Interviu cu viitorul Cardinal Roche, prefectul pentru cultul divin
17.06.2022, Vatican (Catholica) - Viitorul Cardinal Arthur Roche, prefectul Dicasterului pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, sugerează că trebuie să redescoperim sensul sacru al duminicii, și de oameni ai cultului, atunci când celebrăm liturgia, aducând cult și laudă lui Dumnezeu. Într-un amplu interviu acordat prin Deborah Castellano Lubov pentru Vatican News, Cardinalul englez a subliniat acest lucru atunci când a reflectat asupra numirii sale de către Papa Francisc și asupra modului în care se așteaptă să îl asiste pe Sfântul Părinte. În această conversație, prefectul reflectează și asupra dezbaterilor recente despre liturgie și Euharistie, remarcând că „este o tragedie”, deoarece „Euharistia este, prin natura ei, Sacramentul care unește întreaga Biserică”.
Prefectul deplânge declinul religiozității, în special în Occident în zilele de duminică, datorat în mare măsură secularizării, și face apel la redescoperirea frumuseții liturgiei și a Sacramentelor. Cardinalul ales Roche vorbește, de asemenea, despre schimbările făcute de Papa Francisc în ceea ce privește Liturghia în latină, clarifică ceea ce a fost relatat în mod eronat și reflectă asupra situației Bisericilor misionare din Amazon. Abordează și identitatea sacramentală universală a diaconilor permanenți, dar avertizează că aceștia nu pot fi răspunsul la vocațiile în scădere în diferite regiuni ale lumii, deoarece am risca să urmeze o Biserică „diaconală”, mai degrabă decât una „preoțească”. Subliniază că preoția hirotonită este cheia inimii Bisericii. Reflectând asupra evanghelizării și a cultului, Cardinalul ales amintește că „forța pentru evanghelizare vine din celebrarea Euharistiei”. De asemenea, face apel la redescoperirea și recapitularea sensului sfânt și sacru al duminicilor.
– Unde erați și ce făceați când ați aflat că Papa Francisc v-a numit Cardinal?
– Ei bine, de fapt, reparam o siguranță în pivniță, chiar înainte de rugăciunea Angelus, pe care o ascult de obicei duminica. Știam că ceva nu merge bine, așa că m-am dus în pivniță să rezolv. Când m-am întors, atât telefonul din casă, cât și telefonul mobil, o luaseră razna. Iar primul apel pe care l-am preluat a fost de la secretarul Dicasterului, Arhiepiscopul Vittorio Francesco Viola. Mi-a spus: „O, tanti auguri”, adică „multe felicitări”. Și am crezut că se referea la sărbătoarea Înălțării, care era celebrată în Italia în acea duminică. Așa că i-am spus: „Da, buona festa (sărbătoare fericită) și ție”. Iar el a spus: „Nu, nu, nu. Ați fost numit Cardinal”. „Ce?” [zâmbind]
– Ca prefect al Dicasterului pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor și ca viitor Cardinal englez, în ce fel vă așteptați să îl consiliați pe Sfântul Părinte?
– Ei bine, mă gândesc, în mod evident ținând cont de responsabilitatea pe care o am ca prefect al acestui Dicaster, care supraveghează liturgia în general și, de asemenea, chestiunile de disciplină referitoare la Sacramente, că Papa va cere sfatul meu în legătură cu astfel de lucruri. Dar Papa Francisc, știți, ori de câte ori ne întâlnim, ceea ce se întâmplă nu de puține ori, este de asemenea foarte interesat de părerea ta despre diverse lucruri. Așadar, vom vedea ce se va întâmpla, căci, Cardinal fiind, ești la dispoziția lui și ești acolo pentru a-l ajuta și nu pentru a crește greutatea care apasă asupra lui. Vom vedea deci ce se va întâmpla.
– Să trecem la liturgie și reformă. Au existat multe dezbateri în ultima vreme despre liturgie, în special despre Euharistie. De ce, în opinia dumneavoastră, ceva care ar trebui să ne unească continuă să fie atât de controversat?
