22 de milioane de euro pentru victimele abuzurilor sexuale
01.02.2022, Paris (Catholica) - Biserica Catolică din Franța a asigurat despăgubiri de peste 22 de milioane de dolari pentru victimele abuzurilor sexuale comise de oameni ai Bisericii. Vestea vine la aproximativ patru luni după ce un raport a estimat că sute de mii de copii au fost abuzați în Biserica Catolică din Franța în ultimii 70 de ani. „Este un prim pas”, a declarat Gilles Vermot-Desroches într-un interviu pentru Agence France-Presse. Vermot-Desroches este președintele fondului Selam, unde se strâng banii pentru despăgubirea victimelor. Se pare că o sumă inițială de 5,6 milioane de dolari a fost alocată de un grup independent. Episcopii francezi au votat în timpul adunării lor plenare din noiembrie să vândă bunuri imobiliare și mobile ale unor Dieceze. De asemenea, Biserica a invitat clerul și laicii să facă donații.
Comisia independentă privind abuzurile sexuale în Biserică a publicat în octombrie un raport privind abuzurile din Biserica Catolică din Franța. Raportul a estimat că 216.000 de copii au fost abuzați de preoți, diaconi, călugări sau călugărițe din 1950 până în 2020. Atunci când se iau în considerare și abuzurile comise de alți angajați ai Bisericii, „numărul estimat de copii-victime crește la 330.000 pentru întreaga perioadă”. Episcopii catolici din Franța au răspuns raportului cu promisiuni privind un „vast program de reînnoire” a practicilor lor de guvernare și cu posibilitatea medierii și a despăgubirilor pentru victimele abuzurilor. De asemenea, au înființat grupuri de lucru pentru a aborda și a preveni abuzurile. La sfârșitul adunării lor plenare din noiembrie, Episcopii au îngenuncheat în act de penitență în Lourdes, în timp ce o imagine a unui copil care plânge a fost dezvăluită și o victimă a abuzului a dat mărturie.
Arhiepiscopul Éric de Moulins-Beaufort de Reims, președintele Conferinței Episcopilor Francezi, a declarat la acea vreme că Episcopii au recunoscut „responsabilitatea instituțională” a Bisericii pentru constatările raportului. „Am simțit privirea lui Dumnezeu asupra noastră, pentru că am simțit că dezgustul și frica se ridică în noi când ne-am dat seama ce au trăit și trăiesc atât de mulți oameni în termeni de suferință, chiar dacă aveau dreptul să primească lumina, consolarea, speranța lui Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul. Unii membri ai Academii Catolice Franceze au criticat metodologia raportului de abuz, argumentând că raportul nu are „rigoare științifică”. „Evaluarea disproporționată a acestui flagel alimentează narațiunea unui caracter «sistemic» și fundamentează propunerile de distrugere a instituției Bisericii”, au spus ei.
Autorii criticii au remarcat faptul că raportul a recunoscut că nu există nici o legătură de cauzalitate între celibat și abuzul sexual. Dar au spus că „recomandarea 4 se referă la celibatul preoțesc și invită [Biserica] «să identifice cerințele etice ale celibatului consacrat, în special în ceea ce privește reprezentarea preotului și riscul asumat de a-i conferi statutul de erou sau de a-l plasa într-o poziție de dominare»”. Au susținut că „această recomandare nu intră în sfera de competență a Comisiei”. Critica a provocat o reacție, mai mulți membri ai Academiei, fondată în 2008, demisionând.

Bravo Franța!!! ”Critica a provocat o reacție, mai mulți membri ai Academiei, demisionând.” Iar articolul și spune de ce: metodologia defectuoasă a raportului, cifrele disproporționat de mari și faptul că nu există o legătură de cauzalitate între celibat și abuzuri. Ce ne mai interesează? Transparența fiecărei tranzacții financiare de ”despăgubire” . Sub pretextul discreției… oare ce se va face cu banii???
Oricum, aici Franța a fost peste Germania… unde replica academicienilor nu a fost la același nivel. Mai mult, ”raportul” întocmit în Germania a fost pus la liber pe net… 1890 de pagini, din fericire în limba germană, unde o firmă de avocatură își dă cu părerea despre celibatul preoțesc, în loc să vină cu dovezi concrete!!! S-au găsit avocații să se ia de preoți: asta îmi aduce de o replică dintr-un film în care unul din personaje, păgubit fiind serios de către avocați, a exclamat: ”Dacă vei vedea vreodată un avocat în rai… să știi că nu mai sunt locuri în iad!”