PS Iosif Păuleț: 70 de ani de la a doua naștere a Fer. Anton Durcovici

10.12.2021, Iași (Catholica) - Astăzi comemorăm șapte decenii de la nașterea pentru cer a Fericitului Episcop Anton Durcovici, ale cărui viață și mărturie de credință rămân un model atât pentru Episcopul Diecezei de Iași, cât și pentru preoții și credincioșii laici din Moldova. Dacă pentru oamenii obișnuiți „numărul zilelor anilor noștri ajunge la șaptezeci, iar pentru cei în putere la optzeci” (Ps 90,10), pentru cei ce s-au născut a doua oară, șaptezeci de ani înseamnă abia începutul veșniciei fericite din paradis, căci „o zi la Domnul este ca o mie de ani, și o mie de ani ca o singură zi” (2Pt 3,8).

Anul acesta s-au împlinit șapte ani de la beatificarea Episcopului martir. Atunci, pe 17 mai 2014, catolicii Diecezei de Iași au trăit o bucurie imensă, îndreptându-și privirea spre moștenirea spirituală pe care Fericitul Anton Durcovici a lăsat-o urmașilor săi. De asemenea, la invitația Preasfințitului Petru Gherghel, încă de atunci catolicii din Moldova au început să se roage, în special în ziua de joi, pentru ca de acolo, de sus, Episcopul martir să mijlocească noi haruri pentru Biserica noastră locală. Printre alesele virtuți și acte de pietate ale Fericitului Anton Durcovici amintim: credința, speranța, dragostea, rugăciunea continuă, meditația, Sfânta Liturghie și adorația zilnică, cultul marian etc. Dintre toate aceste virtuți, astăzi, la 70 de ani de la martiriul său, suntem cu toții chemați să admirăm, înainte de toate, credința sa neclintită, deoarece a fost ucis in odium fidei.

Astfel, credința l-a făcut pe Fericitul Episcop Anton Durcovici să nu privească doar într-o anumită direcție, ci să rămână deschis spre toate valorile pe care viața și misiunea sa le oferea ca o oportunitate, fiind capabil de a împărtăși și altora din experiența proprie. Prin felul său de a trăi și de a transmite credința, Episcopul Durcovici ne amintește că această credință trebuie trăită zi de zi; nu ajunge să spui altora ceea ce cunoști, ci trebuie să și trăiești ceea ce îi înveți pe alții. Credința Episcopului Durcovici în Dumnezeul cel viu și adevărat a lucrat mereu prin caritate, fiind adânc înrădăcinată în toată ființa sa. Întreaga sa viață era impregnată de prezența lui Dumnezeu, iar unirea lui cu Preasfânta Treime, care sălășluia în sufletul său, era permanentă. Trăind unit cu Domnul din Preasfântul Sacrament și revigorând permanent comuniunea cu Preasfânta Treime prin rugăciunea continuă, Episcopul Durcovici comunica certitudinea credinței sale celor care îl vedeau ori îl ascultau.

Încă de la începutul slujirii sale preoțești, Preasfințitul Anton Durcovici se distingea ca o persoană bogată în virtuți și în calități umane, gata să îi ajute pe ceilalți și să apere ceea ce avea mai scump în această lume: credința creștină. Colaboratorii săi apropiați și-l amintesc ca pe o persoană cu o credință profundă și eroică, om al rugăciunii neîntrerupte, în capelă și în societate. Ar fi fost absolut imposibil ca Episcopul Durcovici să renunțe la această credință pe care o trăia și o mărturisea cu atâta tărie. De acest adevăr s-au convins chiar și persecutorii săi. Dovada cea mai concretă a acestei afirmații constă în faptul că Episcopul Anton, deși conștient de riscurile pe care le comporta atitudinea sa în fața amenințărilor din partea Securității, nu a renunțat la credința apostolică, ci a preferat să sufere și chiar să moară decât să își renege propria adeziune la Cristos și la Biserica lui. În fața persecuției comuniste și, mai ales, a iminentei arestări din cauza atașamentului față de Cristos și de Biserica sa, Episcopul Durcovici ar fi putut să se salveze. La întrebarea: „De ce nu se transferă în Austria?”, el răspunde clar: „Absolut nu! Păstorul rămâne în mijlocul turmei sale”! Puternica sa încredere în Providența divină și permanenta sa unire cu Dumnezeu îl ajutau să depășească toate dificultățile vieții cu o mare seninătate.

Fericitul Episcop Durcovici și-a exprimat în mod exemplar credința nu numai când se bucura de libertatea fizică, ci și în închisoare, unde dispunea doar de libertatea interioară și de cea a iubirii. El nu a dat niciodată semne de neîncredere sau de descurajare, nici chiar în timpul torturilor din închisorile comuniste. Mereu a avut puterea să strige: „Nu sunt de acord!”. Nu era de acord cu nedreptățile săvârșite de regimul comunist, mai ales cu limitarea libertății religioase. Cu toate că în timpul detenției a fost maltratat în mod brutal și redus la un schelet din piele și oase, a avut forța spirituală de a-i îndemna pe deținuți să suporte crucea suferinței pentru Dumnezeu cu statornicie, nu ca o povară, „căci va veni și ziua mântuirii”. Virtutea teologală a credinței i-a oferit Episcopului Durcovici o rezistență neobosită în timpul anchetelor la care a fost supus în închisorile comuniste. Până și torționarii se mirau de verticalitatea spirituală a Episcopului martir, care pentru ei însemna fanatism. Cu toate acestea, istoria va păstra pentru totdeauna exemplul unui Episcop radical și exemplar, poziție care nu are nimic în comun cu fanatismul practicat de comuniști.

Din credința sa pură și puternică s-a născut acest radicalism evanghelic în sufletul ilustrului nostru predecesor, atitudine contrară ideologiei comuniste. Noi, catolicii din întreaga Dieceză de Iași, avem favoarea și oportunitatea să cunoaștem faptele mărețe pe care Dumnezeu le-a înfăptuit în viața și activitatea Episcopului martir Anton Durcovici, fiind invitați, înainte de toate, să îi călcăm pe urme, imitându-i credința neclintită. Fericite Anton Durcovici, roagă-te pentru noi! (+ Iosif Păuleț, Episcop de Iași)

Sursa: Ercis.ro