– Au fost exprimate opinii cu privire la anumite preocupări. De exemplu, la foarte scurt timp după ce potirul a fost retras de la Sfânta Împărtășanie pentru toți cei care participau la Liturghie, a existat o controversă pe această temă, dar nu a existat niciodată o controversă cu privire la liturgie în modul în care o trăim astăzi, în parte pentru că nu au existat niciodată înainte două versiuni ale Misalului Roman – Misalul Roman din 1962, iar apoi Misalul Roman din 1970, care a fost produs cu toată forța Conciliului Vatican II în spate și promulgat de Sfântul Papă Paul al VI-lea.
Este o tragedie că există această controversă astăzi, așa-numitele „bătălii” privind liturgia, deoarece Euharistia este, prin natura ei, Sacramentul care unește întreaga Biserică. Și, așa cum a subliniat Sfântul Părinte în „Traditionis custodes”, există o lege liturgică care ne ajută în credința noastră în transmiterea doctrinei Bisericii. Așadar, reforma liturgiei este într-adevăr o chestiune foarte importantă astăzi și, de asemenea, nu este ceva care să fie luat ca o opțiune. Dar una dintre problemele, dintre provocările epocii noastre este creșterea individualismului și a relativismului, că „eu prefer aceasta”. Ei bine, celebrarea Sfintei Liturghii nu este ceva care să fie o chestiune de alegere personală. Noi celebrăm ca o comunitate, ca Biserică întreagă, iar Biserica, de-a lungul secolelor, a reglementat întotdeauna forma de liturgie pe care a ajuns să o considere mai pertinentă pentru o anumită epocă.
Părintele Jozef Andreas Jungmann, un iezuit austriac care a murit la începutul acestui secol, a fost unul care, în studiile sale, a arătat cum, de-a lungul secolelor, Sfânta Liturghie a fost schimbată pentru a se potrivi nevoilor zilei. Iar rezistența la acest lucru este o chestiune destul de serioasă, pe care Papa a subliniat-o în documentul său despre liturgie, „Traditionis custodes”. Așadar, tot ceea ce se întâmplă este reglementarea fostei liturgii a Misalului din 1962, prin oprirea promovării acesteia, pentru că era clar că Conciliul, Episcopii Conciliului, sub inspirația Duhului Sfânt, propuneau o nouă liturgie pentru viața vitală a Bisericii, pentru vitalitatea ei. Și acest lucru este cu adevărat foarte important. Și a te împotrivi la aceasta este ceva într-adevăr foarte grav.
– Să ne întoarcem pentru un moment la accesul la Sacramente în urma Sinodului de la Amazon. Unii și-au exprimat dezamăgirea, au sugerat că nu a reușit să se rezolve „criza sacramentală” pentru Bisericile misionare cu teritorii vaste și cu puțini preoți. Mai este aceasta o preocupare?
– Ei bine, există două aspecte. Unul este problema lipsei de preoți. Și cred că aceasta a fost întotdeauna o realitate, de fapt, de-a lungul întregii istorii a Bisericii, că, chiar în Evanghelie, Domnul nostru însuși a prevăzut că secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Iar a doua întrebare se referă la utilizarea amazoniană a ritului roman. Cu alte cuvinte, inculturarea Misalului Roman în cultura amazoniană. Ei bine, acest aspect este în lucru. Dar, în primul rând trebuie să se lucreze cu așa-numiții „Episcopi amazonieni” din Brazilia și din Peru, etc… Ei au înființat o comisie care începe să se gândească la acest lucru. Iar această muncă va dura ceva timp, cred.
Cealaltă chestiune legată de vocații este ceva care trebuie să fie mereu în atenția oamenilor, pentru că părintele oricărei comunități este cel care este responsabil să aducă pâinea acasă pentru copii. Și astfel, Euharistia face parte integrantă din acest lucru. Așadar, acesta este un alt aspect care trebuie analizat de către Episcopi și chiar de către Sfântul Părinte însuși. Dar cred că, acolo unde există, ar trebui să fie bine cunoscut. Există unele presiuni pentru ca diaconii să poată celebra alte Sacramente, de exemplu, Ungerea bolnavilor. Dar acest lucru nu este posibil, deoarece odată cu Ungerea bolnavilor vine și iertarea păcatelor, care este personal responsabilitatea preotului. Așadar, nu a trecut foarte mult timp de când am avut Conciliul și multe dintre aceste lucruri au nevoie de timp pentru a se așeza. Și cred că, în general, rolul diaconului este bine înțeles. Este bine acceptat. Este o binecuvântare pentru foarte multe părți ale lumii.
