Papa Francisc aprobă canonizarea unui asistent medical imigrant
16.04.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a aprobat sâmbăta trecută canonizarea unui asistent medical imigrant care a murit de cancer la ficat, în 1951. Fer. Artemide Zatti s-a născut în Italia, dar a emigrat în Argentina împreună cu familia sa în 1897, la vârsta de 16 ani. Familia și-a părăsit țara natală din cauza sărăciei extreme. La vârsta de nouă ani, Zatti își ajuta deja părinții, lucrând ca ajutor la fermă. Papa și-a dat acordul pe 9 aprilie pentru recunoașterea unui miracol primit prin mijlocirea lui Zatti, deschizând calea pentru canonizarea sa ca sfânt. În tinerețe, Zatti a frecventat o parohie catolică condusă de salezienii lui Don Bosco, în orașul argentinian Bahía Blanca. La vârsta de 20 de ani s-a înscris pentru a deveni preot salezian.
În timp ce locuia în comunitatea saleziană, Zatti a contractat tuberculoza după ce a îngrijit un tânăr preot cu această boală. Unul dintre preoții salezieni, asistent medical, i-a sugerat lui Zatti să se roage pentru mijlocirea Fecioarei Maria, Ajutorul creștinilor, făcând o promisiune că, dacă va fi vindecat, își va dedica viața ajutorării bolnavilor. Zatti a făcut de bunăvoie promisiunea și a fost vindecat de tuberculoză. Mai târziu, povestea despre acest eveniment: „Am crezut, am promis, am fost vindecat”. Tânărul imigrant italian a renunțat la ideea preoției și a devenit frate coadjutor salezian, un rol laic, pentru a se putea dedica slujirii în domeniul medical.
În 1915, la vârsta de 35 de ani, Zatti a devenit director al spitalului administrat de salezieni în Viedma, un oraș din centrul Argentinei. Doi ani, mai târziu, a devenit și managerul farmaciei și a primit licența de asistent medical profesionist. Zatti nu numai că a lucrat în spital, dar a călătorit și la periferiile din Viedma și din orașul vecin Carmen de Patagones, pentru a trata oamenii nevoiași, iar reputația sa de asistent medical sfânt s-a răspândit în toată acea zonă a Argentinei. Zatti l-a văzut întotdeauna pe Isus în fiecare dintre pacienții săi. Unii oameni își amintesc chiar că l-au văzut cărând trupul unui pacient care murise în timpul nopții, în timp ce recita „De Profundis”, o rugăciune pentru morți care provine din textul Psalmului 130.
Oamenii care l-au cunoscut spuneau că Zatti își îndeplinea slujirea bolnavilor cu sacrificiu eroic și că radia lumina lui Dumnezeu, aducându-i chiar și pe unii necredincioși la credință. În 1950, după ce a căzut de pe o scară, Zatti a început să dea semne de cancer la ficat. A continuat să lucreze, dar la 15 martie 1951, la vârsta de 70 de ani, a murit din cauza bolii. Artemide Zatti va fi primul coadjutor salezian care va fi declarat sfânt. Papa Francisc a avansat de asemenea săptămâna trecută cauzele de beatificare a altor nouă slujitori ai lui Dumnezeu.
