A trecut la Domnul sr. Roza Pal SFMA
24.12.2022, Iași (Catholica) - Sora moarte a bătut din nou la ușa noastră, a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, în ziua de 23 decembrie 2022 pentru a o chema pe sora Roza Pal la întâlnirea cu Mirele ei pe care atât de mult l-a iubit. S-a născut la Luizi-Călugăra (Bacău) pe 25 iulie 1930. Chemarea de a-l urma pe Isus a simțit-o încă de mică așa cum ne-a lăsat scris în memoriile ei: „Chemarea lui Isus am simțit-o de mică prin exemplul părinților mei văzând cum se roagă. Când veneau duminica de la Liturghie ne spuneau toată predica și de multe ori spuneau și despre măicuțe cum se poartă, cum sunt. În inima mea am simțit chemarea ca să fiu și eu la fel… Crescând, o dorință fierbinte mă atrăgea ca magnetul ca să îl urmez pe Isus.”
În 1946 intră la Surorile franciscane „del Giglio” de la Hălăucești și este trimisă să slujească la bucătăria Seminarului și Gimnaziului franciscan din localitate unde, așa cum ne spune tot ea, „erau 80 de băieți la gimnaziu, 55 de seminariști, 12 dascăli și, pe urmă, vreo 12 preoți, și noi… la sute trebuia să facem mâncare…” După doi ani, pe 2 februarie 1948 intră în Noviciat. Dar nu se poate bucura de un parcurs normal de formare, deoarece în 1949 regimul comunist a închis toate mănăstirile, sr. Roza fiind nevoită, la fel ca toate celelalte surori, să înceapă peregrinarea ei prin pustiul clandestinității. „Au venit comuniștii au zis ca surorile să plece… Am cărat noaptea bagajele de la seminar la mănăstire și am plecat acasă… Acasă aveam din ce trăi. Servici nu am căutat. Am rămas acasă cu părinții și am lucrat pământul în liniște. În fiecare săptămână mai ajutam și la parohie. Vreo șase ani am fost sacristană și am învățat copiii la Sfânta Împărtășanie… Apoi, m-au angajat la parohie… Între timp. pr. Caiter care era vicar la Călugăra a fost mutat ca paroh la Valea Seacă și m-a chemat să merg la Valea Seacă ca bucătăreasă, unde am rămas în continuare 28 de ani… Când eram la parohie la Călugăra mereu venea securitatea pentru cărțile Seminarului. Am cărat cărțile de la Seminar… ce am putut am mai salvat, dar cu frică și risc. Dacă te prindeau, te duceau la închisoare… Într-o zi a sosit securitatea… ne-a strâns în bucătărie pe toți… și preoții și clopotarul… au pus santinelă la ușă… au răvășit totul… Și saltelele erau întoarse. Cărțile găsite, totul au luat cu ei. Încă de atunci, nu știu de frică sau emoție, când vedeam că vin securiștii sau miliția, o clipă mi se înfundau urechile, căci eram foarte sensibilă.”
Constrânsă de împrejurări, sr. Roza este nevoită ca prima profesiune călugărească să o facă în ascuns pe 1 ianuarie 1950 la Luizi-Călugăra. În 1957, în confesionalul din biserica veche de la Adjudeni, după cum mărturisește, se consacră cu totul lui Dumnezeu, consacrare pe care o pecetluiește în mod oficial pe 25 martie 1986 când, deși în clandestinitate, s-a reușit reluarea legăturilor cu Casa-mamă din Assisi, respectiv cu superioara generală. După Revoluția din decembrie 1989, familia Surorilor Franciscane Misionare de Assisi își reia activitatea în libertate, prin redeschiderea vechilor case de la Huși și Hălăucești și prin deschiderea de noi comunități. Astfel, și sr. Roza în 1992 a avut posibilitatea să se întoarcă în mijlocul surorilor, mai întâi la Luizi-Călugăra, apoi la Huși, iar din 2002 în comunitatea de la Hălăucești unde s-a dedicat rugăciunii, adorației, poeziei, primind cu seninătate starea de sănătate șubredă. Pierderea treptată a auzului a ajutat-o să se abandoneze și mai mult în Domnul cu o seninătate dezarmantă care reiese și din cuvintele lăsate: „78 de ani am auzit foarte bine. Dar pe urmă a început să slăbească auzul. Surorile mi-au cumpărat aparate cu care auzeam foarte bine, dar în 2015 am surzit de tot… Eu nu aud… și nu mai pot munci… dar ce pot să fac, o fac din toată inima”.
Și-a dedicat ultimii ani rugăciunii pentru preoți și pentru persoanele consacrate, ascultând în acest sens chiar și mai multe Liturghii într-o zi. Era mereu senină, zâmbitoare, modestă, reculeasă în Dumnezeu și cu inima mereu plină de recunoștință. Acest lucru transpare și din testamentul ei: „Moștenirea și zestrea mea este sărăcia. Săracă cu Cel sărac. Nu am cuvinte potrivite să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Mulțumesc părinților mei pentru tot ce au făcut pentru mine. Le mulțumesc surorilor, fraților, nepoților și nepoatelor pentru tot ajutorul acordat. Mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru toți care m-au ajutat într-un fel sau altul… eu vă iubesc pe toți și nu vă uit în rugăciunile mele. Cu recunoștință și adânc respect mulțumesc superiorilor și surorilor din comunitate…. Eu v-am considerat pe voi ca pe niște îngeri și cu iubire sinceră pe toate v-am iubit… Când voi fi chemată de Domnul să plec, ajutați-mă cu rugăciunile voastre. Și cer cu umilință iertare…”
Cu ajutorul lui Dumnezeu a rămas fidelă lui Isus până la sfârșit, așa cum și-a dorit și a exprimat: „Doresc ca la aniversarea a 70 de ani de profesiune religioasă să fiu alături de Isus, ca să fie o nuntă deplină. Căci în toate celelalte Isus a fost invizibil… Dar nu voia mea să fie, ci voia Tatălui din ceruri.” Voia Tatălui din ceruri însă a fost ca să o ia la sine, la doi ani după Jubileul celor 70 de ani de profesiune călugărească, în ziua de 23 decembrie 2022, când sora moarte a vizitat-o pe patul de spital unde se afla de câteva zile, pregătită să își întâlnească Mirele evocat de atâtea ori în poeziile sale, dintre care redăm o strofă lăsată în Testament: „În anii fragezi ai copilăriei mele, Isuse drag, te-am întâlnit, / iar Tu în marea-ți îndurare atât de dulce m-ai privit; / Simțeam un dor nespus să vin în fața Ta, / căci Tu îmi șopteai puternic să fiu în veci Mireasa Ta.” Dragă soră Roza, vă mulțumim pentru mărturia autentică de credință, dăruire și iubire pe care ați reușit să ne-o lăsați ca moștenire. Nici noi nu vă vom uita! Dumnezeu să vă primească în Împărăția sa!
Sfânta Liturghie de înmormântare a sorei Roza Pal va fi celebrată luni, 26 decembrie 2022, la ora 14.00, în Capela cimitirului de la Hălăucești, Iași. (Secretariat SFMA)