– Și vedeți diaconatul ca un remediu la scăderea vocațiilor preoțești?
– Nu, nu cred, pentru că dacă am înlocui preotul cu diaconul, am deveni o Biserică diaconală în loc de o Biserică preoțească. Dar identitatea noastră baptismală este o identitate preoțească. Iar preoția hirotonită este cheia pentru a face ceea ce se află în inima Bisericii, și anume Euharistia. Așa că nu cred că acesta este cazul, dar văd diaconii ca fiind de o importanță pastorală enormă și de ajutor atât pentru preoți, cât și pentru Episcopi în multe, multe părți ale lumii.
– Din experiența dumneavoastră din ultimele decenii, care au fost cele mai mari schimbări în practicile religioase?
– Ei bine, cred că a scăzut practica religioasă în zilele de duminică, dar aceasta se întâmplă mai ales în Occident și cred că acest lucru se datorează în principal și secularizării și schimbării statutului duminicii. Când eram tânăr, magazinele nu erau niciodată deschise duminica. Și foarte rar se juca fotbal, cu excepția, poate, a după-amiezii. Dar dimineața era sacră, pentru că era o practică generală ca toată lumea să meargă la biserică, iar „domenica”, duminica, pentru noi poartă numele Domnului, Ziua Domnului. Și este ceva ce trebuie cumva să recuperăm. Cred că am putea face acest lucru printr-o cateheză sporită și prin apropierea de oameni. Când eram tânăr preot, Episcopul meu obișnuia să spună că un preot care merge la oameni face un popor care merge la Liturghie. Așadar, cred că apropierea preotului de comunitatea sa este vitală în această privință.
– Privitor la secularizare și liturgie, există vreo legătură între cele două?
– Ei bine, secularizarea încearcă să diminueze importanța divinului și trebuie să fim foarte atenți la acest lucru, pentru că atunci când mergem la biserică, când celebrăm liturgia, suntem acolo pentru a ne închina lui Dumnezeu. Nu suntem acolo ca să ne distrăm pe noi înșine sau să distrăm comunitatea. Comunitatea este cea care se află acolo pentru a aduce laudă lui Dumnezeu pentru darurile pe care ni le-a dat, în special prin Fiul Său, care a murit pentru noi și care este făcut prezent în pâine și în vin, unde El este deplin – cu Trupul, Sângele, Sufletul și Divinitatea – în Euharistie. Trebuie să fim așadar foarte atenți, căci trăim într-o lume secularizată. Și astfel, trebuie să fim evanghelizatori. Iar forța pentru evanghelizare vine din celebrarea Euharistiei. La sfârșitul Liturghiei, când diaconul spune „mergeți în pace”, să mergem să îl lăudăm pe Cristos prin modul nostru de viață, în lumea în care trăim, căci suntem trimiși să fim evanghelizatori, să fim catehizatori în lumea în care trăim. Aceasta este deci o legătură foarte puternică între cele două culturi, dacă vreți, și care poate aduce o mare plenitudine unei societăți seculare.
– Ce rol poate juca cultul în re-evanghelizarea țărilor de-creștinate?
– Ei bine, Euharistia însăși aduce cu ea doctrina Bisericii. Toate rugăciunile care constituie celebrarea liturgică de duminică sunt în principal din Sfânta Scriptură. Aproape întotdeauna, aproape fiecare cuvânt, aproape fiecare nuanță, vine din Scriptură sau din învățătura Părinților Bisericii. Așa că, în sine, când mergi la Liturghie, primești doctrina Bisericii. Se spunea că Sfântul Bernard de Clairvaux, în secolul al XII-lea, cunoștea atât de bine Biblia încât vorbea „biblic”. Ei bine, era așa pentru că se îmbiba cu ea. Când ne îmbibăm cu toată liturgia Bisericii, primim doctrina. Primim cum să ne rugăm, în mod biblic. Primim ceea ce cuvântul lui Dumnezeu, în forma sa revelată, aduce în viața Bisericii. Așadar, dacă participi la Liturghie și dacă participi la liturgie și te rogi cu adevărat cu tot conținutul care se află în liturgie, ești pregătit să fii un evanghelizator foarte important.
