Sărbătoare la Butea în cinstea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes
19.07.2021, Iași (Catholica) - Anul acesta se împlinesc 135 de ani de când a fost adusă la Butea statuia Sfintei Fecioare Maria de Lourdes. Această statuie a Sfintei Fecioare Maria este prima statuie a Madonei de Lourdes adusă în Dieceza de Iași în anul 1886. Inițiativa aducerii la Butea a unei statui a Sfintei Fecioare de Lourdes a aparținut parohului de atunci, pr. Giuseppe Corradini, și episcopului de Iași de la acea vreme, Nicolae Iosif Camilli. Tot în acel an a fost introdus în Dieceza de Iași cultul Maicii Domnului de Lourdes.
În ziua de 20 august 2006, prin decretul episcopal 2056, în prezența Episcopului de Iași, Mons. Petru Gherghel, și a Episcopului auxiliar de Iași la acea vreme, Mons. Aurel Percă, a fost încoronată statuia Maicii Domnului de Lourdes, la Butea. Întrucât anul acesta s-au efectuat lucrări de renovare a locului unde este așezată această statuie, duminică, 18 iulie 2021, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00 din biserica „Preasfânta Treime” din Butea, au fost sfințite lucrările de renovare și a fost purtată în procesiune statuia Sfintei Fecioare pentru a fi așezată în locul proaspăt renovat.
Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop emerit al Diecezei de Iași, împreună cu alți preoți din Butea și din împrejurimi. Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Alois Bulai. Deoarece la Lourdes bolnavii ocupă un loc deosebit în inima Sfintei Fecioare, la această Sfântă Liturghie au fost prezenți bolnavii și bătrânii care sunt îngrijiți de Congregația „Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus” din Casa „Sfântul Ioan Paul al II-lea” din localitate, precum și cei din comunitate și alți bolnavi și bătrâni din alte comunități. Mulțumim din inimă tuturor celor care s-au implicat pentru ca sărbătoarea în cinstea Fecioarei de Lourdes să fie atât de frumoasă! (pr. Lucian Simon pentru Ercis.ro)
