Mesaj comun pentru ocrotirea creației
08.09.2021, Vatican (Catholica) - Liderii religioși ai Bisericii Catolice (Papa Francisc), Bisericii Ortodoxe (Patriarhul Bartolomeu) și Comunității Anglicane (Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby) au lansat împreună, pe 1 septembrie a.c., dar dat publicității pe Vatican.va pe 7 septembrie, un mesaj pentru a atrage atenția asupra urgenței sustenabilității mediului, impactului acesteia asupra sărăciei și asupra importanței cooperării globale.
„Timp de mai bine de un an, am experimentat cu toții efectele devastatoare ale unei pandemii globale – noi toți, săraci ori bogați, slabi ori puternici”, citim în deschiderea mesajului. „Unii au fost mai protejați sau mai vulnerabili decât alții, dar răspândirea rapidă a infecției ne-a arătat că am depins unii de ceilalți în eforturile noastre de a rămâne în siguranță. Ne-am dat seama că, în fața acestei calamități la nivel mondial, nimeni nu este în siguranță până când fiecare este în siguranță, că acțiunile noastre ne afectează cu adevărat unii pe alții și că ceea ce facem astăzi afectează ceea ce se întâmplă mâine. Acestea nu sunt lecții noi, dar a trebuit să le înfruntăm din nou. Să nu pierdem acest moment. Trebuie să decidem ce fel de lume vrem să lăsăm generațiilor viitoare. Dumnezeu poruncește: ‘Alege viața ca să trăiești tu și descendența ta’ (Deut 30,19). Trebuie să alegem să trăim în mod diferit; trebuie să alegem viața.”
Mesajul amintește că luna septembrie este marcată tradițional „ca timp al Creației, o oportunitate pentru rugăciune și grijă față de creația lui Dumnezeu”. Și explică apoi că, „în calitate de conducători ai Bisericilor noastre, vă chemăm pe toți, indiferent de credința ori viziunea pe care o aveți asupra lumii, să vă străduiți să ascultați strigătul pământului și al oamenilor săraci, să vă examinați comportamentul și să vă faceți sacrificii semnificative din dragoste față de pământul pe care Dumnezeu ni l-a dat”. Subliniind conceptul biblic de administrare, cu diverse exemple din parabole, prelații spun că astfel „suntem avertizați că preferăm soluțiile rapide și aparent ieftine pentru a construi pe nisip, în loc să construim pe stâncă, așa încât casa noastră comună să reziste furtunilor. Aceste istorisiri ne invită să adoptăm o perspectivă mai largă și să recunoaștem locul nostru în istoria mai largă a omenirii.”
Din păcate, continuă mesajul, „noi am mers în direcția opusă. Am crescut la maxim interesul propriu în detrimentul generațiilor viitoare. Concentrându-ne asupra bunăstării noastre, constatăm că beneficiile pe termen lung, inclusiv răsplata naturii, sunt epuizate pentru un avantaj pe termen scurt.” Iar consecințele se văd. „Acum, în acest moment, avem ocazia să ne căim, să ne întoarcem cu hotărâre, să ne îndreptăm în direcția opusă. Trebuie să urmărim generozitatea și corectitudinea prin modul în care trăim, muncim și folosim banii, și nu câștigul egoist. […] Astăzi, plătim prețul. Vremea extremă și dezastrele naturale din ultimele luni ne dezvăluie din nou cu multă forță și cu mari costuri omenești că schimbările climatice nu sunt doar o provocare viitoare, ci o chestiune imediată și urgentă de supraviețuire. […] Mâine ar putea fi mai rău. Copiii și adolescenții de astăzi se vor confrunta cu consecințe catastrofale dacă noi nu ne asumăm responsabilitatea acum, […] pentru a veni în sprijinul lumii noastre.”
Prelații își închei mesajul spunând: „Este pentru prima dată când toți trei ne simțim obligați să semnalăm împreună urgența unui mediu sustenabil, impactul ei asupra sărăciei persistente și importanța cooperării globale. Împreună, în numele comunităților noastre, facem apel la inima și mintea fiecărui creștin, a fiecărui credincios și a fiecărei persoane de bunăvoință. Ne rugăm pentru liderii noștri care se vor întâlni la Glasgow pentru a decide viitorul planetei noastre și al oamenilor lor. […] Noi toți – oricine și oriunde suntem – putem avea un rol în schimbarea răspunsului nostru colectiv la amenințarea fără precedent a schimbărilor climatice și a degradării mediului. Îngrijirea creației lui Dumnezeu este o misiune spirituală care necesită ca răspuns un angajament. Acesta este un moment critic. De el depinde viitorul copiilor noștri și viitorul casei noastre comune.”