifă cea mai falsă, care pune cruci pe umerii altora. Evanghelia adevărată, în schimb, ia asupra sa crucile altora.”
În fine, la climatul sfidător împotriva lui Isus se alătură și cei răstigniți împreună cu El. „Cât de ușor este să critici, să vorbești contra, să vezi răul în alții și nu în tine, până la a descărca vinovățiile asupra celor mai slabi și marginalizați! Dar de ce acei răstigniți se iau de Isus? Pentru că nu îi dă jos de pe cruce. Ei îi spun: ‘Salvează-te pe tine și pe noi!’ (Luca 23,39). Îl caută pe Isus numai ca să își rezolve problemele lor. […] Dar Dumnezeu nu vine atât ca să ne elibereze de probleme, care iar și iar se vor prezenta, ci ca să ne salveze de adevărata problemă, care este lipsa de iubire. Aceasta este cauza profundă a relelor noastre personale, sociale, internaționale, de mediu. A te gândi numai la tine însuți este părintele tuturor relelor. Dar unul dintre răufăcători îl observă pe Isus și vede în El iubirea blândă. Și dobândește paradisul făcând un singur lucru: deplasând atenția dinspre sine către Isus, de la sine către cel care îi stătea alături (cf. v. 42).”
„Pe Calvar”, a încheiat Papa Francisc, „a avut loc marele duel între Dumnezeu care a venit să ne salveze și omul care vrea să se salveze pe sine însuși; între credința în Dumnezeu și cultul eu-lui; între omul care acuză și Dumnezeu care scuză. Și a venit victoria lui Dumnezeu, milostivirea sa a coborât asupra lumii. Din cruce, a țâșnit iertarea, s-a renăscut fraternitatea: «Crucea ne face frați» (Papa Benedict XVI, Cuvinte la Via Crucis, 21 martie 2008). Brațele lui Isus, deschise pe cruce, marchează o cotitură pentru că Dumnezeu nu îndreaptă degetul împotriva cuiva, ci îl îmbrățișează pe fiecare. Pentru că numai iubirea stinge ura, numai iubirea învinge până la capăt nedreptatea. Numai iubirea face loc celuilalt. Numai iubirea este calea de urmat pentru deplina comuniune dintre noi.”
„Să privim la Dumnezeu răstignit și să îi cerem Dumnezeului răstignit harul de a fi mai uniți, mai fraterni. Și când suntem tentați să urmăm logica lumii, să ne amintim de cuvintele lui Isus: ‘Cine vrea să își salveze viața o va pierde; cine, însă, își va pierde viața pentru Mine și pentru evanghelie o va salva’ (Marcu 8,35). Ceea ce în ochii omului este o pierdere pentru noi este mântuirea. Să învățăm de la Domnul, care ne-a salvat nimicindu-se pe sine (cf. Filipeni 2,7), făcându-se ‘altul’: din Dumnezeu, om; din spirit, trup; din rege, sclav. El ne invită și pe noi să facem ‘alții’, să mergem spre alții. Cu cât vom fi mai atașați de Domnul Isus, cu atât vom fi mai deschiși și universali, pentru că ne vom simți responsabili pentru alții. Iar altul va fi calea de urmat pentru a ne salva pe noi înșine: oricare altul, oricare ființă umană, oricum ar fi istoria și crezul său. Începând cu cei mai săraci, cei mai asemănători cu Cristos. Marele arhiepiscop de Constantinopol Ioan Gură de Aur a scris că ‘dacă nu ar exista cei săraci, mântuirea noastră ar fi în mare parte demolată’ (Despre a II-a Scrisoare către Corinteni, XVII,2). Domnul să ne ajute să mergem împreună pe calea fraternității ca să fim mărturisitori credibili ai Dumnezeului celui viu.”
După „Rugăciunea pentru pace” din Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”, Papa Francisc și liderii creștini au mers în Piazza del Campidoglio pentru a lua parte la Ceremonia comună a Întâlnirii inter-religioase „Nimeni nu se salvează de unul singur – pace și fraternitate”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
