Papa Francisc: Sfântul Iosif, patron al morții bune

09.02.2022, Vatican (Catholica) - Realitatea morții nu poate fi evitată, nici „exorcizată”, ci trebuie înfruntată, a spus Papa Francisc la audiența generală de astăzi, 9 februarie 2022. Continuând seria de cateheze despre Sf. Iosif, Pontiful a vorbit despre „devoțiunea specială pe care poporul creștin a avut-o mereu față de Sfântul Iosif ca patron al morții bune. O devoțiune născută din gândul că Iosif a murit cu asistența Fecioarei Maria și a lui Isus, înainte ca acesta să lase casa din Nazaret. Nu există date istorice, dar de vreme ce nu se mai vede Iosif în viața publică, se crede că a murit acolo la Nazaret, cu familia. Și la moarte a fost însoțit de Isus și Maria.”

Pentru început, a amintit că acum un secol existau diverse grupuri care îl implorau pe Sf. Iosif în favoarea muribunzilor. Apoi l-a pomenit pe Papa emerit, care „spunea în urmă cu câteva zile că «este în fața porții întunecate a morții». Este frumos să îi mulțumim Papei Benedict care la 95 de ani are luciditatea să ne spună asta: «Eu sunt în fața întunericului morții, a porții întunecate a morții». Un sfat frumos pe care ni l-a dat! Așa-numita cultură a «bunăstării» încearcă să înlăture realitatea morții, dar în manieră dramatică pandemia de coronavirus a scos-o în evidență din nou. […] Se încearcă în toate modurile să se îndepărteze gândul finitudinii noastre, înșelându-ne astfel că îi luăm morții puterea sa și că alungăm teama. Dar credința creștină nu este un mod pentru a exorciza frica de moarte, mai degrabă ne ajută s-o înfruntăm. Mai devreme sau mai târziu, noi toți vom merge prin acea poartă.”

Sfântul Părinte a făcut apoi trimitere la Învierea lui Cristos, certitudinea care dă lumină în fața morții, care ne ajută să nu fim „înfrânți de frică”. Mai mult, credința în Înviere ne ajută „să îi dăm morții un rol pozitiv. De fapt, gândul la moarte, luminată de misterul lui Cristos, ne ajută să privim cu ochi noi toată viața. Nu am văzut niciodată, în spatele unui dric, un camion de mutări! În spatele unui dric: nu l-am văzut niciodată. Vom merge singuri, fără nimic. […] Nu are sens să acumulăm dacă într-o zi vom muri. Ceea ce trebuie să acumulăm este caritatea, capacitatea de a împărtăși, capacitatea de a nu rămâne indiferenți în fața nevoilor celorlalți.” Și a adăugat: moartea „vine ca un hoț, și oricât mai încerca noi să vrem să ținem sub control venirea ei, eventual programând însăși moartea noastră, ea rămâne un eveniment cu care trebuie să ne confruntăm și în fața căruia să facem și alegeri”.

Spre final a propus două idei: „Prima: nu putem evita moartea, și tocmai pentru asta, după ce am făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru a îngriji persoana bolnavă, este imorală îndârjirea terapeutică. […] A doua considerație se referă în schimb la calitatea morții însăși, calitatea durerii, a suferinței. De fapt, trebuie să fim recunoscători pentru tot ajutorul pe care medicina se străduiește să îl dea, pentru ca prin așa-numitele «îngrijiri paliative», fiecare persoană care se pregătește să trăiască ultima porțiune de drum a propriei vieți, să poată face asta în maniera cea mai umană posibilă.” Papa a avut grijă să nu fie răstălmăcit cu prima idee că susține „accelerare a morții bătrânilor”. „Bătrânii trebuie îngrijiți ca o comoară a umanității: sunt înțelepciunea noastră. […] Vă rog, să nu îi izolăm pe bătrâni, să nu accelerăm moartea bătrânilor.”