Andrea Tornielli: O nouă perspectivă asupra Spovezii, Sacramentul bucuriei
16.09.2021, Vatican (Catholica) - În centrul iertării se află Dumnezeu care ne îmbrățișează, nu lista păcatelor noastre și umilința noastră. Mărturisirea este un „Sacrament al bucuriei”, de fapt o „sărbătoare”, în cer și pe pământ. Marți, 14 septembrie 2021, pe stadionul din Košice, era ca și cum Papa Francisc s-ar fi uitat în ochii fiecăruia dintre tinerii care veniseră să îl întâmpine, pentru a-i invita să trăiască într-un mod nou Sacramentul Penitenței. Iar ceea ce le-a spus Papa a fost reconfortant, nu doar pentru cei prezenți, ci și pentru toți cei care au urmărit acea întâlnire la televizor sau pe internet, și chiar și pentru cei care au citit pur și simplu discursul papal.
Nu Sacramentul, abia frecventat în aceste zile, este cel care se schimbă. Ceea ce propune Papa este o viziune complet diferită asupra mărturisirii, diferită de experiența atâtor creștini și diferită de o anumită moștenire istorică. În primul rând, Papa a indicat că în Sacrament se află „remediul” pentru momentele din viață în care suntem la pământ. Iar la întrebarea unei tinere, Petra, care l-a întrebat cum ar putea colegii ei să „depășească obstacolele de pe drumul spre mila lui Dumnezeu”, a răspuns cu o altă întrebare: „Dacă vă întreb: la ce vă gândiți când mergeți la Spovadă? Sunt aproape sigur de răspuns: păcatele. Dar sunt păcatele cu adevărat punctul central al Spovezii? Vrea Dumnezeu să te apropii de El gândindu-te la tine, la păcatele tale sau la El?”
Calea creștină, a spus Papa Francisc cu două zile mai devreme la Budapesta, începe cu un pas înapoi, cu îndepărtarea de sine din centru pentru a face loc lui Dumnezeu. Același criteriu, aceeași perspectivă, aplicată la Spovadă, poate provoca o revoluție copernicană mai mică sau mai mare în viața fiecărei persoane: eu nu mă mai aflu în centrul Sacramentului Penitenței, umilit cu lista mea de păcate – poate mereu aceleași – pe care trebuie să le spun cu greu preotului. În centru se află întâlnirea cu Dumnezeu care primește, îmbrățișează, iartă, înalță. „Nu se merge la Spovadă”, le-a explicat Papa tinerilor, „ca niște pedepsiți care trebuie să se smerească, ci ca niște copii care aleargă să primească îmbrățișarea Tatălui. Iar Tatăl ne ridică în orice situație, ne iartă orice păcat. Ascultați bine acest lucru: Dumnezeu iartă întotdeauna! Ați înțeles? Dumnezeu iartă întotdeauna!” Nu se merge la un judecător pentru a regla conturile, ci „la Isus care mă iubește și mă vindecă”.
Papa Francisc i-a sfătuit pe preoți să se „simtă” în locul lui Dumnezeu: „Să se simtă în locul lui Dumnezeu Tatăl, care întotdeauna iartă, îmbrățișează și primește. Să îi acordăm lui Dumnezeu primul loc în confesiune. Dacă Dumnezeu, dacă El, este protagonistul, totul devine frumos, iar mărturisirea devine Sacramentul bucuriei. Da, al bucuriei: nu al fricii și al judecății, ci al bucuriei.”
Noua perspectivă asupra Sacramentului Penitenței propusă de Papa ne cere, așadar, să nu rămânem prizonieri ai rușinii pentru păcatele noastre – rușine care „este un lucru bun” – ci să o depășim, pentru că „lui Dumnezeu nu îi este niciodată rușine de tine. El te iubește chiar acolo unde ți-e rușine de tine însuți. Și El te iubește, întotdeauna.” Celor care încă nu se pot ierta, crezând că nici măcar Dumnezeu nu o poate face „pentru că voi cădea mereu în aceleași păcate”, Papa Francisc le spune: „Când se supără Dumnezeu? Când te duci să îi ceri iertare? Nu, niciodată. Dumnezeu suferă atunci când credem că nu ne poate ierta, pentru că este ca și cum i-am spune: «Ești slab în dragoste!» În schimb, Dumnezeu se bucură să ne ierte, de fiecare dată. Când ne înalță, El crede în noi așa cum a făcut prima dată, nu se descurajează. Noi suntem cei care ne descurajăm, El nu se descurajează. El nu vede păcătoși pe care să îi eticheteze, ci copii pe care să îi iubească. El nu vede oameni care au greșit, ci copii iubiți; răniți, poate; și atunci El are și mai multă compasiune și tandrețe. Și de fiecare dată când ne mărturisim – nu uitați niciodată acest lucru – există o sărbătoare în ceruri. Să fie la fel și pe pământ!”
De la rușine la sărbătoare, de la umilință la bucurie. Acest lucru nu vine de la Papa Francisc, ci din evanghelie, unde citim despre tatăl care își așteaptă cu nerăbdare fiul păcătos, scrutând constant orizontul, și chiar înainte ca fiul să aibă timp să se umilească, detaliindu-și meticulos toate greșelile, îl îmbrățișează, îl ridică și sărbătorește cu el și pentru el. (material Vatican News, tradus de Ovidiu Bișog pentru Ercis.ro)
