Comunicat: Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași
13.09.2021, Iași (Catholica) - Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași vor avea loc miercuri, 15 septembrie 2021, începând cu ora 10.30. Biserica Catolică o sărbătorește în aceeași zi pe Sfânta Fecioară Maria Îndurerată. Catedrala este biserica principală a unei Episcopii, locul în care slujește Episcopul. Cel care va prezida Liturghia de sfințire va fi PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași.
La eveniment vor participa 10 Episcopi, aproximativ 200 de preoți din Dieceză și din afara acesteia, oaspeți din străinătate, oficialități locale. De asemenea, vor fi prezenți membri ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, care a intermediat finanțarea proiectului din partea Uniunii Europene, sponsori ai Catedralei, arhitecți, ingineri, constructori, persoane care au contribuit la finalizarea lucrărilor. Episcopii care vor participa la eveniment: PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, ÎPS Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop mitropolit de București, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit emerit de București, ÎPS Gergely Kovács, Arhiepiscop de Alba Iulia, PS Iosif-Csaba Pál, Episcop de Timișoara, PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău, PS Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Blaj, și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București.
Binecuvântarea catedrei Episcopului, rugăciunea de consacrare și ungerea altarului cu untdelemn sfințit, depunerea relicvelor în altar sunt câteva dintre momentele semnificative ale ritualului de sfințire. În noul altar vor fi introduse relicvele din altarul vechi, relicvele Sfinților apostoli Filip și Iacob, ale Sfântului Hipolit, martir, și cele ale fericiților români: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul și Vasile Aftenie. Evenimentul consacrării altarului și al redeschiderii Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” va fi marcat și printr-un concert de muzică sacră, susținut de corul „Juvenes Ecclesiae” al tinerilor Catedralei catolice ieșene în seara precedentă, marți, 14 septembrie, la ora 19.00, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași.
În preajma acestui moment istoric, PS Iosif Păuleț a trimis o scrisoare pastorală, cu titlul „Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Iași – casă a lui Dumnezeu și biserica-mamă a Diecezei de Iași”, unde amintește, printre altele: „Acest eveniment solemn, pe care ne pregătim să îl celebrăm, reprezintă cu adevărat un moment istoric în viața Diecezei de Iași, dar, în același timp, este și o ocazie de reflecție spirituală și de reînnoire eclezială pentru întreaga noastră comunitate diecezană. Suntem chemați nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al Catedralei, ci, mai ales, să redescoperim importanța ei ca Biserică-mamă, casă de rugăciune și de sfințire pentru toți credincioșii, semn al comuniunii în credința cu apostolii și cu urmașii lor.”
Tot cu această ocazie s-au retipărit și actualizat cartea Catedrala romano-catolică din Iași (Dănuț Doboș coord., Cornel Cadar, Stela Cheptea, Anton Despinescu, Fabian Doboș, Gheorghe Hereș, Tamilia-Elena Marin, Ioan Sasu, Tereza Sinigalia) și un album foto cu imagini și descrieri ale Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Informații despre pașii făcuți în vederea restaurării, consolidării și integrării turistice a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, dar și despre Liturghia de sfințire pot fi găsite în secțiunea dedicată pe site-ul www.ercis.ro. (Biroul de presă al Diecezei de Iași, pr. Adrian Blăjuță)