Papa Francisc alături de migranții din Cipru
03.12.2021, Nicosia (Catholica) - Papa Francisc a petrecut vineri un timp în rugăciune cu migranții din Cipru, țară care primește în prezent mai mulți solicitanți de azil pe cap de locuitor decât orice alta din Uniunea Europeană. În timp ce Sfântul Părinte s-a întâlnit cu migranții, Vaticanul a anunțat pe 3 decembrie că a contribuit la aranjarea transferului a 12 refugiați din Cipru în Italia printr-un acord între Secretarul de Stat al Vaticanului cu autoritățile cipriote și italiene.
Pontiful a fost întâmpinat în biserica Sfintei Cruci din capitala Nicosia de către Mons. Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul latin al Ierusalimului. „Cipru, prima dintre insulele din Marea Mediterană, se confruntă cu tragedia a mii de migranți, care fug de război și mizerie și care se opresc aici, fără ieșire, fără perspective clare pentru viitorul lor”, a spus prelatul. „A fost corect și cuvenit, înainte de a vă termina pelerinajul, să vă îndreptați privirea și către această realitate dureroasă și dificilă care există pe această insulă, în care sunt prezentate simbolic dramele pe care le trăiește în fiecare zi Mediterana”, a adăugat el.
Patru migranți, din Irak, Camerun, Sri Lanka și Republica Democrată Congo, au dat mărturii în fața Papei. În mărturia sa, Rozh Najeeb din Irak a spus: „Sunt cineva care se află într-o călătorie. A trebuit să fug de violență, bombe, cuțite, foame și durere. Am fost forțat pe drumuri prăfuite, împins în camioane, ascuns în portbagajul mașinilor, aruncat în bărci cu scurgeri — înșelat, exploatat, uitat, negat. Am fost forțat în călătoria mea. Totuși, călătoria mea a fost și spre ceva. Călătoresc în fiecare zi, nerăbdător să ajung la o nouă destinație. Un loc al siguranței și sănătății, un loc care oferă libertăți și alegeri, un loc în care pot oferi și primi dragoste, un loc în care îmi pot practica credința și obiceiurile cu mândrie, împărtășindu-le cu ceilalți, un loc în care pot îndrăzni să speranță”, a spus el.
Thamara da Silva din Sri Lanka a spus că de fiecare dată când trebuie să completeze documentele de migrare, trebuie să își reducă identitatea la „o bifă într-o căsuță de pe un formular”. „Trebuie să folosesc un cuvânt sau două pentru a mă explica unuia dintre puținii care ar putea alege să mă întrebe sau să recunoască că sunt chiar aici. Ce spun? De obicei, trebuie să aleg ‚xenos’, străin, victimă, solicitant de azil, refugiat, migrant sau alt cuvânt, dar ceea ce vreau să strig este ‚persoană’, soră, prietenă, credincioasă, vecină”, a spus ea. Papa Francisc le-a mulțumit tinerilor pentru că și-au împărtășit mărturiile, despre care a spus că sunt „ca o oglindă pentru comunitățile noastre creștine”.
„Un mare ‚mulțumesc’ din inimă doresc să vă spun vouă, tineri migranți, care ați dat mărturiile voastre. Le-am primit cu anticipație în urmă cu o lună și m-au impresionat mult și mă emoționează și astăzi, încă o dată, să le aud. Dar nu este numai emoție, este mult mai mult: este emoția care vine din frumusețea adevărului. […] Dumnezeu vorbește prin visele voastre. Pericolul este că de multe ori nu lăsăm să intre visele în noi, și preferăm să dormim și să nu visăm. Este atât de ușor să privim în altă parte. Și în această lume ne-am obișnuit cu acea cultură a indiferenței, cu acea cultură a privirii într-o altă parte, și astfel să adormim, liniștiți. Dumnezeu nu vorbește prin persoanele care nu pot să viseze nimic, pentru că au totul sau pentru că inima lor s-a împietrit.”
Sfântul Părinte a urat Ciprului să devină, cu harul lui Dumnezeu, „un laborator de fraternitate”, explicând că există două condiții: „Prima este recunoașterea efectivă a demnității fiecărei persoane umane. Demnitatea noastră nu se vinde, nu se închiriază, nu trebuie pierdută. Capul sus: eu sunt fiu demn al lui Dumnezeu. Recunoașterea efectivă a demnității fiecărei persoane umane: acesta este fundamentul etic, un fundament universal care este și în centrul doctrinei sociale creștine. A doua condiție este deschiderea încrezătoare la Dumnezeu Tatăl tuturor; și aceasta este ‚plămada’ pe care suntem chemați să o ducem ca oameni credincioși. Cu aceste condiții este posibil ca visul să se traducă într-o călătorie zilnică, făcută din pași concreți de la conflict la comuniune, de la ură la iubire, de la fugă la întâlnire.”
După ce a criticat lipsa de sensibilitate și reacție la criza imigranților, Pontiful a încheiat referindu-se la gardul de sârmă ghimpată, folosit și în Nicosia. „Unul îl văd aici: acesta este un război al urii care desparte o țară. Dar gardurile de sârmă ghimpată, în alte părți unde există, se pun pentru a nu lăsa să intre refugiatul, cel care vine să ceară libertate, pâine, ajutor, fraternitate, bucurie, care fuge de ură și se află în fața unei uri care se numește sârmă ghimpată. Fie ca Domnul să trezească conștiința noastră a tuturor în fața acestor lucruri. Și scuzați-mă dacă am spus lucrurile așa cum sunt, căci nu putem să tăcem și să privim în cealaltă parte, în această cultură a indiferenței. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze pe voi toți! Mulțumesc.”
